Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Cultivau și vindeau droguri în Chișinău. Patru bărbați, arestați.

Activitatea infracțională a unui grup de persoane, implicate în realizarea drogurilor de tip marijuana a fost documentată pe parcursul a două luni, de către ofițerii Direcției Antidrog ai Inspectoratului Național de Investigații și procurorii Procuraturii municipiului Chișinău, oficiul Râșcani.

Publicat

Ca urmare a operațiunii, polițiștii au reținut patru bărbați cu vârsta cuprinsă între 20 și 33 de ani, originari din mun. Chișinău, anterior condamnați pentru circulația ilegală a drogurilor.

Fiecare membru al grupării avea rolul bine determinat, unii cultivau și prelucrau plantele de cânepă, alții repartizau dozele și le comercializau consumatorilor, inclusiv prin intermediul aplicațiilor electronice de comunicare și internet.

Pe parcursul a două luni, ofițerii de investigație au efectuat mai multe achiziții de control, fiind procurate doze de marijuană cu prețul de 200 lei per gram.


În urma perchezițiilor efectuate, polițiștii au depistat și ridicat aproximativ un kilogram de marijuană hidroponică și mijloace bănești provenite din realizarea drogurilor, cântare electronice la scara mică.

Valoarea drogurilor confiscate se ridică la suma de 200 000 lei.

Suspecții au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile. Dacă le va fi demonstrată vinovăția, ei riscă o pedeapsă de la 7 la 15 ani de închisoare.


Moldova

Graba strică treaba și mașina: Un șofer neatent a ajuns cu mașina în șanț

A crezut că știe mai bine decât indicatoarele, dar șanțul i-a demonstrat contrariul.

Publicat

Un șofer neatent, grăbit să-și continue drumul, a ignorat indicatoarele rutiere care semnalizau lucrările în desfășurare și restricțiile de circulație. S-a întâmplat în zona Gării de Sud, pe Șoseaua Hîncești.

În loc să circule pe benzile unu și doi, așa cum făceau ceilalți șoferi, a intrat pe banda unde accesul era interzis, ajungând cu mașina direct într-un șanț săpat de muncitori.


Din fericire, nu au fost raportate victime în urma accidentului, însă mașina a fost avariată serios.


Citește mai departe

Moldova

„Legile sunt pentru fraieri” – polițist filmat blocând trotuarul cu mașina personală

Un gest sfidător al unui polițist a fost filmat în centrul capitalei. Omul legii a parcat mașina personală pe trotuar, blocând accesul pietonilor.

Publicat

Apoi, cu un aer relaxat, și-a luat geaca de serviciu, a închis portiera și a plecat nestingherit, fără să pară preocupat de vreo posibilă sancțiune.

Incidentul a fost surprins la intersecția străzilor Vasile Alecsandri și Alexandru cel Bun de un trecător și a stârnit rapid indignare în rândul internauților, care se întreabă cum pot fi respectate regulile de circulație dacă tocmai cei care ar trebui să vegheze la respectarea lor le încalcă fără jenă.


Am contactat poliția pentru a comenta acest incident, dar deocamdată nu am primit un răspuns.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Contrabandă „de lux” la Ungheni – bunuri de 80.000 euro confiscate.

Descinderi la Ungheni, unde polițiștii au luat „la puricat” locuința unui bărbat de 32 de ani, bănuit că ar face parte dintr-un grup infracțional organizat. Potrivit anchetatorilor, suspectul ar fi implicat într-o rețea specializată în procurarea, depozitarea și vânzarea ilegală de băuturi alcoolice, produse din tutun și veselă de lux, fără acte de proveniență.

Publicat

Mărfurile erau distribuite atât pe piața neagră din Republica Moldova, cât și peste hotare.

În urma percheziției, au fost ridicate zeci de sticle de băuturi alcoolice de marcă – inclusiv șampanie, vinuri fine și whisky – cutii cu trabucuri și seturi de veselă de lux, toate fără documente legale. Valoarea estimativă a bunurilor confiscate se ridică la aproximativ 80.000 de euro.


Produsele au fost ridicate pentru expertiză, iar cercetările continuă pentru identificarea tuturor persoanelor implicate și documentarea întregului lanț infracțional.


Citește mai departe

topul săptămânii