Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ O mașină a luat foc, în Găgăuzia. Flăcările au distrus secțiunea motorului.

O mașină a luat foc, în Găgăuzia. Pompierii au intervenit și au stins flăcările, care au distrus secțiunea motorului.

Potrivit gagauzinfo.md, în perioada 5-12 august, salvatorii din Găgăuzia au intervenit în 11 situații de risc. Două dintre ele au fost incendii. Într-unul dintre cazuri s-a aprins o mașină, în cel de-al doilea – o casă din satul Chirsova.

Cauzele producerii incendiilor urmează a fi stabilite.

Totodată, pompierii au intervenit în șase cazuri de incendiere a vegetației uscate și a gunoiului.

echipa.md


Moldova

Infractor aflat în căutare de patru ani, reținut pe Aeroportul Internațional Chișinău

Polițiștii de frontieră au documentat un cetățean al Ucrainei după ce s-a prezentat la linia de control pe direcția intrare în Republica Moldova. Tânărul de doar 25 de ani este dat în căutare internațională pentru tortură, violență și alte infracțiuni săvârșite pe teritoriul țării de origine.

Incidentul semnalat ieri, 17 octombrie curent, după aterizarea rutei aeriene Istanbul – Moscova cu escală în Chișinău. Aflat printre pasageri, ucraineanul a oferit actul de călătorie pentru a i se autoriza trecerea frontierei de stat. În timpul verificărilor, s-a constatat că tânărul figurează în căutare internațională cu scop de arest și extradare de către BNC Interpol Kiev. Acesta a reușit să fie fugar aproape patru ani.

Conform mesajului confirmativ parvenit de la instituția sus menționată, cetățeanul a săvârșit infracțiuni precum tortură, satisfacție violentă a dorinței sexuale, importul, fabricarea, vânzarea sau distribuirea articolelor pornografice.

În acest sens, s-a întocmit proces verbal de constatare, după care persoana a fost plasată în izolatorul de detenție preventivă. Polițiștii de frontieră au transmis toate datele către Procuratura Generală pentru efectuarea procedurilor necesare de documentare și extrădarea ulterioară către autoritățile de drept din Ucraina.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Riscă până la 3 ani de închisoare pentru răpirea unui automobil

Ofițerii de investigație a Inspectoratului de Poliție Centru din cadrul Direcției de Poliție a mun. Chișinău, în urma măsurilor speciale de investigație au reținut un tânăr în vârstă de 20 de ani, locuitor a comunei Băcioi, fiind suspectat de răpirea unui automobil de model ,,Honda Insigna”.

Dispeceratul inspectoratului sect. Centru, a fost alertat la data de 14 octombrie, de către proprietarul automobilului, un tânăr în vârstă de 23 de ani, comunicând că i-a fost răpit automobilul de pe șos. Muncești. La fața locului imediat s-a deplasat grupa operativă a Inspectoratului, pentru documentare și stabilirea tuturor circumstanțelor. La locul faptei tânărul a comunicat forțelor de ordine că a lăsat automobilul la spălătorie auto la data de 13 octombrie și urma să îl ia la data de 14 octombrie, iar când a venit după automobil acesta nu mai era. Prejudiciul cauzat tânărului constituie 116 370 lei.

În acest context pe cazul dat imediat au fost dispuse acțiuni de investigație și urmărire penală, în cadrul cărora s-a stabilit că infracțiunea a fost comisă de către un tânăr care activa pe un termen de probă la spălătoria auto de pe str. Muncești și fără consimțământul proprietarului a luat automobilul deplasându-se într-o direcție necunoscută. Ulterior în urma măsurilor întreprinse de către forțele de ordine a fost stabilt locul aflării individului cât și a automobilului, în comuna Băcioi. Suspectul a fost escortat la inspectorat pentru audieri. În cadrul acțiunilor procesual penale tânărul și-a recunoscut vinovăția declarând că în momentul comiterii infracțiunii se afla în stare de ebrietate și a luat automobilul pentru a se plimba prin oraș.

Tânărul a fost reținut pe un termen de 72 de ore în Izolatorul Direcției de Poliție a mun. Chișinău și cercetat penal pentru răpirea mijlocului de transport, faptă care conform legislației penale în vigoare se pedepseşte cu amendă în mărime de la 29 000 la 67 500 lei sau cu închisoare pe un termen de la 1 la 3 ani.


Citește mai departe

Moldova

/FOTO/Accident grav în Cahul: O mașină s-a răsturnat

Un accident grav s-a produs astăzi în Cahul. Potrivit unor poze expediate la redacție, o mașină s-a răsturnat și cel puțin o persoană este traumată.

Accidentul s-a produs la intersecția bl. Victoriei și str. M. Frunze, un loc în care deseori se produceau accidente rutiere. După ultimul accident, autoritățile locale au instalat denivelări artificiale pentru a limita viteza autoturismelor și a-i determina pe șoferi să cedeze trecerea.

ziuadeazi.md


Citește mai departe

topul săptămânii