Moldova
/VIDEO/ Șoferul băut, oprit să urce la volan de un alt alt bărbat, a rămas fără permis de conducere
Primul apel la Linia Fierbinte a Poliției – 067 112 902 s-a soldat cu retragerea unui permis de conducere. Astfel poliția capitalei a fost sesizată în seara zilei de duminică, în jurul orelor 20.45, despre faptul că un șofer în stare de ebrietate ar încerca să urce la volanul unui automobil, pe bulevardul Moscovei.
Până la venirea echipajului de poliție, bărbatul care a reclamat cazul, a încercat să rețină șoferul în stare de ebrietate.
Potrivit ofițerului de presă al INP Diana Fetco, ajunși la fața locului, polițiștii au determinat că șoferul automobilului Ford, în vârstă de 43 de ani, se afla în stare avansată de ebrietate. Testul cu alcoolscopul a demonstrat o concentrație de 1,28 g/l în aerul expirat.
Bărbatul este locuitor al Chișinăului și intenționa să se deplaseze din sectorul Rîșcani în sectorul Botanica al capitalei. Drept urmare, oamenii legii i-au retras permisul de conducere și au transportat automobilul la parcarea specială. Conform legii, bărbatul riscă să rămână fără drept de a conduce unitățile de transport pe o perioadă de circa patru ani.
Totodată, poliția ține să mulțumească bărbatului care a intervenit în această situație. „Echipajul nu ajunge în același minut. Bărbatul a intervenit imediat, l-a reținut, a sesizat cazul și a așteptat venirea noastră. Astfel, au fost evitate posibile consecințe fatale. Bravo lui!”, a adăugat Fetco.
Amintim că Poliția Națională a lansat o linie telefonică destinată exclusiv sesizării oamenilor legii cu privire la cazurile de conducere a automobilelor în stare de ebrietate alcoolică.
Cetățenii Republicii Moldova care ajung să fie martori a unor tentative de conducere a automobilului sub influența alcoolului, sunt îndemnați să anunțe imediat Poliția la numărul 067 112 902.
De la începutul anului în țară au fost înregistrate 1862 de accidente soldate cu morți sau răniți. Potrivit datelor statistice, în urma acestora 185 de persoane au murit, iar alte 2194 au fost rănite.
Moldova
Accident de groază la Căușeni: Cel puțin o persoană a decedat după ce un autobuz s-a tamponat cu o mașină
Cel puțin o persoană a decedat în urma unui accident, produs în apropiere de Căușeni.
Un autobuz s-a lovit cu o mașină, scrie new.tv
La fata locului au intervenit 8 ambulanțe.
Iar Studio-L scrie că în autocar se aflau circa 50 de persoane, toți de la Muzeul Național de Istorie, veniți în excursie în raionul Căușeni să viziteze mai multe mănăstiri.
Știrea se actualizează…
Moldova
Descoperire tragică la Ștefan Vodă: Bărbatul căutat de 3 zile de poliție și rude, găsit strangulat
Și-ar fi pus capăt zilelor. Bărbatul în vârstă de 66 de ani din raionul Ștefan Vodă, care pe 23 aprilie a dispărut fără veste a fost găsit strangulat într-o pădure, la 3 kilometri de propria casă.
Descoperirea macabră a fost făcută în dimineața de 26 aprilie, iar despre tragedie au fost anunțate și rudele bărbatului care-l anunțase în căutare. Amintim că pe 23 aprilie, bărbatul a plecat de acasă, din satul Feștelița, fără să anunțe pe cineva și nu a mai revenit.
Apropiații bărbatului s-au adresat la poliție după ajutor, iar oamenii legii au dat anunțuri inclusiv în presă, pentru a găsi bărbatul.
Din nefericire, când a fost depistat, viața lui nu mai putea fi salvată.
Pe caz a fost inițiată o anchetă, iar dacă se va confirma versiunea de suicid, oamenii legii vor trebui să constate ce l-ar fi făcut pe bărbat să recurgă la acest gest extrem.
Moldova
Cât costă eliberarea de armată în nordul țării? CNA a aflat „tarifele” de la un militar reținut pentru trafic de influență
Pentru 1.400 de euro era gata să scape un tânăr de înrolarea în armată. Un militar din Bălți a fost reținut de ofițerii CNA în momentul când primea mită.
Suspectul activează la Centrul Militar Teritorial Bălți și l-ar fi convins pe un tânăr că ar avea influență asupra persoanelor publice din cadrul Centrului Militar de la Edineț și că i-ar putea convinge să tergiverseze procesul de încorporare în serviciul militar, până când beneficiarul va împlini vârsta limită de 27 ani, cu eliberarea ulterioară a livretul militar.
Pentru acest favor, militarul ar fi cerut suma de 14.000 de euro. Se pare că tânărul a denunțat propunerea suspectului la CNA. Pe 25 decembrie, fără a bănui ceva, militarul s-a întâlnit cu tânărul în cauză pentru a prelua banii, însă a fost reținut în flagrant.
În prezent, el se află în izolatorul de detenție provizorie unde a fost închis pentru 72 de ore.
Procurorii din Bălți conduc urmărirea penală, iar dacă va fi găsit vinovat de trafic de influență, suspectul riscă până la 7 ani privare de libertate.
-
Moldova4 zile în urmă
ZDG oferă primele versiuni ale cauzei morții tinerei de 19 ani, găsită decedată într-o pădure, la 21 km de casa singurului suspect pe caz
-
Moldova2 zile în urmă
Minorele care acum 7 luni au ucis cu bestialitate o bătrână din Telenești, condamnate. Motivul pentru care au săvârșit crima
-
Moldova2 zile în urmă
Accident de coșmar, la Hîncești: O șoferiță de 19 ani scoasă decedată dintre fiarele contorsionate ale mașinii
-
Moldova7 zile în urmă
Poliția face apel către femei, în contextul fetei dispărute la Orhei! Dacă au avut vreun contact cu acest bărbat să apeleze imediat la 112
-
Moldova3 zile în urmă
Caz șocant, la Nisporeni. O bucată de metal a sărit de la un autocamion și a spart nasul unui șofer
-
Moldovao zi în urmă
Tragedia de la Grigoriopol: Mama și cei 5 copii ai săi, morți într-un incendiu, petrecuți pe ultimul drum
-
Moldova9 ore în urmă
Ar fi comandat asasinarea fostului soț. O femeie din Cahul oferea 20.000 de euro ca bărbatul cărui îi jurase cândva iubire „să nu mai fie”
-
Diaspora4 zile în urmă
Tragedie în Italia: Un moldovean a murit, iar un român luptă pentru viața sa în urma unui accident de motocicletă