Rețele de socializare

Moldova

Cauza finală a intoxicaţiei a 51 de persoane, de la o nuntă din Capitală, este Salmonela. Bacteria a fost găsită în carne şi peşte.

Bacteria Salmonela este cauza finală a intoxicaţiei a 51 de persoane, inclusiv doi copii, de la nunta, care a avut loc în data de 10 august, într-un local din Capitală. Rezultatele au fost anunţate de Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor.

Publicat

Potrivit responsabililor, în urma investigaţiilor de laborator s-a stabilit că bacteria a fost găsită în produse din carne şi peşte, preparate în local. De asemenea, specialiştii au depistat mai multe nereguli privind igiena spaţiilor pentru prepararea bucatelor, în blocul alimentar al localului.

Potrivit directorului interimar al ANSA, Ela Malai, activitatea localului din Chişinău a fost sistată pe un termen nedeminat, până la înlăturarea deplină a neconformităților, iar pe acest caz va fi întocmit un proces verbal, care va rezluta cu sancţiuni financiare, valoarea cărora nu au fost anunţate deocamdată.

Totodată, reprezentanţii ANSA, ne-au declarat că au fost prelevate probe şi de la produsele de cofetărie, aduse de la o patiserie din Bălţi.


În urma verificărilor, la acestea nu au fost depistate neconformități. Totuşi, atunci când întreprinderea care a produs deserturile a fost inspectată, la faţa locului au fost depistate mai multe ilegalităţi privind nerespectarea condiţiilor de producere. Şi activitatea acestei patiserii a fost deocamdată suspendată.

Totodată, în cazul agentului economic de la Bălţi a fost stabilită şi valoarea sancţiunii, care este o amendă de 4500 de lei. După anunţarea rezultatelor de către ANSA, contactat telefonic, administratorul localului din Bălţi şi cel din Chişinău nu ne-au răspuns la apel pentru o reacţie, pe marginea acestui caz.

Amintim că în data de 11 august, curent, 51 de nuntași au ajuns la spital, după ce s-au intoxicat la o nuntă din Capitală. 28 de pacienţi au fost internaţi la Spitalul Clinic Republican de Boli infecţioase “Toma Ciorbă”, iar alţi 16 la Spitalul Raional Cimişlia.


Totodată, un minor a fost spitalizat la Spitalul Clinic Municipal de Boli Contagioase pentru Copii. Altor şase pacienţi, medicii le-au fost prescris tratament acasă. Astăzi, medicii nu ne-au răspuns deocamdată la telefon, pentru a preciza care este starea acestora sau dacă toţi au fost deja externaţi.

publika.md


Moldova

Doi recidiviști, reținuți pentru atacul brutal asupra unei femei de 88 de ani din Șoldănești

Doi tineri de 26 de ani din raionul Șoldănești, ambii cu antecedente penale, sunt suspectați că au comis un atac violent asupra unei bătrâne de 88 de ani din satul Socola, în martie 2024. Potrivit anchetatorilor, cei doi ar fi acționat mascați și purtând mănuși, pătrunzând seara în gospodăria femeii, care locuia singură.

Publicat

Suspecții au ucis câinele din curte, apoi au forțat ușa locuinței și au imobilizat victima, legând-o cu un cablu. Femeia a fost lovită în repetate rânduri și amenințată cu un cuțit, fiind obligată să spună unde își ține banii. Din casă au fost sustrase 33 000 de lei, un inel și o pereche de cercei din aur, după care agresorii au fugit.

Unul dintre suspecți a fost arestat pentru 30 de zile și și-a recunoscut vina. Celălalt se află deja în Penitenciarul nr. 11 Bălți, unde ispășește o pedeapsă pentru un omor comis în grup în vara anului 2024. În urma perchezițiilor din penitenciar, polițiștii au ridicat telefonul mobil al acestuia, găsind probe relevante pentru dosar.


Cercetările continuă, iar dacă vinovăția le va fi demonstrată, cei doi riscă între 8 și 10 ani de închisoare.


Citește mai departe

Moldova

Caz tragic în capitală: Un bărbat a murit după ce a căzut în gol de la etajul 7

Tragedie în capitală. Un bărbat a căzut în gol de la înălțime pe strada Albișoara. Totul a avut loc în prima parte a zilei de 3 decembrie.

Publicat

La fața locului, polițiștii au depistat corpul neînsuflețit al unui bărbat în vârstă de 56 de ani. Preliminar, acesta ar fi căzut în gol de la etajul 7 al unui bloc de locuit, iar în urma traumatismelor suferite a decedat pe loc.

Pe caz a fost inițiată o anchetă. Toate circumstanțele producerii incidentului, precum și cauza exactă a decesului, urmează a fi stabilite în cadrul investigațiilor în desfășurare.


📌 În cazul în care detaliile expuse în acest material vă neliniștesc, aveți nevoie de ajutor emoțional sau vă faceți griji pentru un apropiat, puteți apela după ajutor la Linia Verde Antisuicid, contactând numărul de telefon 060 806 623, sau puteți lăsa un email la adresa ajutor@pentruviata.md.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Echipă de ambulanță atacată cu pistolul în timpul unei intervenții la Ungheni: paramedicii au salvat pacienta sub amenințarea armei

O intervenție medicală de urgență s-a transformat într-o situație-limită pentru echipa SAMU Ungheni, în dimineața zilei de 2 decembrie 2025. Chemate să ajute o femeie de 47 de ani aflată în stare de sincopă, cadrele medicale au fost amenințate cu pistolul chiar în timpul examinării pacientei.

Publicat

Apelul la 112 a fost recepționat la ora 09:24, iar ambulanța a ajuns la adresa indicată în doar patru minute. În loc să găsească o situație calmă, paramedicii au dat peste trei persoane aflate în stare avansată de ebrietate. În momentul în care încercau să acorde ajutorul medical, soțul pacientei, un bărbat de aproximativ 50 de ani, a devenit violent și a scos un pistol din buzunar, îndreptându-l spre echipaj.

Gestul agresiv a creat o atmosferă de tensiune extremă, însă personalul medical a rămas concentrat pe salvarea pacientei. În ciuda intimidării și a riscului major, echipa a reușit să stabilizeze femeia și să o transporte în siguranță la spitalul din regiune.

Poliția, sosită la scurt timp după incident, a început documentarea cazului și urmează să stabilească toate circumstanțele, inclusiv proveniența armei și eventualele antecedente ale bărbatului agresiv.


IMSP Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească califică incidentul drept unul de o gravitate excepțională și amintește că numărul agresiunilor asupra lucrătorilor medicali este în creștere. În primele șase luni ale anului 2025 au fost înregistrate 195 de atacuri asupra echipelor AMU – de la amenințări și injurii la violență fizică.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii