Moldova
/FOTO/ A vrut să treacă Nistrul cu barca și să ajungă ilegal în RM. Ucrainean, prins de polițiștii de frontieră.
Trecerea clandestină a frontierei moldo-ucrainene va constitui temei de cercetare penală a unui cetățean al Ucrainei. Acum o zi, bărbatul a fost reținut pe malul moldovenesc al râului Nistru, fără acte de identitate și nici nu-și putea justifica clar prezența în zona de frontieră.
Patrula Sectorului Poliției de Frontieră Tudora-1, aflată în misiune de serviciu, a observat pe apele Nistrului cum o barcă s-a apropiat de malul moldovenesc și din care a coborât un bărbat. În acest sens, polițiștii de frontieră au acționat la locul faptei pentru efectuarea verificărilor de rigoare. Ca urmare, din spusele persoanei s-a aflat că este cetățean ucrainean de 54 de ani, lucru confirmat ulterior de către colegii grăniceri din Ucraina.
La audieri, bărbatul a fost nesigur, ultima sa versiune fiind legată de faptul că din neatenție a ajuns pe teritoriul Republicii Moldova, după ce i-ar fi stat rău.
În după amiaza zilei de ieri, în punctul de trecere comun Palanca, cetățeanul a fost transmis autorităților de frontieră din Ucraina, conform acordului de readmisie stabilit între state.

Moldova
Incident grav cu foc de armă în apropiere de Congaz: Un tânăr a ajuns la terapie intensivă.
Un incident cu foc de armă s-a produs în apropierea localității Congaz, raionul Comrat. Totul s-a întâmplat în seara de 12 august. Doi tineri, de 20 și 22 de ani, aflați într-o zonă de câmp, ar fi fost ținta unui foc de armă. În urma împușcăturii, tânărul a fost grav rănit și transportat la spital.
Potrivit informațiilor preliminare, tânărul a suferit o plagă gravă în regiunea toracică și a fost internat în secția de terapie intensivă a Spitalului Raional Comrat. Tânăra care îl însoțea a suferit o contuzie la umărul stâng.
Polițiștii au intervenit și au început cercetările pentru a stabili cine a efectuat împușcătura și în ce circumstanțe s-a produs incidentul.
În urma verificărilor preliminare, oamenii legii au stabilit că arma din care ar fi fost tras focul este, cel mai probabil, una cu țeavă ghintuită, utilizată preponderent la braconaj.
Una dintre versiunile examinate de anchetă este că cei doi tineri ar fi putut fi confundați cu animale în momentul în care a fost efectuată împușcătura.
Pe acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru tentativă de omor. Polițiștii întreprind în continuare acțiuni pentru identificarea persoanei care ar fi efectuat focul de armă și stabilirea tuturor circumstanțelor.
Persoanele care dețin informații relevante despre acest caz sunt rugate să apeleze 112.
Moldova
/VIDEO/ Au ascuns 7 milioane de la stat: Mai multe companii din domeniul construcțiilor s-ar fi eschivat de la plata impozitelor.
Mai multe companii care produc și comercializează materiale de construcții, dar și prestează servicii în domeniu, sunt vizate într-un dosar privind o posibilă schemă de eschivare de la plata impozitelor. Prejudiciul estimat pentru perioada fiscală 2024 depășește 7 milioane de lei.
Procurorii PCCOCS, în comun cu ofițerii Serviciului Fiscal de Stat, investighează activitatea mai multor entități care ar fi desfășurat operațiuni economice fără să le reflecte integral în evidența contabilă.
Potrivit anchetatorilor, companiile ar fi nedeclarat o parte din veniturile obținute din comercializarea materialelor de construcții și ar fi introdus în documentele contabile și fiscale informații denaturate privind veniturile și cheltuielile.
Totodată, acestea sunt bănuite că ar fi tăinuit anumite obiecte impozabile.
La 11 august, oamenii legii au efectuat mai multe percheziții la oficiile, domiciliile și automobilele persoanelor cu funcții de răspundere din cadrul entităților vizate, în municipiul Chișinău și raionul Rezina.
În urma acțiunilor au fost ridicate documente contabile, înscrisuri și alte materiale care ar putea avea legătură cu schema investigată.
Acestea urmează să fie analizate de anchetatori pentru a confirma circumstanțele și prejudiciul cauzat.
Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor persoanelor implicate și a întregului mecanism prin care ar fi fost comise ilegalitățile.
Persoanele vizate beneficiază de prezumția nevinovăției până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.
Moldova
/VIDEO/ Accident cu cinci mașini pe Viaduct: În urma impactului violent, două persoane au ajuns la spital.
Dezastru pe viaductul din capitală. Cioburi de sticlă, fiare și bucăți de caroserie au fost împrăștiate pe asfalt, în urma unui grav accident în care au fost implicate cinci mașini. Totul s-a întâmlat în după-amiaza zilei de 13 august, pe bulevardul Dacia. La fața locului au intervenit polițiștii, ambulanța și pompierii. Salvatorii au acordat ajutor celor implicați, iar două persoane au fost transportate la spital pentru investigații.
Potrivit informațiilor preliminare oferite de poliție, accidentul a început după ce un automobil, condus de un bărbat de 28 de ani, s-a ciocnit cu o altă mașină, la volanul căreia se afla un bărbat de 48 de ani.
În urma impactului, mașina condusă de al doilea șofer a fost proiectată într-un alt automobil. Lovitura a fost atât de puternică, încât vehiculul a trecut peste banda de separare și a ajuns pe contrasens.
Acolo, a urmat un nou impact. Mașina s-a ciocnit frontal cu alte două automobile, iar unul dintre acestea s-a răsturnat în urma loviturii.
Scenele surprinse după accident arată amploarea impactului. Mașinile au fost făcute zob, cu părți ale caroseriei desprinse și împrăștiate pe carosabil. Imaginile de la locul accidentului au ajuns rapid pe rețelele sociale și au stârnit numeroase reacții.
La spital au ajuns șoferul de 47 de ani al unuia dintre automobile și pasagera acestuia. Cei doi au fost preluați de ambulanță și transportați pentru investigații medicale.
Oamenii legii urmează să stabilească toate circumstanțele în care s-a produs impactul în lanț.
-
Moldova7 zile în urmăDe pe roți, pe patul de spital: Un motociclist a fost rănit, după ce a fost implicat într-un accident rutier în capitală.
-
Moldova7 zile în urmă/VIDEO/ O barcă și doi metri steri de salcie: Un bărbat, amendat după ce a fost prins cu lemn tăiat ilegal în zona de frontieră, la Manta.
-
Moldova7 zile în urmăDrochia: 150 de baloți de paie au fost mistuiți de un incendiu provocat, cel mai probabil, de descărcările electrice.
-
Moldova4 zile în urmăCarambol în miez de noapte: Un tânăr băut și cu permisul auto suspendat a bușit două mașini parcate, în capitală.
-
Moldova7 zile în urmăFurtuna a făcut prăpăd: Copaci doborâți, acoperișuri smulse și intervenții în lanț ale salvatorilor.
-
Moldova4 zile în urmăImpact matinal în capitală: O pasageră, rănită, după ce mașina în care se afla a fost tamponată de un alt vehicul.
-
Moldova4 zile în urmă/VIDEO/ Administrator reținut de procurori: Bărbatul este bănuit de escrocherie și insolvabilitate intenționată.
-
Moldova7 zile în urmăSpulberată pe zebră: O femeie, tamponată de un taxi în timp ce traversa strada regulamentar.
