Rețele de socializare

Diaspora

Moldovean, reținut în Ucraina, suspectat că l-ar fi ucis pe un taximetrist. Ar fi vrut să-i fure banii din mașină.

Un moldovean de 34 de ani a fost reținut în Ucraina, suspectat că l-ar fi omorât pe un taximetrist. S-a întâmplat în noaptea de 28 august, pe o stradă din Kiev.

Publicat

Presa din Ucraina scrie că suspectul și-ar fi recunoscut vina. Audiat, moldoveanul ar fi declarat că ar fi urcat în mașina taximetristului și l-ar fi rugat să-l ducă acasă. Când cei doi ar fi ajuns pe o stradă cu puțin trafic, moldoveanul ar fi scos un cuțit și i l-ar fi înfipt în gâtul taximetristului.

Victima ar fi reușit să fugă din mașină, dar la scurt timp, însă, bărbatul a căzut subit în mijlocul drumului. Între timp, moldoveanul, ar fi urcat la volanul taxiului s-a îndreptat spre casă, unde îl aștepta concubina și copilul lor de trei luni.

Acesta ar fi luat din taxi aproximativ 50 de lei și două telefoane, pe care le-a găsit în mașină. Mai mult, moldoveanul ar fi declarat că intenționa să fure banii din taxi, însă nu știa că firma de taxi primește plata numai prin terminalele bancare.  Procurorii au constatat că atât suspectul, cât și concubina sa, tot din RM, se aflau ilegal pe teritoriul Ucrainei.

echipa.md


Diaspora

Momentul în care un șofer moldovean scapăTIR-ul de sub control pe o autostradă din Cehia. Camionagiul riscă pedeapsa cu închisoarea

Un șofer moldovean de 47 de ani a provocat scene periculoase pe autostrada cehă D1, după ce a condus haotic un camion înmatriculat în Polonia.

Publicat

Imaginile surprinse de camerele de monitorizare arată cum autotrenul lovește parapeții din dreapta, virează brusc spre stânga și face ca semiremorca să derapeze violent, la un pas de a lovi un alt automobil. Incidentul s-a produs pe 11 noiembrie, în jurul orei 12:00, la kilometrul 70 al autostrăzii, între Praga și Brno.

La aproximativ 50 km de locul incidentului, poliția a reușit să oprească camionul. Șoferul moldovean, vizibil în stare avansată de ebrietate, a fost testat cu etilotestul, rezultatul fiind de 1,29 la mie alcool în sânge – o valoare extrem de gravă în condițiile în care legislația cehă impune toleranță zero pentru alcool la volan. Mai mult, bărbatul a refuzat să coopereze cu oamenii legii și nu a permis recoltarea probelor biologice.


Prin urmare, polițiștii i-au interzis continuarea deplasării, i-au confiscat permisul de conducere și au inițiat un dosar penal. Potrivit presei locale, șoferul a fost informat că va fi judecat de o instanță cehă, iar pentru alcoolemie peste 1,0 g/l riscă până la 12 luni de închisoare, pe lângă amenzi consistente și interdicția de a conduce.

Autoritățile cehe reamintesc că toleranța zero la alcool în trafic este strict aplicată, iar șoferii profesioniști prinși băuți la volan pot ajunge rapid după gratii.


Citește mai departe

Diaspora

Un tânăr moldovean de 22 de ani a murit într-un grav accident în Italia

Un tânăr de 22 de ani originar din Republica Moldova, dar stabilit în Italia, și-a pierdut viața într-un accident teribil în zona localității Pieve al Toppo, la câțiva kilometri de Arezzo, regiunea Toscana.

Publicat

Tragedia a avut loc în data de 16 noiembrie, la ora 16:42, scrie presa italiană.

Tânărul, aflat la volan, se deplasa spre Arezzo când a pierdut controlul mașinii și s-a izbit violent de doi pini de pe marginea drumului. Impactul a fost fatal, iar victima a murit pe loc.


La fața locului au intervenit echipaje medicale de la 118, o ambulanță a Crucii Albe, pompierii și poliția municipală.

Din păcate, medicii nu au mai putut salva viața tânărului. Corpul neînsuflețit a fost transportat la morga spitalului San Donato din Arezzo.

echipa.md


Citește mai departe

Diaspora

Italia: Unchiul cântăreței Laura Pausini a fost accidentat mortal de o mașină condusă de un moldovean

Un moldovean, deținător și al cetățeniei române s-a predat autorităților, declarând că el este responsabil pentru accidentul fatal în care a fost implicat unchiul cântăreței Laura Pausini.

Publicat

Potrivit libertatea.ro, bărbatul s-a prezentat luni, 3 noiembrie, la secția de poliție din Rimini, recunoscând că el conducea mașina care l-a lovit mortal pe Ettore Pausini în ziua precedentă.

Accidentul s-a produs duminică, 2 noiembrie, în apropiere de Bologna. Ettore Pausini, în vârstă de 78 de ani, se afla pe bicicletă când a fost lovit frontal de o mașină care circula din sens opus.

Șoferul, care conducea un Opel Astra, a părăsit locul accidentului fără să oprească. Unchiul Laurei Pausini ieșise la plimbare cu bicicleta duminică, când în jurul orei 13.30, a fost lovit mortal de o mașină pe Via Stradelli Guelfi.


Ettore Pausini era unchiul din partea tatălui al celebrei cântărețe Laura Pausini. Originar din Solarolo, el era văduv și lucrase ca frizer.

După ce a învins cancerul, devenise purtător de cuvânt al asociației Onconauti, care sprijină pacienții oncologici.

Laura Pausini îl aprecia foarte mult pe unchiul său. În 2016, artista a postat pe rețelele sociale o fotografie cu Ettore, scriind: „Unchiul meu Ettore Pausini este un adevărat campion! Sunt mândră de tine și de medicii care te-au tratat, unchiule. Te iubesc!” Șoferul implicat în accident s-a predat de bunăvoie la poliție.


Citește mai departe

topul săptămânii