Rețele de socializare

Moldova

Evoluția pestei porcine în Moldova. Ce spun autoritățile:

La data de 30 iulie 2019 Laboratorul Național de Referință pentru PPA prin PCR a confirmat 3 rezultate pozitive la 3 porci domestici într-o gospodărie din raionul Cahul, localitatea Crihana Veche (gospodărie particulară cu 20 porcine) și 2 rezultate pozitive în satul Burlăceni, raionul Cahul (au fost depistate cadavrele porcinelor în apropierea localității, proprietarii nu au fost identificați).

Publicat

Se efectuează ancheta epidemiologică în focarele nominalizate, sunt petrecute măsurile de eradicare a focarelor cu implicarea tuturor structurilor raionale și specialiști de la nivelul central al ANSA. În jurul focarului au fost stabilite zona de protecție și zona de supraveghere. Se efectuează catagrafia porcilor domestici în zonele de protecție și supraveghere, controlul rezervoarelor faunei sălbatice, screening-ul porcilor domestici din focare.

Au fost ucise toate animalele receptive la pesta porcină africană (18 capete de porcine) în gospodăria afectată de această maladie din localitatea Crihana Veche, r-ul Cahul. Acţiunea de ucidere preventivă a porcinelor în gospodăria menționată a demarat marţi, 30 iulie 2019.

S-a efectuat dezinfectarea încăperii întreținerii porcinelor și locul nimicirii cadavrelor. Au fost anunțate instituțiile competente în eradicarea focarelor de pestă porcină africană, pentru ca să intensifice măsurile speciale de protecţie împotriva introducerii și răspândirii pestei porcine africane pe teritoriul Republicii Moldova.


La moment Pesta Porcină Africană (PPA) la porci domestici evoluează în cinci localităţi din două raioane, dintre care 4 focare  sunt în raionul Cahul și un focar în raionul Nisporeni.

Evoluţia bolii este în permanență monitorizată, prin examene clinice şi de laborator, iar zilnic se analizează situaţia existentă, se aplică măsuri şi se întreprind acţiuni în funcţie de circumstanţe.


Moldova

Căutat de poliție: Un șofer a lovit mortal o femeie la Sadaclia, apoi a fugit de la fața locului.

Tragedie în satul Sadaclia, din raionul Basarabeasca. O femeie de 64 de ani a murit după ce a fost tamponată în plin de o mașină. Șoferul care a dat peste victimă nu a rămas la fața locului pentru a-i oferi primul ajutor, dar a fugit, lăsând femeia să zacă pe drum.

Publicat

Accidentul s-a produs în dimineața zilei de 16 septembrie, în jurul orei 06:00, pe o stradă din localitate. Un trecător a observat victima și a alertat poliția.

Din primele informații, femeia a fost lovită de un automobil, iar impactul i-a fost fatal. Aceasta a murit la fața locului.

Șoferul, însă, nu a oprit pentru a-i acorda primul ajutor și nici nu a rămas să aștepte poliția. A plecat de la locul accidentului, iar până acum automobilul implicat nu a fost identificat.


Polițiștii încearcă acum să dea de urma șoferului și să afle cum s-a produs tragedia. Oamenii legii desfășoară acțiuni pentru identificarea și localizarea conducătorului auto, dar și a mașinii implicate.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Accident cu semne de întrebare: Un șofer s-a tamponat în alte două vehicule staționate pe acostament, la Ghidighici.

Un accident cu trei mașini s-a produs în dimineața zilei de 16 septembrie, la Ghidighici. Un șofer de 39 de ani a ajuns cu mașina în două vehicule care erau staționate pe acostament. În urma impactului, una dintre mașinile oprite s-a răsturnat.

Publicat

Totul s-a întâmplat în jurul orei 07:30. Martorii au surprins imagini de la fața locului, în care se vede mașina răsturnată pe partea dreaptă, cu partea din față grav avariată. Lângă ea au rămas celelalte două vehicule implicate în accident, și ele cu mai multe elemente deteriorate.

Deocamdată, poliția nu a stabilit ce a făcut ca șoferul de 39 de ani să ajungă în cele două mașini staționate. Oamenii legii verifică toate circumstanțele și urmează să stabilească exact cum s-a produs impactul.


Deși imaginile arată cât de puternică a fost lovitura, accidentul nu s-a soldat cu persoane rănite.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cauza producerii accidentului și toate circumstanțele în care s-a produs acesta.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Au luat-o pe căi greșite: Doi minori, prinși de poliție cu 80 de pachețele cu „sare”.

80 de pachețele cu droguri au fost ridicate de polițiști după ce doi minori de 16 și 17 ani din raionul Strășeni au fost prinși în timp ce ar fi încercat să le ascundă în mai multe locuri din Chișinău.

Publicat

Cei doi ar fi fost implicați în distribuirea drogurilor și ar fi acționat în calitate de curieri. Polițiștii și procurorii din sectorul Ciocana i-au prins în flagrant, în timp ce plasau substanțele în ascunzișuri.

La unul dintre minori au fost găsite 57 de pachețele cu PVP, cunoscut sub denumirea de „sare”, dar și două cântare de mici dimensiuni. După informațiile obținute în timpul operațiunii, oamenii legii au verificat și alte ascunzișuri, de unde au mai ridicat 23 de pachețele.


În total, au fost găsite 80 de pachețele cu substanțe narcotice.

Cei doi minori au ajuns în arest preventiv. Instanța a decis să-i plaseze după demersul procurorilor, pentru următoarele 30 de zile.

Dacă vor fi găsiți vinovați, minorii riscă între 7 și 15 ani de închisoare.


Citește mai departe

topul săptămânii