Rețele de socializare

Moldova

Și-a cumpărat permis fals de conducere cu 350 de euro. Un moldovean a fost reținut la frontiera română.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa efectuează cercetări cu privire la o tânără, cu cetățenie română şi Republica Moldova, care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere fals.

Publicat

La sfârșitul săptămânii trecute, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, M.T., cu cetățenie română şi Republica Moldova, în vârstă de 36 de ani, conducând un autoturism marca Volkswagen.

La controlul de frontieră, femeia a prezentat pe lângă documentele de identitate şi un permis de conducere, cu însemnele autorităților din Republica Moldova.

Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului în cauză, colegii noştri au efectuat verificări suplimentare şi au constatat că acesta nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals.


Cu privire la cele constatate, M.T. a declarat că a urmat cursurile unei școali de șoferi din Republica Moldova, dar deoarece nu a mai avut răbdare să obţină legal permisul de conducere, a procurat documentul prezentat la control, de la o persoană ale cărei date nu le cunoaşte plătind suma de 350 de euro.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.


Moldova

/VIDEO/ Fugar reținut la Rezina: Ucrainean căutat internațional pentru trafic de persoane, prins de IGM.

Un cetățean ucrainean, anunțat în căutare internațională pentru trafic de ființe umane, a fost localizat și reținut în orașul Rezina. Operațiunea a avut loc pe 5 august, în urma unor măsuri speciale de investigație desfășurate de angajații Direcției regionale Nord a Inspectoratului General pentru Migrație.

Publicat

Potrivit autorităților, bărbatul era căutat de instituțiile competente din Ucraina, fiind suspectat de implicare în infracțiuni de trafic de persoane. După identificare, acesta a fost imediat reținut și predat organelor de urmărire penală. Urmează ca instanța să decidă aplicarea măsurii preventive sub formă de arest.

În paralel, Procuratura Generală a fost informată pentru inițierea procedurilor legale necesare, inclusiv cooperarea internațională pentru continuarea anchetei.


Totodată, tot pe 5 august, ofițerii Direcției regionale Centru a Inspectoratului General pentru Migrație au desfășurat verificări privind respectarea regimului de ședere al cetățenilor străini pe teritoriul Republicii Moldova.

În urma controalelor, patru cetățeni străini au fost depistați cu încălcări ale regimului de ședere. Pe baza deciziilor instanței de judecată, aceștia au fost plasați în custodie publică pentru 30 de zile, în Centrul de plasament temporar al străinilor.

Măsura a fost luată pentru a permite organizarea procedurilor de îndepărtare de pe teritoriul țării.


Citește mai departe

Moldova

/ÎN CĂUTARE/ Dispărut de mai bine de o săptămână: Un minor de 15 ani a plecat de acasă. Mama și poliția solicită ajutorul cetățenilor.

Căutat cu disperare de mama sa. Un minor a plecat de acasă și deja de mai mult de o săptămână femeia nu știe unde se află fiul său. Poliția solicită ajutorul cetățenilor pentru depistarea unui adolescent de 15 ani din satul Răzeni, raionul Ialoveni, care a plecat de la domiciliu și nu a mai revenit.

Publicat

Potrivit Inspectoratului de Poliție Ialoveni, mama băiatului a sesizat oamenii legii la 2 august, comunicând că fiul său a plecat de acasă în data de 28 iulie și este de negăsit. În spațiul online au fost distribuite informații potrivit cărora minorul, Sapescu Grigore, născut la 25 februarie 2011, ar fi fost văzut ultima dată în jurul orei 13:40, când a plecat de la domiciliu.

În urma verificărilor preliminare, polițiștii au stabilit că adolescentul a mai părăsit domiciliul și anterior. La această etapă, există informații că acesta s-ar afla în municipiul Chișinău, însă locul exact unde se află urmează să fie stabilit.

Băiatul are înălțimea de circa 1,70 metri, corpolență slabă, păr șaten închis și ochi căprui. La momentul dispariției, acesta purta un tricou roz, pantaloni sport albaștri și adidași maro deschis.


Poliția a înregistrat cazul și întreprinde măsurile necesare pentru depistarea minorului și stabilirea tuturor circumstanțelor.

Persoanele care dețin informații despre locul aflării adolescentului sunt rugate să apeleze de urgență 112 sau să informeze cea mai apropiată unitate de poliție.



Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/Jaf pe o stradă din capitală. Un tânăr a fost reținut după ce ar fi smuls geanta unei persoane, iar prejudiciul ajunge la mii de lei.

Ar fi furat o geantă în plină stradă, iar pentru asta riscă pușcărie. Un tânăr de 25 de ani a fost reținut de polițiștii din Buiucani, fiind suspectat că ar fi comis un jaf pe o stradă din Chișinău. Potrivit anchetatorilor, acesta ar fi acționat pe timp de noapte, când ar fi sustras geanta unei persoane.

Publicat

În interior se aflau aproximativ 3.900 de lei, dar și bunuri personale și acte de identitate. În urma măsurilor speciale de investigație, oamenii legii au reușit să identifice nu doar suspectul principal, ci și alți doi complici, cu vârste de 24 și 33 de ani.

O parte dintre bunurile sustrase au fost recuperate de polițiști. Toate persoanele sunt cercetate penal, iar ancheta continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.


Citește mai departe

topul săptămânii