Rețele de socializare

Diaspora

Românul care l-ar fi ucis pe un moldovean la o petrecere, în Italia, își va afla, în curând, sentința.

Românul care l-ar fi ucis pe un moldovean la o petrecere, în Italia, își va afla, în curând, sentința. Dosarul va fi examinat de instanța din Italia în procedură simplificată. 

Publicat

Procurorul care se ocupă de caz declară că are suficiente probe care ar demonstra că suspectul, originar din România ar fi fost cel care l-a fi înjunghiat pe moldovean, iar celălalt suspect ar fi lovit și el cu cuțitul mai mulți tineri de la petrecere, scrie presa din Italia.

Pe lângă suspecții reținuți, va fi judecaă și o moldoveancă, în același dosar. Aceasta ar fi ascuns cuțitele suspecților, pentru a pue piedici anchetei.

Amintim că totul a avut loc în orașul Villorba, în noaptea de 29 spre 30 septembrie. Presa italiană scrie că mai mulți tineri ar fi organizat o petrecere.


Gălăgia, însă, i-ar fi deranjat pe trei tineri, dintre care unul român, care locuiau în apropiere. Aceștia s-ar fi luat la ceartă cu tinerii de la petrecere, iar la scurt timp, scandalul s-a transformat într-o încăierare în plină stradă. Cei trei suspecți ar fi scos cuțitele și ar fi înjunghiat mai mulți tineri. Din nefericire, lovitura de cuțit a fost fatală pentru tânărul din Moldova.

Atunci, suspecții ar fi fugit de la fața locului, însă, apoi au fost identificați și reținuți. Tânărul moldovean era student şi practica atletismul, notează aceeași sursă.

echipa.md


Advertisement

Diaspora

Transporta migranți libieni. Barcagiu moldovean, cercetat penal de autoritățile elene.

Un moldovean de 37 de ani este cercetat penal de autoritățile elene după ce a încercat să aducă ilegal în Grecia 30 de cetățeni din Libia. Potrivit presei străine, cazul a avut loc în data de 21 ianuarie curent.

Publicat

Forțele de ordine elene au anunțat preliminar că, o navă maritimă de patrulare costieră a observat în apropiere de insula Tilos o barcă. Observând nava, barcagiul a încercat să scape de urmărire, însă în scurt timp acesta a fost forțat să acosteze pe o plajă.
Ajunși, oamenii legii au depistat în barcă 31 de persoane, printre care patru femei și șapte copii. Migranții erau cetățeni ai Libiei și încercau să ajungă ilegal pe teritoriul Greciei. Totodată, s-a constatat că barca era condusă de moldovean.
Ca urmare, bărbatul a fost arestat, iar pe numele său a fost pornită o cauză penală.


Citește mai departe

Diaspora

/VIDEO/ Trafic de persoane în secolul XXI. Trei indivizi ar fi pus la cale o schemă criminală de recrutare a șoferilor moldoveni.

Trafic de persoane în secolul XXI. Trei indivizi au fost reținuți și plasați în arest, după ce ar fi recrutat mai mulți șoferi moldoveni și i-ar fi exploatat prin muncă. Victimele ar fi fost atrase în schema prin înșelăciune, iar o dată ce ar fi ajuns în Uniunea Europeană ar fi fost impuși să transporte migranți ilegali.

Publicat

Potrivit poliției, schema a fost pusă la cale începând cu anul 2021 și până în prezent. Membrii grupului criminal organizat ar fi recrutat moldoveni, care dețin permis de conducere. Suspecții promiteau potențialilor șoferi remunerări generoase, însă le ascundeau faptul pe cine anume ar urma să transporte.
În cele din urmă, odată ajunși în Ungaria, șoferii recrutați prin înșelăciune ar fi fost determinați de către membrii grupului să transporte ilegal pe teritoriul UE, circa 45 de refugiați Siria, Afghanistan, Irak, Bangladesh și India. Fiecare migrant în parte ar fi achitat organizatorilor între 5 mii și 7 mii de euro.
Ulterior, unii șoferi au fost reținuți de către autoritățile statelor tranzitate, fiind condamnați la pedepse cu închisoarea.
La data de 9 ianuarie curent, organele de drept au descins cu percheziții la domiciliile a trei suspecți, ultimii fiind reținuți pe un termen de 72 de ore.
Apoi, pe numele a doi învinuiți au fost emise mandate de arest preventiv, iar al treilea a primit arest la domiciliu.
În cazul în care vinovăția acestora va fi demonstrată, bărbații riscă o pedeapsă cu închisoare de la 10 la 20 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 3 la 5 ani.


Citește mai departe

Diaspora

Jaf comis în 19 secunde, în Italia: Un cuplu de moldoveni, reținuți

Ar fi vrut bani ușori, iar pentru asta riscă pușcărie. Un cuplu de moldoveni și complicele acestora, un tânăr de 23 de ani, sunt cercetați penal după ce ar fi jefuit un local din orașul Bologna, ziua în amiaza mare.

Publicat

Potrivit presei italiene, polițiștii ar fi fost alertați de către o femeie care a anunțat că o persoană necunoscută a pătruns în locul în care ea activează, după care ar fi atacat-o și ar fi sustras circa 4500 de euro.

În cadrul investigațiilor, oamenii legii au presupus că femeia minte, și asta pentru că jaful a durat doar 19 secunde. Mai exact, individul nu ar fi putut în acest interval scurt de timp să intre în încăpere, să agreseze femeia, să fure banii și să părăsească localul.


Totodată, polițiștii au analizat toate înregistrările și au identificat o dubă care, în ziua jafului se afla în apropierea localului. În urma măsurilor speciale de investigație, polițiștii au identificat proprietarul automobilului. Acesta a cooperat cu oamenii legii și a declarat că în ziua comiterii infracțiunii i-a dat mașina unui coleg de lucru, care s-a dovedit a fi falsul atacator.

Bărbatul a fost identificat și reținut, iar în cadrul audierilor a recunoscut că a săvârșit jaful în complicitate cu doi moldoveni- angajata localului și soțul acesteia.

Preliminar, italianul, dar și soțul angajatei localului nu sunt la prima abatere de la lege. Cercetările pe marginea acestui caz continuă.


Citește mai departe

topul săptămânii