Rețele de socializare

Moldova

Doi cetățeni din Rusia și unul din Ucraina, prinși cu acte falsificate

Alte trei documente falsificate au fost depistate la controlul trecerii frontierei de stat, în acest sens polițiștii de frontieră au inițiat cercetări penale pe numele a doi cetățeni din Federația Rusă și Ucraina. Cazurile au fost înregistrate în după amiaza zilei de ieri, 15 octombrie a.c., în punctele de trecere Aeroportul Internațional Chișinău și Giurgiulești-Galați.

Publicat

În fluxul de călători ai rutei Krasnodar-Chișinău, polițiștii de frontieră au observat un bărbat de 23 de ani, care deși s-a legitimat în baza pașaportului rusesc, nu cunoștea limba statului cărui pretindea că este și mai mult că greu și-a putut justifica vizită în Republica Moldova. Astfel că în vederea excluderii bănuielii de comitere a vreunei infracțiuni, tânărul a fost supus unui control suplimentar. Ca urmare, la acesta s-au depistat o carte de identitate și un permis de conducere, ambele ar fi eliberate de autoritățile române pe numele unei persoane străine. Totodată, la cercetarea minuțioasă a documentelor cu tehnica din dotare, s-a constatat prezența unor elemente de falsificare, însăși metoda de imprimare a datelor de identificare nu coincidea cu cea originală.

La fel, pe sensul de intrare în țară, polițiștii de frontieră din punctul de trecere Giurgiulești-Galați au identificat un bărbat cu dublă cetățenie, a Ucrainei și României, care a prezentat la controlul de frontieră permisul de conducere falsificat. În declarații, cetățeanul de 48 de ani susține că a apelat la contrafacerea documentului, care ar fi emis de autoritățile ucrainene, doar din considerentul că avea nevoie urgentă de categoria ce i-ar permite conducerea unui camion. Trecerea frontierei i-a fost permisă doar în calitate de pasager, la volanul ansamblului de vehicule a urcat o altă persoană, ce însoțea cetățeanul documentat pentru uz de fals.

Toate actele falsifcate au fost ridicate și urmează să fie supuse expertizei tehnico-judiciare. Polițiștii de frontieră continuă cercetările pe faptul de săvârșire a infracțiunii prevăzute de art. 361 al.1 CP al RM, conform căruia persoanele riscă o amendă în mărime de până la 650 unităţi convenţionale sau muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 150 la 200 de ore, sau închisoare de până la 2 ani.


Moldova

Accident de coșmar, la Hîncești: O șoferiță de 19 ani scoasă decedată dintre fiarele contorsionate ale mașinii

Publicat

Polițiștii din Hîncești investighează circumstanțele producerii unui grav accident rutier în urma căruia o tânără a decedat. Accidentul s-a produs aseară între localitățile Pereni și Pașcani.

Preliminar, polițiștii au stabilit că o tânără de 19 ani, fiind la volanul unui Peugeot ar fi pierdut controlul mașinii și s-a tamponat într-un copac de pe marginea drumului.
În urma impactului, șoferița a decedat pe loc.

Pe acest caz a fost inițiat un proces penal pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Un nou incendiu a izbucnit la Liceul Teoretic „Liviu Deleanu” din Chișinău: Un elev ar fi dat foc unui caiet

Un nou incendiu a izbucnit la Liceul Teoretic „Liviu Deleanu” din capitală. Asta la mai puțin de o lună, după ce instituția a fost afectată pentru prima dată de flăcări.

Publicat

De această dată, focul a izbucnit la etajul la etajul doi, într-o încăpere auxiliară. Pompierii au fost alertați de către personalul instituției, care între timp a reușit să evacueze toți elevii și profesorii din clădire.

La fața locului au venit două echipe de salvatori și pompieri, care au stabilit că focul a afectat mai multe bunuri materiale păstrate în încăperea auxiliară. Din fericire, angajații liceului au reușit să stingă flăcările înainte de intervenția salvatorilor, cu ajutorul unui stingător.

Deși pompierii nu oferă detalii privind cauza incendiului, Direcția Generală Educaţie, Tineret şi Sport din municipiul Chişinău, a venit cu un comunicat în care este specificat că  după lecția a 3-a, aproximativ orele 11:30, un elev ar fi dat foc la un caiet cu învelitoare pe holul etajului 3. După aproximativ 30 de minute de la stingerea incendiului, elevii au revenit la ore, care s-au desfășurat în continuare conform orarului.


De menționat că timp de câteva săptămâni, elevii acestui liceu au studiat online după ce  în data 5 aprilie un alt incendiu a izbucnit la demisolul instituției. În acea zi, în școală se aflau circa 1900 de persoane, care au fost evacuate la timp din clădire fără ca cineva să aibă de suferit.

Potrivit specialiștilor IGSU, incendiul din data de 5 aprilie ar fi izbucnit în urma unor lucrări de sudură, efectuate de câțiva muncitori la demisolul instituției. Aceștia ar fi încălcat regulile de apărare împotriva incendiilor la efectuarea unor astfel de lucrări.

Totodată, autoritățile publice locale au anunțat că pentru reparația daunelor provocate de incendiu ar fi necesar circa un milion de lei. Elevii și profesorii au revenit abia luni, 22 aprilie, la orele de curs.


Citește mai departe

Moldova

Caz șocant, la Nisporeni. O bucată de metal a sărit de la un autocamion și a spart nasul unui șofer

Caz șocant pe traseul Chișinău-Nisporeni. O bucată de metal a sărit de la un autocamion direct în parbrizul unui automobil.

Publicat

Sticla mașinii s-a spart iar acea bucată de metal a nimerit în nasul șoferului și i l-a rupt. S-a întâmplat încă în data de 17 aprilie, însă, despre caz s-a aflat recent, după ce apropiați ai bărbatului care a suferit au scris anunțuri pe rețele, încercând să dea de urmele șoferului vehiculului de mare tonaj, care, probabil nici nu știe ce s-a întâmplat.

Potrivit autorului postării, șoferul automobilului a pierdut mult sânge, a supraviețuit miraculos, și așteaptă o intervenție chirurgicală pentru refacerea feței și, în special, a nasului… Pentru că în mașină nu era o cameră de bord, nu se cunoaște deocamdată ce vehicul a fost implicat în acest incident.

Contactat telefonic, ofițerul de presă de la IP Nisporeni, Cristina Vicol, a confirmat producerea unui astfel de caz și a declarat că bucata de metal este de fapt închizătoarea de la rezervorul de combustibil.


În prezent, angajații Inspectoratului de poliție Nisporeni și cei ai INSP verifică camerele video de pe traseu pentru a identifica autocamionul, dar și pentru a stabili toate circumstanțele.

 


Citește mai departe

topul săptămânii