Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Învățătoarea agresivă de la liceul „Socrate” a scris cerere de demisie. De mâine, elevii vor fi instruiți de un alt dascăl

Învățătoarea agresivă de la liceul „Socrate” din capitală, surprinsă agresându-și verbal elevii din clasa întâi, a scris cerere de demisie. Aceasta urmează a fi examinată de o comisie de etică. Astăzi, orele micuților supuși violențelor dascălului au fost suspendate, iar de mâine, elevii vor fi instruiți de o altă învățătoare, susține directorul instituției de învățământ, Ion Sirețeanu.

Publicat

Chiar și așa, managerul liceului spune că e prematur să fie trase concluzii legate de acest caz.

„Este pentru prima dată când avem în discuție o asemenea situație, dar noi ne-am sesizat, avem ce avem de făcut. E problema cadrelor, de la bun început vor fi înlocuite orele cadrelor existente și vom organiza un concurs pentru acest post”, a menționat Ion Sirețeanu.

Directorul a spus că a purtat deja o discuție cu învățătoarea agresivă.


„Poate cea mai mare trădare este atunci când un coleg din sistem poate să aibă asemenea abatere. Asta e trădare!”, a spus directorul.

Potrivit lui Ion Sirețeanu, dascălul are o experiență de peste 10 ani în educație, iar la liceul „Socrate” activează de patru ani.

tv8.md


Advertisement

Moldova

Hoți „performanți” prinși la Botanica: instalau camere ascunse și intrau în apartamente cu „culegerea de chei”

Doi bărbați de 37 și 44 de ani, originari din Ucraina și regiunea transnistreană, au fost reținuți de polițiștii din sectorul Botanica, fiind suspectați că au spart cel puțin cinci apartamente din Chișinău. Prejudiciul total depășește 800.000 de lei.

Publicat

Potrivit anchetatorilor, suspecții furau prin metoda „culegerii de chei”, dar foloseau și tehnici mai puțin obișnuite: instalau în prealabil camere de supraveghere camuflate pentru a urmări plecările și sosirile proprietarilor. Când locuințele rămâneau goale, intrau și sustrăgeau bani și bijuterii din aur.

Ambii au antecedente penale pentru infracțiuni similare și au fost plasați în arest pentru 30 de zile. Poliția investighează dacă cei doi sunt implicați și în alte furturi comise în Chișinău.


Citește mai departe

Moldova

Contrabandă: 14 mașini furate din Franța, aduse în Moldova. Două persoane au fost reținute

O schemă amplă de contrabandă cu automobile furate din Franța a fost descoperită în Moldova. Valoarea mașinilor ridicate se ridică la aproximativ 4 milioane de lei.

Publicat

În Edineț, Anenii Noi, Ialoveni și Chișinău au avut loc 15 percheziții. Ancheta a vizat șase persoane cu vârste între 35 și 50 de ani. În urma probelor colectate, au fost reținuți doi bărbați: unul originar din Azerbaidjan, cu permis de ședere în Franța, și un bărbat din raionul Anenii Noi.

Din Edineț au fost ridicate două microbuze Mercedes Sprinter produse în 2021 și 2022. Unul dintre ele era dat în căutare internațională și făcea parte dintr-un lot de 18 vehicule furate în Franța, dintre care 14 au fost deja găsite în Moldova. Celălalt microbuz ar fi fost asamblat din piese provenite din alte vehicule furate. Tot de acolo au fost ridicate și alte mașini: Renault, Citroen, Peugeot, Ford, iar din Chișinău – un automobil Toyota.


Anchetatorii au găsit și documente privind tranzacții auto și bani în diferite valute: 63 000 lei, 450 de euro și 3 000 de lei românești.

Alte patru mașini furate au fost ridicate în lunile octombrie–noiembrie, fiind legate de aceeași schemă.

Unul dintre suspecți a fost plasat în arest preventiv, iar pentru al doilea urmează o decizie a instanței. Cercetările continuă pentru identificarea tuturor celor implicați.


Citește mai departe

Moldova

Șapte persoane, inclusiv șeful Direcției Generale Locativ-Comunale Chișinău, reținute într-un dosar de corupție la achizițiile publice

Patru funcționari publici cu statut de conducători printre care și șeful Direcției Generale Locativ-Comunale și Amenajare a Primăriei municipiului Chișinău, precum și trei agenți economici au fost reținuți de Centrul Național Anticorupție pentru fapte de corupție. Reținerile au avut loc în această dimineață fiind precedate de perchezițiile desfășurate de ofițerii CNA, în comun cu procurorii Procuraturii municipiului Bălți și care au vizat mai mulți șefi de direcții și servicii din cadrul Direcției Generale Locativ-Comunale și Amenajare a Consiliului Municipal Chișinău, precum și reprezentanți ai unor agenți economici.

Publicat

Potrivit probelor administrate, persoanele publice vizate în dosar sunt bănuite că, începând cu anul 2024 și până în prezent, ar fi pus în aplicare o schemă infracțională de pretindere, acceptare și primire ilegală, sistemică, de comisioane din valoarea licitațiilor adjudecate. În schimbul acestor remunerații ilicite, funcționarii ar fi favorizat anumiți operatori economici în procesul de atribuire a contractelor publice. În urma descinderilor de astăzi, au fost ridicate mai multe obiecte și documente ce probează activitatea infracțională, inclusiv mijloace financiare, în diferite valute, în sumă totală de peste 3 milioane de lei.

Șapte persoane au fost reținute pentru 72 de ore și urmează a fi plasate în izolatorul CNA. Urmărirea penală este în desfășurare pentru stabilirea tuturor circumstanțelor, a persoanelor implicate și prejudiciului cauzat bugetului municipal urmare activității infracționale.


Amintim că orice persoană se prezumă nevinovată până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive. Cercetările în acest caz continuă.


Citește mai departe

topul săptămânii