Rețele de socializare

Economice

/VIDEO/ Vameș încătușat pentru luare de mită

Un vameș a fost reținut, suspectat de luare de mită. Acesta ar fi pretins 1.200 de euro de la un bărbat, pentru a VĂMUI un autoturism, importat din Germania.

Potrivit ofițerilor anticorupție, denunțătorul s-ar fi adresat la CNA și le-ar fi povestit oamenilor legii cum a făcut cunoștință cu vameșul. Bărbatul ar fi adus mașina din Germania, iar, pentru că nu avea toate actele în regulă, i-ar fi cerut ajutor  de la angajatul vămii.

Acesta i-ar fi spus că-l poate ajuta, iar în schimb, ar fi cerut 1200 de euro. Cei doi s-ar fi înțeles să se vadă într-un local din capitală, pentru a transmite banii. În timp ce primea mita, ofițerii anticorupție l-au încătușat pe vameș și l-au dus la CNA pentru audieri. Acum, acesta este cercetat penal pentru luare de mită și riscă până la șapte ani de pușcărie cu amendă de până la 300.000 de lei.

Totodată, el nu va mai putea ocupa funcții publice pe un termen de până la 10 ani. Potrivit CNA, de la începutul acestui an, cinci vameși au fost cercetați pentru acte de corupție.

echipa.md


Economice

Ofițerii INI, reținuți de CNA, încarcerați vineri, 13, la P-13. S-au mai ales cu un dosar

Cei doi ofițeri din cadrul Direcției Investigarea Fraudelor Economice a Inspectoratului Național de Investigații a IGP, reținuți săptămâna aceasta de ofițerii Centrului Național Anticorupție, își vor petrece următoarele 30 de zile în Penitenciarul Nr.13 din capitală. Decizia a fost luată ieri, 13 septembrie, de către magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana.

Totodată, potrivit unor surse Deschide.MD, din cadrul Procuraturii Anticorupție, sub protecția anonimatului, ne-au comunicat că după ce am scris cine sunt aceștia, încă un agent economic a făcut depoziții, iar ofițerii CNA au mai pornit o cauză penală pe numele acestora.

Este vorba despre Vitalie Procopii, șef de secție în cadrul DIFE a INI, dar și subalternul său, Vlad Coropceanu, care totodată, așa cum am scris anterior, este fiul lui Ion Coropceanu, general de divizie, fost comandant al Armatei Naţionale şi şef al Marelui Stat Major, fost consilier al prim-ministrului, dar și care anterior a deținut funcția de ministru interimar al R.Moldova.

Surse Deschide.MD din cadrul Procuraturii Anticorupție, care au solicitat să le fie păstrat anonimatul, ne-au comunicat că după ce am dezvăluit identitate celor doi ofițeri DIFE, reținuți joi, încă un agent economic a făcut depoziții pe numele acestora.


„După ce a fost audiat agentul economic, ofițerii Centrului Național Anticorupție au mai pornit pe numele celor doi ofițeri INi încă o cauză penală. Potrivit denunțătorului cei doi ar fi estorcat de la el bani în sumă de 40 000 de euro”, ne-a spus sursa.

Sursa a ținut să mai adauge că, pe parcursul zilei de ieri, Procopii și Coropceanu au fost transferați din izolatorul CNA la Penitenciarul Nr.13 din capitală, după ce magistrații de la Ciocana au emis mandate de arest pe numele acestora pentru 30 de zile.

Amintim că joi-dimineață, 12 septembrie, procurorii Anticorupție și ofițerii CNA au descins cu percheziții acasă la Vlad Coropceanu, dar și la domiciliul șefului său, Vitalie Procopii, în urma cărora cei doi au fost reținuți.


Ulterior, procuroii și ofițerii CNA au descins cu percheziții și în birourile acestora de la INI. Coropceanu și Procopii sunt suspectați de comiterea infracțiunilor de trafic de influență și corupere pasivă, ambele săvârșite în proporții deosebit de mari.

Potrivit materialelor cauzei, Coropceanu a pretins și primit mijloace bănești în sumă de 14 950 euro de la un agent economic, susținând că poate influența asupra șefului său ca acesta să nu transmită materialele avute la examinare organului de urmărire penală pentru pornirea procesului penal pe faptul comiterii evaziunii fiscale de către agentul economic. După primirea mijloacelor băneşti, ultimul nu a fost tras la răspundere penală.

Ca rezultat al acțiunilor de urmărire penală efectuate au fost identificate și ridicate obiecte și documente aferent obiectului investigației.


Citește mai departe

Economice

Dosarul evaziunii fiscale de 30.000.000 de lei: Magistrații au admis demersul procurorilor PCCOCS

Vineri, 13 septembrie 2019, instanța de judecată a admis demersurile procurorilor din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS) de aplicare a măsurilor preventive în privința a doi membri ai unui grup criminal organizat, reținuți la data de 11 septembrie curent, într-o cauză care a prejudiciat statul cu peste 30 milioane lei.

Cei doi reținuți aveau funcții cheie la momentul comiterii evaziunii fiscale și spălării banilor: o persoană era director de întreprindere, iar alta – șef de depozit. În privința celorlalte persoane, în funcție de starea sănătății, vârsta înaintată, gradul implicării în schema infracțională, accesibilitatea și posibilitatea acestora de a înlocui, distruge, ascunde probele, precum și conlucrarea cu organul de urmărire penală, procurorii au aplicat măsuri neprivative de libertate, potrivit legii.

Amintim că schema criminală a constat în activitate de vânzare a mobilei și produselor de carne – în Chișinău, Ungheni și alte locații din republică – care nu era reflectată în contabilitate, contra mijloacelor bănești în numerar, pentru comiterea evaziunii fiscale. Mai mult, salariile angajaților erau achitate în plic, iar din banii proveniți din evaziune fiscală, membrii grupului și-au luat în proprietate patru imobile și zece automobile, inclusiv de lux.

PCCOCS va reveni cu detalii pe parcurs, în lumina garanțiilor procedurale de care părțile la proces beneficiază, potrivit legii.


Citește mai departe

Economice

Procurorii cer arest preventiv pentru membrii grupului criminal, care a prejudiciat statul cu peste 30.000.000 de lei

Vineri, 13 septembrie 2019, instanța de judecată examinează demersurile procurorilor din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS) de aplicare a măsurilor preventive în privința a doi membri ai unui grup criminal organizat, reținuți la data de 11 septembrie curent, într-o cauză care a prejudiciat statul cu peste 30 milioane lei.

Cei doi reținuți aveau funcții cheie la momentul comiterii evaziunii fiscale și spălării banilor: o persoană era director de întreprindere, iar alta – șef de depozit. În privința celorlalte persoane, în funcție de starea sănătății, vârsta înaintată, gradul implicării în schema infracțională, accesibilitatea și posibilitatea acestora de a înlocui, distruge, ascunde probele, precum și conlucrarea cu organul de urmărire penală, procurorii au aplicat măsuri neprivative de libertate, potrivit legii.

Amintim că schema criminală a constat în activitate de vânzare a mobilei și produselor de carne – în Chișinău, Ungheni și alte locații din republică – care nu era reflectată în contabilitate, contra mijloacelor bănești în numerar, pentru comiterea evaziunii fiscale. Mai mult, salariile angajaților erau achitate în plic, iar din banii proveniți din evaziune fiscală, membrii grupului și-au luat în proprietate patru imobile și zece automobile, inclusiv de lux.

PCCOCS va reveni cu detalii pe parcurs, în lumina garanțiilor procedurale de care părțile la proces beneficiază, potrivit legii.


Citește mai departe

topul săptămânii