Rețele de socializare

Economice

/VIDEO/ Descinderi în dosarul insulinei

Percheziții în Dosarul Insulinei. Procurorii şi ofițerii anticorupție au descins în biroul șefului de la Centrul pentru Achiziţii Publice Centralizate în Sănătate și la agentul economic care a câstigat licitatia privind cumpărarea insulinei.

Informația a fost confirmată de purtătorul de cuvânt a CNA, Angela Starinschi. Amintim că, în data de patru iulie, CNA a pornit un dosar penal pentru a investiga modul în care s-a desfășurat licitația pentru procurarea insulinei.

Asta după ce în spațiul public au apărut informații precum că licitația de la sfârșitul anului trecut ar fi fost desfășurată cu încălcări, iar biosimilarul cumpărat de autorități, ar fi de calitate dubioasă. Totodată, secretarul de stat Boris Gîlca ar fi declarat că din cauza licitației trucate, pacienții bolnavi de diabet zaharat primesc un preparat care agravează starea acestora. Potrivit sursei, firma ucraineană care produce preparatul a fost contractată de autoritățile de la Chișinău ca să livreze medicamentele pentru mai mult de 100 de mii de bolnavi de diabet. La rândul lor, medicii de familie din republică au fost obligați să distribuie acest preparat, care a avut însă consecințe negative asupra sănătății pacienților.

Cu detalii despre rezultatele perchezițiilor revenim în ediția următoare.

echipa.md


Advertisement

Economice

/VIDEO/ Corupție și contrabandă la Biroul Vamal Sud. Doi inspectori vamali, reținuți

Doi inspectori vamali din cadrul Biroului Vamal Sud au fost reținuți la 6 august curent de către procurorii din cadrul Procuraturii Cahul și ofițerii Serviciului protecție internă și anticorupție (SPIA) al Ministerului Afacerilor Interne, fiind bănuiți de implicare într-un dosar de contrabandă cu țigări.

Cauza penală a fost pornită ca urmare a stabilirii de către Direcția Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) din România a existenței unui grup infracțional organizat, specializat pe introducerea și valorificarea pe teritoriul României în mod ilegal a unor cantități importante de produse de tutun.

Amintim că, la 31 iulie curent, șeful Postului vamal Cahul de la frontiera cu România a fost reţinut în același dosar.

Cercetările continuă în vederea identificării și atragerii la răspundere a tuturor persoanelor implicate în filiera de contrabandă deconspirată.


După cum a anunțat anterior viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Interne Andrei Năstase, un obiectiv principal al noii guvernări îl reprezintă combaterea fermă a tuturor formelor de contrabandă și o politică de toleranță zero în raport cu actele de corupție săvârșite la frontiera de stat a Republicii Moldova.


Citește mai departe

Economice

/VIDEO/ Individ aflat în căutare în raionul Orhei, reținut pentru furt de către Poliția Capitalei

La data de 20 aprilie, Inspectoratul de Poliței Râșcani al Direcției de Poliție a mun. Chișinău, a fost alertat de către un bărbat, locuitor a comunei Grătiești, comunicând că din locuință i-au fost sustrase mijloace bănești.

Forțele de ordine imediat au reacționat deplasându-se la fața locului pentru stabilirea tuturor circumstanțelor. La locul faptei proprietarul în vârstă de 36 ani, a comunicat polițiștilor că s-a întors la domiciliu și a observat geamul din termopan de la nivelul doi forțat, ulterior a depistat lipsa mijloacelor bănești în sumă de 6 700 lei.

În acest context ofițerii de investigație au demarat un șir de acțiuni de investigație și urmărire penală, pentru stabilirea și reținerea făptașului. Astfel în urma măsurilor întreprinse de forțele de ordine individul a fost localizat și reținut fiind escortat la inspectorat pentru audieri. Acesta s-a dovedit a fi în vârstă de 30 ani, originar din r-nul. Orhei. În cadrul acțiunilor procesual penale suspectul și-a recunoscut vinovăția, iar referitor la banii sustrași din locuință, a declarat că au fost cheltuiți pe necesități personale.

Totodată ofițerii de investigație au stabilit că individul anterior a mai fost cercetat penal și la momentul reținerii acesta se afla în căutare de către Inspectoratul de Poliție Orhei, pentru infracțiuni analogice.


Bărbatul este cercetat penal pentru furt, faptă care conform legislației în vigoare se pedepsește cu amendă în mărime de la 32 500 lei la 67 500 lei ,muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore sau cu închisoare de până la 4 ani.


Citește mai departe

Economice

Directorul unei pieţe din cartierul Telecentru, reţinut de procurori şi CNA pentru trafic de influenţă

Directorul unei pieţe din capitală a fost reţinut de către ofiţerii CNA, fiind bănuit de trafic de influenţă. Acesta, potrivit denunţătorului, i-ar fi cerut 8000 de euro pentru a-l aranja ca pădurar în cadrul Întreprinderii silvo-cinegetice Străşeni.

În conformitate cu materialele cauzei, denunţătorul ar fi mers la primarul din Căpriana, Străşeni, cu rugămintea de a-l ajuta să obţină postul de pădurar în cadrul Întreprinderii silvo-cinegetice Străşeni. La rândul său, fostul edil i-ar fi spus că ar putea să-l ajute prin intermediul unui amic, care este în relaţii apropiate cu factori de decizie ai Agenţiei Moldsilva.

După ce a făcut cunoştinţă cu intermediarul, denunţătorul i-ar fi transmis 8000 de euro pentru influenţarea angajaţilor Agenţiei Moldsilva. Problema însă nu s-a mai rezolvat, motiv pentru care păgubitul s-a adresat la CNA. Ofiţerii CNA au deschis un dosar pentru trafic de influenţă şi l-au reţinut pe directorul pieţei pentru 72 de ore.

Potrivit legislaţiei în vigoare, acesta riscă o amendă în mărime de la 3000 la 4000 unităţi convenţionale sau închisoare de la 2 la 6 ani. Amintim că, orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunţarea unei decizii definitive şi irevocabile de judecată.


Conducerea urmăririi penale este exercitată de către Procuratura Anticorupţie.


Citește mai departe

topul săptămânii