Moldova
/FOTO/ Doi moldoveni, reținuți la granița română pentru că ar fi falsificat asigurări de tip „cartea verde”
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea efectuează cercetări cu privire la două persoane, cu dublă cetățenie, bulgară și Republica Moldova, care au prezentat la controlul de frontieră asigurări tip “Carte Verde” false.

În ultimele 48 de ore, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea – I.T.P.F. Iași s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, T.I., cu cetăţenie bulgară şi R. Moldova, în vârstă de 34 de ani, care conducea un autoturism marca Volkswagen Sharan, înmatriculat în Lituania şi o femeie S.I., cu cetăţenie bulgară şi R. Moldova, în vârstă de 27 de ani, conducând un autoturism marca BMW X5, înmatriculat în Lituania
La controlul de frontieră, existând suspiciuni cu privire la autenticitatea asigurărilor tip “Carte Verde” prezentate la control de cele două persoane, pentru autoturismele în cauză, lucrătorii noştri au procedat la efectuarea de verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că documentele nu îndeplinesc condiţiile de formă şi fond ale unora autentice, fiind false.
Cu privire la cele constatate, ambele persoane au declarat că au achiziționat recent autoturismele și nu aveau cunoștință despre faptul că asigurările prezentate la control nu ar fi fost autentice.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de uz de fals.
Moldova
Tragedie fără margini, în raionul Ștefan Vodă. O minoră de 15 ani a fost găsită decedată
Tragedie fără margini, în raionul Ștefan Vodă. O minoră de 15 ani a fost găsită decedată.

Potrivit datelor oferite de către ofițerul de presă Mariana Didenco, în dimineața zilei de astăzi, poliția din Ștefan Vodă a fost sesizată despre faptul că, într-o anexă a unei locuințe din satul Ermoclia, a fost depistată o minoră fără semne vitale.
La fața locului, oamenii legii au identificat cadavrul unei adolescente de 15 ani. Preliminar, există bănuiala că minora și-ar fi pus capăt zilelor. Pe suprafața corpului nu au fost depistate urme de moarte violentă, cu excepția celor specifice strangulării.
Cadavrul a fost transportat la Centrul de Medicină Legală pentru efectuarea expertizei necropsice, care va stabili cu exactitate cauza decesului.
În prezent, polițiștii au inițiat un proces penal, urmând să fie investigate toate circumstanțele cazului
Moldova
/VIDEO/ Iubiți și complici în același timp: O moldoveancă și un turc – bănuiți de circulația ilegală de cannabis.
Doi concubini, o moldoveancă și un cetățean turc, au ajuns pe mâna oamenilor legii fiind bănuiți de circulația ilegală a drogurilor.

Ofițerii Direcției pentru Combaterea Criminalității Organizate a INI, împreună cu procurorii și ofițerii de urmărire penală ai sectorului Ciocana au destructurat activitatea celor doi iubiți, ambii în vârstă de 20 de ani, după o amplă serie de investigații.
Conform oamenilor legii, suspecții procurau droguri de diferite tipuri prin intermediul aplicației mobile „Telegram”, iar ulterior le vindeau consumatorilor finali și diferitor intermediari, prin tranzacții realizate prin rețelele de plăți electronice. Ulterior, banii erau transferați pe alte conturi curente înregistrate în băncile comerciale din Republica Moldova, pe numele persoanelor interpuse.
În timpul percheziției la domiciliul acestora din municipiul Chișinău, forțele de ordine au ridicat 1 kg de cannabis, un cântar de înaltă precizie și telefoane mobile care conțin informații importante pentru anchetă. Valoarea totală a drogurilor ridicate pe piața neagră constituie 400.000 de lei.
Suspecții au fost reținuți pentru 72 de ore, iar conform legislației în vigoare, persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă închisoare de la 7 la 15 ani.
Investigațiile continuă pentru identificarea altor complici, timp în care tinerii beneficiază de prezumția nevinovăției, conform legii.
Moldova
/VIDEO/ Curieri de la o vârstă fragedă: Doi tineri au fost prinși cu zeci de pachețele cu hașiș.
Doi tineri au fost reținuți de polițiștii Batalionului de Patrulare și Reacționare Operativă al Direcției de Poliție Chișinău, după ce au fost prinși cu zeci de pachețele cu hașiș pregătite pentru distribuire.

Primul caz a avut loc în sectorul Centru al capitalei, unde un minor de 16 ani a fost surprins având asupra lui 12 pachețele ce conțineau substanță vegetală. Audiat de oamenii legii, acesta a recunoscut că acționa în calitate de curier și că rolul său era să ascundă drogurile în diferite locații din oraș.
Cel de-al doilea caz a fost documentat în sectorul Ciocana. Acolo, un tânăr de 22 de ani a fost depistat cu 20 de pachețele similare, iar în timpul verificărilor a declarat că a plasat deja alte 20 de pachețele în ascunzișuri. Toate acestea au fost identificate și ridicate ulterior de polițiști.
Atât minorul, cât și tânărul de 22 de ani sunt cercetați penal, iar investigațiile continuă pentru a documenta întregul lanț infracțional și a stabili cine se află în spatele schemei de distribuție a drogurilor.
-
Moldova2 zile în urmă
Întâlnire cu final sângeros: Un bărbat ar fi fost ucis cu sânge rece de un consătean, la Cahul.
-
Moldova6 ore în urmă
Tragedie fără margini, în raionul Ștefan Vodă. O minoră de 15 ani a fost găsită decedată
-
Moldova2 zile în urmă
A murit în drum spre Italia: O femeie din Moldova a decedat într-un grav accident, în România.
-
Moldova6 zile în urmă
Urmărire ca-n filme la Vulcănești: Un șofer beat, prins cu sute de haine de contrabandă.
-
Moldova10 ore în urmă
Descoperire șocantă, la Cricova: Un cadavru a fost găsit pe un câmp de la marginea orașului.
-
Moldova4 zile în urmă
Tragedie în pădurea de la Căpriana: O femeie a murit după ce ATV-ul pe care se afla s-a răsturnat.
-
Moldova3 zile în urmă
/VIDEO/ Riscă să rămână fără permis: Un șofer teribilist, surprins în timp ce conduce haotic, identificat și sancționat.
-
Moldova3 zile în urmă
/VIDEO/ Antreprenoriat cu contabilitate tenebră: Schemă de evaziune fiscală și spălare de bani de peste 51 de milioane de lei, deconspirată.