Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Șofer, prins beat criță la volan. Acesta avea în aerul expirat o concentrație de alcool de 5 ori mai mare decât norma admisă.

Șoferii nu știu să învețe din greșelile altora. Încă un conducător auto a fost prins băut la volan.

Publicat

Într-un comunicat al INP este specificat că pe parcursul zilei de ieri, în două sectoare ale capitalei au fost organizate filtre pentru depistarea șoferilor care încalcă Regulamentul Circulației rutiere și dacă au făcut-o anterior.

Astfel, circa 160 de șoferi au fost trași pe dreapta și verificați prin intermediul aplicației E-DATA. Dintre aceștia 84 s-au ales cu procese-verbale în urma încălcărilor depistate de camerele de supraveghere.

Cele mai frecvente abateri sunt depășirea limitei de viteză, ignorarea semnelor de interzicere a semaforului și nerespectarea marcajelor rutiere.


De asemenea prin filtru a fost depistat și un șofer care circula fiind în stare de ebrietate. Supus testului alcoolscopic, acesta avea 0,73 mg/l alcool în aerul expirat.

Totodată, 28 de conducători au primit citații de prezentare la CUMC, iar cei cu centurile de siguranță necuplate au fost avertizați despre riscuri.

Operațiunea are scopul de a crește gradul de siguranță în trafic și responsabilizarea șoferilor cu privire la pericolele la care se expun și îi implică pe ceilalți participanți la trafic. Astfel de acțiuni sunt organizate atât în municipiul Chișinău, cât și pe întreg teritoriul țării.

echipa.md


Moldova

/VIDEO/ Reținuți cu droguri în buzunare: Doi tineri din Bălți, prinși în flagrant în sectorul Buiucani.

Doi tineri din Bălți, de 18 și 19 ani, au fost reținuți și plasați în arest preventiv pentru 30 de zile, după ce au fost prinși în timp ce plasau droguri în ascunzișuri, în sectorul Buiucani al Capitalei. Cei doi erau, de fapt, curieri pentru un magazin online de droguri, administrat prin aplicația Telegram.

Publicat

Informațiile despre activitatea ilegală au ajuns la polițiștii de la Inspectoratul Buiucani printr-o sursă operativă. Oamenii legii i-au urmărit și i-au documentat, iar în momentul în care plasau pachețelele suspecte în locuri ascunse, au intervenit.

În urma perchezițiilor corporale, asupra celor doi au fost găsite zeci de pachețele ambalate cu bandă adezivă, care conțineau droguri de tip PVP – o substanță psihotropă extrem de periculoasă.

Și la domiciliile suspecților, oamenii legii au descoperit un adevărat „kit” de distribuție: aproximativ 60 de grame de droguri, un cântar electronic, benzi adezive și pliculețe zip-lock, folosite pentru ambalare.


Cei doi riscă între 7 și 15 ani de închisoare, conform legislației în vigoare.
Cercetările continuă pentru identificarea tuturor persoanelor implicate în rețeaua infracțională.


Citește mai departe

Moldova

Minor pe motocicletă, tamponat la Tomai: La volanul mașinii implicate ar fi fost primarul localității.

Impact violent pe un drum din satul Tomai, raionul Leova! Un adolescent de doar 14 ani a ajuns la spital, după ce motocicleta pe care o conducea a fost lovită de un automobil de teren. Potrivit informațiilor preliminare, la volanul mașinii s-ar fi aflat chiar primarul localității.

Publicat

Totul s-a întâmplat în după-amiaza zilei de 3 iulie. Bărbatul de 68 de ani circula regulamentar pe drumul principal al satului, în timp ce minorul ar fi ieșit de pe un drum secundar, moment în care cele două vehicule au intrat în coliziune.

În urma impactului, adolescentul a fost rănit și transportat de urgență la Spitalul Raional Hîncești. Testele cu aparatul Drager au arătat că niciunul dintre conducători nu consumase alcool.

Ancheta a scos la iveală că motocicleta nu era înmatriculată și nu avea acte, iar băiatul nu deținea permis de conducere.


Redacția noastră a încercat să obțină un punct de vedere oficial din partea edilului, însă până la această oră, nimeni nu a răspuns la telefon.

Poliția investighează în continuare toate circumstanțele în care s-a produs accidentul și urmează să stabilească cine se face vinovat de producerea acestuia.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Prejudicii de milioane la buget: O asociație patronală, vizată într-o amplă anchetă a PCCOCS.

O asociație patronală, care activa în domeniul reciclării deșeurilor, este în centrul unei anchete de proporții, după ce procurorii PCCOCS, împreună cu inspectorii de la Serviciul Fiscal de Stat, au descoperit o schemă uriașă de evaziune fiscală și spălare de bani.

Publicat

Potrivit primelor informații, faptele s-ar fi desfășurat în perioada 2020–2024, iar prejudiciul adus statului se ridică la peste 11 milioane de lei.

Asociația ar fi obținut profituri consistente, însă fără a respecta cerințele legale impuse entităților comerciale. Aceasta s-ar fi eschivat de la înregistrarea în calitate de plătitor TVA, nu a prezentat declarațiile fiscale și nu a achitat taxele aferente, generând astfel pierderi uriașe la bugetul de stat.

În cadrul investigațiilor, oamenii legii au efectuat percheziții la mai multe adrese, de unde au fost ridicate documente contabile, înscrisuri și alte obiecte ce constituie probe relevante pentru urmărirea penală.


Ancheta este în plină desfășurare, iar autoritățile urmează să stabilească toate persoanele implicate și dimensiunea exactă a prejudiciului.


Citește mai departe

topul săptămânii