Rețele de socializare

Ediție TV

/VIDEO/ Imagini de groază, la Cojușna: Un depozit părăsit a luat foc. Trei echipe de pompieri, la fața locului

Au tras o sperietură zdravănă – este vorba despre mai mulți angajați de pe o stradă industrială din orașul Strășeni.

Publicat

Asta după ce în zona în care muncesc, o clădire a luat foc. Incendiul a izbucnit în seara zilei de 18 septembrie, în jurul orei 17.00.

Speriați de cele întâmplate,  oamenii au chemat în ajutor pompierii. La fața locului au intervenit trei autospeciale de intervenție. Ajunși la destinație, pompierii au stabilit că edificiul care arde este un depozit părăsit, plin ochi cu material plastic și poliester. Chiar dacă au intervenit prompt, aceștia nu au mai putut face nimic pentru a salva  bunurile din interiorul clădirii. Acestea au fost făcute scrum de flăcări. Totodată a avut de suferit și depozitul, propriu-zis.

Potrivit ofițerului de presă al IGSU, Liliana Pușcașu, a ars atât interiorul cât și acoperișul edicificiului. Din fericire, nimeni nu a avut de suferit. În prezent, sctructurile abilitate stabilesc circumstanțele și cauza producerii incendiului.

echipa.md


Ediție TV

Copilul de 2 ani care a căzut în golul liftului, se află la IMC, la terapie intensivă în stare extrem de gravă. Toate ascensoarele din Ungheni au fost oprite

Copilul de doi anișori, care a căzut de la etajul 6 în tunelul liftului a fost transferat la Institutul Mamei și Copilului în stare extrem de gravă.

Publicat

În a doua parte a zilei de 11 septembrie, după ce a fost stabilizat, acesta a fost transportat de la Ungheni spre Chișinău cu o echipă de la Aviasan. Potrivit datelor oferite de către purtătorul de cuvânt al instituției medicale, Maxim Cazacu, micuțul a fost internat în secția terapie intensivă, fiind diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral, leziuni ale oaselor bazinului și alte traume grave. Deocamdată, medicii sunt rezervații în a face careva prognosticuri privind evoluția stării micuțului.

Amintim că totul s-a întâmplat în dimineața de 11 septembrie, într-un bloc locativ din orașul Ungheni. Mama împreună cu ai săi trei copii ar fi ieșit din apartament pentru a-i duce la grădiniță. Cei mai mari copii, de 4 și, respectiv 6 anișori ar fi coborât pe scări, iar mama și cel de-al treilea micuț, de 2 ani, urmau să meargă cu ascensorul. La ușile deschise ale liftului, mama a reușit să împingă doar partea din fața a căruciorului în care se afla micuțul, și s-a întors pentru a lua o pungă, moment în care ușile s-au închis! Copilul a căzut în gol, în tunelul liftului, iar cabina ascensorului a urcat la nivelele superioare, blocându-se între etajele 8 și 9. Ușile liftului au fost deblocate la primul etaj de către pompieri, iar în golul ascensorului a fost depistat micuțul.

După acest incident de coșmar, la Primăria Ungheni a fost convocată o ședință de urgență în cadrul căreia s-a decis ca toate ascensoarele din oraș să fie oprite. Acestea vor fi repornite numai dacă, în urma verificărilor, se va constata că ar standardelor de securitate.


Citește mai departe

Ediție TV

Atenție, revin escrocheriile cu „securitatea bancară”. Un individ a reușit să scoată circa 100.000 de lei de pe cardul bancar al unui bătrân

S-ar fi dat drept angajat al băncii și a deposedat un bătrân de peste 100.000 de lei.

Publicat

Un bărbat de 41 de ani, originar din Bender a ajuns pe mâna poliției, bănuit de escrocherie. Acesta ar fi telefonat victima, un bărbat de 75 de ani din Hîncești, și s-ar fi prezentat drept angajat al Băncii Naționale a Moldovei, comunicând că cineva încearcă să contracteze un credit bancar pe numele bătrânului.

Prin urmare, acesta ar fi solicitat de la bărbat datele de identitate și cele bancare. Bărbatul s-a lăsat păcălit de suspect și i-a oferit toate datele cerute, pe care bănuitul le-ar fi folosit ca să-și creeze un cont pe o aplicație telefonică, folosind banii de pe cardul bătrânului în scopuri personale. Astfel, ar fi reușit să-și cumpere 3 telefoane mobile scumpe și accesorii pentru ele în sumă de circa 80.000 de lei. Mai mult, el ar fi transmis alte 15.000 de lei pe un cont din Kazahstan.

A doua zi după ce a fost apelat de escroc, bătrânul s-a adresat la poliție, iar recent, suspectul a fost reținut în punctul de trecere al frontierei Costești, atunci când încerca să ajungă în România. În prezent, suspectul este plasat în arest preventiv pentru 30 de zile.


Potrivit oamenilor legii, individul ar fi vizat și în alte cazuri similare, reușind să aducă prejudicii de circa un milion de lei.


Citește mai departe

Ediție TV

Se fură pădurile nordului: Un pădurar și verișorul său, acuzați de defrișări ilegale și vânzare de lemn fără acte în Rublenița, Soroca

Acuzații grave aduse la adresa unui pădurar din nordul țării, dar și verișorului acestuia. Un localnic susține că bărbații ar defrișa ilegal arbori în pădurea din satul Rublenița, raionul Soroca, după care ar fi vinde lemnul obținut la preț exorbitant, bineînțeles, fără bon de plată.

Publicat

Bărbatul a chemat poliția și inspectorii de mediu, pentru a înregistra cazul, toți împreună reușind să-l prindă în flagrant pe unul dintre suspecți.

Tot la fața locului au fost depistate zeci de tulpini de arbori tăiați, cioate de copaci, dar și un ferestrău electric utilizat la defrișare.

Bărbatul acuzat că ar fi implicat în defrișare a declarat că a fost rugat de pădurar să facă niște pari de lemn, și nu cunoștea că acțiunile lui sunt ilegale! Pădurarul, chemat de oamenii legii la fața locului nu a făcut careva declarații. Contactat pentru o reacție, șeful IPM, Ion Bulmaga a confirmat înregistrarea unui astfel de caz și a declarat că într-adevăr, defrișările în acea pădure s-au făcut fără autorizațiile necesare. Deocamdată, alte detalii nu au fost făcute publice!


Iar ofițerul de presă de la IP Soroca, Svetlana Talpă, a declarat că pe marginea acestui caz  au fost demarate măsuri de investigație, pentru a stabili circumstanțele exacte ale cazului.

Ulterior, va fi luată o decizie conform prevederilor legislației în vigoare.


Citește mai departe

topul săptămânii