Rețele de socializare

Moldova

Diversioniștii găgăuzi condamnați pentru trădare de patrie i-au cerut lui Dodon să fie primiți acasă

Grupul de etnici găgăuzi care se află în căutare penală pe teritoriul Republicii Moldova, pentru pregătirea actelor teroriste, trădare de patrie și încercare de lovitură de stat, au redactat o scrisoare deschisă prin care au cerut lui Dodon și Vlah să fie lăsați să se întoarcă în „patrie”.

Publicat

Grupul separatiștilor și diversioniștilor din Găgăuzia care se ascunde de justiția moldovenească în Rusia, și care a pus la cale acțiuni subversive în anul 2014, a prins la curaj după venirea la putere a alianței ACUM – PSRM. Membrii acestui grup au redactat o scrisoare deschisă acum câteva săptămâni în care s-au declarat nevinovați, iar tot ce li s-a întâmplat în 2014 ar fi fost o uneltire a „regimului Plahotniuc”. Regimul ar fi creat din ei un inamic pentru a-și argumenta incapacitatea de a crea condiții bune de viață pentru cetățeni. Semnatarii scrisorii au declarat că se vor întoarce în curând în „patrie” și au cerut autorităților să nu aplice legea în cazul lor.

Primul care a încercat să se întoarcă este fostul șef al Direcției Tineret și Sport al Găgăuziei, Anatoli Cara. Acesta însă a fost reținut pe Aeroportul Internațional Chișinău și predat organelor care l-au dat în căutare.

Anatoli Kara, Dmitri Kuznețov, Veaceslav Boico dar și alți figuranți în dosarul cu privire la separatiștii găgăuzi, întocmit în 2014, au semnat o scrisoare comună adresată președintelui Dodon, bașcanului Irina Vlah, deputaților din Parlament, dar și din Adunarea Populară. În scrisoarea deschisă, ei afirmă că au devenit victimele regimului lui Plahotniuc care ar instiga la ura interetnică și care i-a prezentat pe ei drept teroriști. Scrisoarea deschisă a fost semnată de 7 persoane, printre aceștia sunt cei trei menționați mai sus.


Pe scurt, semnatarii afirmă că acum cinci ani, „regimul lui Plahotniuc” a pus la cale un plan de răzbunare pentru faptul că găgăuzii au organizat referendumul neconstituțional din 2 februarie 2014. Pentru că nu s-au putut opune desfășurării referendumului, autoritățile centrale ar fi îndreptat întreaga mașinărie a sistemului spre a fabrica dosare penale împotriva acelor persoane din regiunea găgăuză care au participat la referendumul din neconstituțional.

Potrivit semnatarilor scrisorii deschise, faptul că 98% din participanți la plebiscitul ilegal a votat pentru apropierea de Federația Rusă și pentru integrarea în Uniunea Vamală, a funcționat ca o palmă pentru autoritățile centrale. (Apropo, chiar și potrivit legii din 1994 cu privire la statutul juridic special al Găgăuziei, referendumurile cu privire la vectorul extern de dezvoltare nu pot fi organizate de către autoritățile regiunii.)

„Însă, în loc să organizeze, civilizat, măsuri de clarificare în rândul populației din autonomia găgăuză, regimul lui Plahotniuc a decis că e mai facil să-i sperii pe europeni și americani cu amenințarea rusă și cu separatismul găgăuz”, se menționează în acea scrisoare.


Potrivit autorilor, în acest scop ar fi fost creat un mit despre faptul că locuitorii Găgăuziei au fost antrenați pe teritoriul Federației Ruse cu scopul de înfăptui o lovitură de stat și de a răsturna puterea în stat.

Semnatarii mai scriu că autoritățile centrale, prin croirea mitului despre separatismul găgăuz și amenințarea rusească, ar fi urmărit să ascundă partenerilor europeni incapacitatea de a asigura de sine stătător a unui nivel bun de trai pentru locuitorii țării.

„În toți acești cinci ani în care ne-am aflat în exil, noi nu ne-am simțit în securitate, mamele noastre și rudele suferă, iar noi înțelegem că nu ne putem întoarce în patrie până când acolo va dăinui regimul banditesc al lui Plahotniuc și mașinăria represivă, cu judecători și procurori de buzunar”, se menționează în scrisoare.


Semnatarii se arată foarte mulțumiți de faptul că „regimul lui Plahotniuc” a căzut și cer președintelui, bașcanului, deputaților Parlamentului și Adunării Populare să scoată toate învinuirile aduse lor pentru că acestea n-ar avea nicio bază.

„Suntem nevinoveți! Săptămâna viitoare ne vom întoarce acasă, la mamele noastre, rudele și apropiați”, se menționează în scrisoare.


Reamintim că, în anul 2014, Deschide.md a scris într-un articol cu titlul EXCLUSIV // Formuzal, SUPERVIZORUL TABERELOR PARAMILITARE din Rusia, că Anatolii Cara este executantul indicațiilor date de bașcanul Mihail Formuzal în procesul de recrutare și trimitere a tinerilor găgăuzi în tabere para-militare din Federația Rusă. Pe lângă Cara, de recrutarea sabotorilor se mai ocupau Valerii Ianioglo, prim-viceguvernatorul UTA Găgăuzia și Fiodor Gagauz, actual deputat PSRM.

La 1 august trei tineri găgăuzi au fost condamanți la 5 ani de pușcărie cu suspendare. Imediat după aceea, un utilizator anonim a difuzat prin poșta electronică, spre mai mulți destinatari, înregistrarea audio a unei conversații purtate între Anatolii Cara și alte persoane din anturajul bașcanului Formuzal. (Discuție între EXTREMIȘTI // Stai măi, NU SPUNE NIMIC la telefon !)

Este de menționat că anterior sursele deschide.md au menționat că există deja probe concludente care indică faptul că Anatolii Cara, în mod direct, a iniţiat acţiunile de recrutare a tinerilor din Găgăuzia în scopul instruirii diversioniste pe teritoriul Rusiei, imediat după vizita din aprilie 2014 a lui Formuzal la Moscova.

Atunci, Formuzal ar fi avut întrevederi cu persoane de rang înalt din cadrul serviciilor speciale ruse. Părțile au convenit asupra acţiunilor ilegale deconspirate ulterior de organele de drept ale Republicii Moldova.

Cara ar fi avut indicaţii directe de la Formuzal ca „detaşamentele de asalt” să fie formate din tineri cu vârsta cuprinsă între 19 – 34 de ani, din familii cu probleme financiare și, preferabil, necăsătoriți.

Anatolii Cara și-a făcut pierdută urma după demararea procesului de anchetă şi reţinerea de la sfârșitul lunii iunie 2014 a celor 3 tineri din Comrat, iar până în prezent s-ar fi aflat la Moscova, într-o tabără a serviciilor speciale ruseşti.

deschide.md

Moldova

/VIDEO/ Taxe ilegale în penitenciar: O rețea ilegală de colectare a banilor, demascată de oamenii legii.

Un sistem ilegal de colectare a banilor, controlat chiar din închisoare, a fost destructurat de oamenii legii. Mai mulți deținuți sunt bănuiți că impuneau taxe altor pușcăriași, pe care îi amenințau cu bătaia dacă refuzau să plătească. Banii ajungeau într-un fond comun folosit de o grupare criminală.

Publicat

Potrivit poliției, schema funcționa de la începutul anului curent. Deținuți afiliați unei organizații conduse de un individ cunoscut în lumea interlopă drept „Kitaeț” strângeau bani de la alți deținuți, folosind frica și presiunea. Sumele erau folosite pentru a menține influența grupării și a impune reguli neoficiale în penitenciar.

Totul era bine organizat. Liderii grupării, aflați după gratii, dădeau ordinele, iar alți deținuți, desemnați ca „responsabili” pe sectoare, aveau grijă ca fiecare să contribuie. Practic, nimeni nu putea refuza fără consecințe.

În perioada ianuarie–aprilie, oamenii legii au descins de mai multe ori în Penitenciarul nr. 18 din Brănești. În urma perchezițiilor, de la deținuți cu vârste între 25 și 47 de ani au fost ridicate peste 20 de telefoane mobile, cartele SIM, droguri și notițe care arată cum erau gestionați banii. Unele obiecte erau ascunse în locuri special amenajate, ca să nu fie depistate.


Mai mulți deținuți au fost deja recunoscuți ca bănuiți. Ei sunt cercetați pentru mai multe infracțiuni comise chiar în detenție și riscă până la 15 ani de închisoare.

Ancheta continuă. Oamenii legii încearcă să afle câți deținuți au fost forțați să plătească și cine mai face parte din această rețea.


Citește mai departe

Moldova

Lovită pe trecerea de pietoni: O femeie a ajuns la spital după ce a fost tamponată de o mașină.

O femeie de 75 de ani a ajuns pe patul de spital după ce a fost lovită de o mașină chiar în timp ce traversa regulamentar strada, la o trecere de pietoni dirijată de semafor, în Chișinău.

Publicat

Accidentul s-a produs pe 30 aprilie, pe strada Vasile Lupu. Potrivit informațiilor preliminare, la volan se afla un bărbat de 82 de ani, care nu ar fi reușit să evite impactul.

Femeia traversa strada la culoarea permisă a semaforului în momentul în care a fost lovită. În urma impactului, aceasta a avut de suferit și a fost preluată de un echipaj medical, fiind transportată la spital pentru investigații.

Poliția a inițiat o anchetă și urmează să stabilească toate circumstanțele producerii accidentului.


Citește mai departe

Moldova

Imprudența i-a băgat în spital: Doi bărbați, salvați de pompieri dintr-o locuință cuprinsă de flăcări.

Două persoane au fost la un pas de moarte în urma unui incendiu izbucnit într-o locuință din municipiul Bălți. Victimele au fost găsite inconștiente în interiorul casei cuprinse de fum și flăcări, fiind intoxicate cu monoxid de carbon și suferind arsuri pe suprafața corpului.

Publicat

Totul s-a întâmplat în seara zilei de 29 aprilie, în jurul orei 23:04, pe strada Feroviarilor din oraș. Potrivit primelor informații, focul a izbucnit în interiorul locuinței, unde mai multe bunuri au fost cuprinse de flăcări. La fața locului a intervenit de urgență un echipaj de pompieri și salvatori, care au reușit să pătrundă în casă și să evacueze cele două victime.

Este vorba despre doi bărbați, în vârstă de 38 și 41 de ani, care au fost preluați de medici și transportați la spital pentru îngrijiri medicale.

Potrivit cercetărilor preliminare, incendiul ar fi izbucnit din cauza imprudenței în timpul fumatului.


Datele Inspectoratului General pentru Situații de Urgență arată că, de la începutul anului 2026, au fost înregistrate 653 de incendii în Republica Moldova, soldate cu 63 de decese, inclusiv un copil.

În acest context, salvatorii avertizează populația să evite fumatul în locuințe, mai ales în apropierea materialelor inflamabile, și să respecte regulile de prevenire a incendiilor. În caz de situații de urgență, cetățenii sunt îndemnați să apeleze Serviciul 112.


Citește mai departe

topul săptămânii