Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Detalii despre accidentul de la Comrat! Victima: „Poliția încearcă să mușamalizeze cazul”

Au apărut noi detalii despre tragicul accident care a avut loc cu implicarea unei mașini a poliției, în apropiere de localitatea Chirsova, din Comrat. Oamenii legii spun că cei doi se deplasau cu viteză excesivă. De cealaltă parte, bărbatul rănit susține că ambii circulau regulamentar și că agenții au oprit brusc în fața lor.

Publicat

Motociclistul care a ajuns la spital susține că atât el, cat si tânărul care a decedat se deplasau regulamentar.

Eu mergeam primul și brusc, în față, poliția a conectat girofarul și a trecut pe banda noastră, eu m-am lovit primul în mașină și m-a aruncat la vreo 30 de metri, iar băiatul din urmă s-a lovit frontal și a murit.

Polițiștii încearcă să mușamalizeze cazul, ei nu erau cu girofarul pornit, trebuie să răspundă pentru moartea unui om. Noi nu am lovit cu pumnii nici într-o mașină”, a declarat Nicolae Lupașcu, unul din motocicliști.


Amintim că o persoană a decedat, iar alta a fost transportată în stare gravă la spital după ce o mașină a poliției de la Comrat s-a ciocnit cu două motociclete. Accidentul a avut loc aseară, în jurul orei 23:16 în localitatea Chirsova din municipiul Comrat.

Poliția susține că echipajul ar fi fost sesizat precum că în localitatea, cinci motocicliști se deplasau cu viteză excesivă și loveau cu pumnii automobilele, iar girofarul era pornit.

În urma accidentului rutier, conducătorul motocicletei Honda a decedat la Spitalul raional Comrat, iar conducătorul motocicletei Yamaha a fost transportat la spital.


protv.md.

Moldova

/VIDEO/ Șofer teribilist, sancționat: Un tânăr de 20 de ani s-a filmat conducând cu aproape 200 km/h pe bulevardul Dacia.

Un tânăr de 20 de ani a fost sancționat de polițiști, după ce s-a filmat în timp ce conducea cu aproximativ 200 de kilometri pe oră și manifesta un comportament agresiv în trafic, pe bulevardul Dacia din capitală.

Publicat

Cazul a ajuns în atenția oamenilor legii după ce, în mediul online, au apărut imagini video în care șoferul ignoră prevederile Regulamentului circulației rutiere și pune în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic. În urma apariției secvențelor, poliția s-a autosesizat și a demarat verificări.

În cadrul măsurilor întreprinse, polițiștii de patrulare au reușit să identifice individul aflat la volan. Este vorba despre un tânăr de 20 de ani, originar din Ungheni.

Din imaginile apărute online se vede cum acesta se filmează în timp ce conduce cu viteză excesivă, mișcând volanul dintr-o parte în alta, în timp ce pe scaunul din dreapta se afla și un pasager.


Pentru încălcările comise, tânărul a fost sancționat contravențional pentru comportament agresiv în trafic, crearea unei situații de accident, dar și pentru conducerea unui vehicul fără a deține permis de conducere.

Poliția reamintește că abaterile de la regulile de circulație pot avea consecințe grave și pot pune în pericol viața tuturor participanților la trafic, îndemnând șoferii să manifeste responsabilitate la volan.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Rețea de migrație dată peste cap: 11 persoane sunt bănuite că ar fi ajutat 400 de ucraineni să ajungă ilegal în UE.

O rețea bine organizată, suspectată că ar fi facilitat migrația ilegală a circa 400 de cetățeni ucraineni, a fost destructurată după aproape un an de investigații. În urma operațiunii, oamenii legii au reținut 11 persoane, bănuite că ar fi obținut sume impresionante de bani din această activitate.

Publicat

Potrivit Poliției de Frontieră, operațiunea a fost desfășurată de angajații Direcției investigare criminalitate transfrontalieră și ai Direcției urmărire penală din cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, în comun cu procurorii PCCOCS.

În cadrul măsurilor speciale de investigații, oamenii legii au efectuat 30 de percheziții, cu suportul mascaților Direcției acțiuni speciale la frontieră. În urma descinderilor, au fost reținute 11 persoane, suspectate că ar fi organizat intrarea ilegală în Republica Moldova a sute de cetățeni ai Ucrainei.

Anchetatorii spun că membrii grupării ar fi perceput sume cuprinse între 6.000 și 10.000 de dolari pentru fiecare persoană, facilitând traversarea ilegală a frontierei, inclusiv pe segmentul „verde” și prin regiunea din stânga Nistrului. Astfel, schema ar fi generat venituri de milioane.


Potrivit probelor acumulate, activitatea grupării era bine pusă la punct și se desfășura în mai multe etape. Inițial, cetățenilor ucraineni li se organiza cazarea în municipiile Chișinău și Cahul, iar ulterior li se programa vizita la Inspectoratul General pentru Migrație. Suspecții îi instruiau pe migranți să declare că nu sunt victime ale migrației ilegale, pentru a facilita obținerea rapidă a documentelor necesare șederii pe teritoriul Republicii Moldova.

După perfectarea actelor, cetățenii erau transportați în zona de sud a țării, unde alți membri ai rețelei îi preluau și îi duceau peste frontiera de stat, folosind mijloace de transport în regim de taxi. Destinația finală ar fi fost state din Uniunea Europeană.

În timpul perchezițiilor, polițiștii de frontieră au ridicat mai multe mijloace de transport folosite în activitatea infracțională, dispozitive electronice care ar conține informații importante pentru anchetă, arme și muniții deținute ilegal, dar și sume de bani care ar proveni din activitatea ilegală.


Suspecții au vârste cuprinse între 27 și 56 de ani și sunt originari din raioanele Cahul, Anenii Noi și din orașul Vulcănești. Urmărirea penală continuă.


Citește mai departe

Moldova

Trei persoane, la spital: Un microbuz s-a izbit într-un pilon, la Peresecina.

Trei persoane au fost rănite și transportate la spital, în urma unui accident rutier produs în dimineața zilei de 26 martie, pe traseul Chișinău–Orhei–Bălți, în localitatea Peresecina.

Publicat

Potrivit informațiilor preliminare, apelul la Serviciul Unic de Urgență 112 a fost recepționat în jurul orei 06:15, fiind anunțat un accident rutier soldat cu persoane traumatizate. La fața locului au intervenit polițiștii și medicii pentru acordarea primului ajutor.

Oamenii legii au stabilit că, aproximativ la ora 06:10, un bărbat de 38 de ani, aflat la volanul unui microbuz, se deplasa pe traseul menționat, în direcția municipiului Chișinău. Ajuns într-o curbă, șoferul nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, pierzând controlul asupra vehiculului. În consecință, microbuzul a părăsit partea carosabilă și s-a tamponat frontal într-un pilon din beton armat destinat iluminatului stradal.

În urma impactului, trei pasageri, cu vârstele de 19, 30 și 40 de ani, au suferit diverse traumatisme. Aceștia au fost preluați de echipajele medicale și transportați la Spitalul Raional Orhei, pentru acordarea îngrijirilor necesare.


Șoferul a fost supus testării alcoolscopice cu aparatul „Drager”, rezultatul indicând că acesta nu consumase alcool înainte de a urca la volan.

Pe caz a fost inițiat un proces de documentare, iar polițiștii urmează să stabilească toate detaliile producerii accidentului.


Citește mai departe

topul săptămânii