Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Au vrut să repare acoperișul, dar au distus toată clădirea. Centrul de Creație din Căușeni, inundat.

Au vrut să repare capital acoperişul şi au reuşit să inunde toată clădirea. Vorbim despre autorităţile raionale de la Căuşeni care au alocat un milion 400 de mii de lei pentru reparaţii capitale a acoperişului Centrului de Creaţie a copiilor şi adolescenţilor din oraş, doar că antreprenorul care execută lucrările nu a reuşit să acopere clădirea la timp, iar toate încăperile de la primul şi al doilea nivel au fost umplute cu apă în urma ploilor din  iunie.

Publicat

Astfel în biblioteca pentru copii, centrul de asistenţă psihopedagogică, o sală de calculatoare şi majoritatea birourilor a plouat la propriu la începutul verii. Acum toată clădirea a fost umplută cu mucegai, iar în unele birouri tencuiala stă gata să cadă. Ploaia a afectat şi lucrările interioare la tavan, vata minerală a fost îmbibata cu apă, iar carcasa metalică făcută valuri. Dirigintele de şantier susţine că natura ar fi de vină, garantând însă că la finalizarea lucrărilor toate birourile vor avea parte de reparaţie curentă din contul firmei.Clădirea Centrului pentru copii şi adolescenți din Căuşeni inundată total în urma ploilor de la începutul lunii iunie. Toate încăperile instituţiei s-au pomenit sub ape, tehnica electronică afectată, iar peste 19 mii de cărţi ai bibliotecii raionale pentru copii îmbibate cu mucegai şi umezeală. Incidentul a avut loc după ce o firmă responsabilă de executarea lucrărilor la acoperișul instituției a descoperit clădirea înainte de ploile torențiale, astfel cei care nu au ţinut cont de condiţiile meteorologice au pus în pericol de inundaţie toate birourile de la cele două nivele a instituției.

Ploile au inundat nu doar etajul doi al clădiirii, ci au ajuns şi la primul nivel, cel mai grav este că şi o parte din biblioteca pentru copii a fost afectată. Toate cele aproape 20 de mii de cărţi au fost în pericol de a fi umezite. Bibliotecarii afirmă că au încercat să salveze o parte din fondul de carte, dar că acestea oricum au fost umezite.Din cauza umezelei şi a mucegaiului care s-a îmbibat în pereţi şi sala de lectură este la moment goală, copii care intră evită să stea mult timp aici.Ploaia a pătruns în toate birourile şi sălile de la etajul doi, muncitorii afirmă că şi spaţiile reparate capital au fost distruse.Oamenii afirmă că nu ştiu ce vor face în continuare şi asta pentru că instituţia nu are buget planificat pentru aceste reparaţii, iar antreprenorul ar trebui să intervină cu lucrări în spaţiile afectate.Dirigintele de şantier responsabil de executatea lucrărilor afirmă că de vină ar fi natura, acesta spune că a încercat să evite inundaţiile, doar că ploaia a fost foarte puternică.Victor Doagă a încercat să explice cum au decurs lucrările şi de ce o parte dintre acestea ar trebui executate din nou.

Totuşi colaboratorii Centrului de Creaţie insistă ca clădirea să fie reparată măcar la nivelul în care a fost, iar toate cheltuielile de reparaţie interioară să fie suportate de antreprenor.Potrivit oficialilor lucrările de reparaţie a acoperişului Centrului de Creaţie a copiilor şi adolescenţilor din Căuşeni vor costa cca un mliona 400 de mii de lei, până la moment au fost executate lucrări în valoare de 684 de mii.


Antreprenorul speră ca până la finele lunii septembrie lucrările să fie finisate.

studio-l.md


Moldova

/VIDEO/ Motocicletă furată, în capitală: Trei tineri din Cahul, printre care și un minor, cercetați pe caz.

O motocicletă în valoare de circa 60 de mii de lei a fost furată din curtea unui bloc din capitală, iar trei tineri din Cahul, doi de 20 de ani și un minor de 16 ani, au ajuns pe mâna poliției.

Publicat

Potrivit oamenilor legii, furtul a avut loc pe timp de noapte, în sectorul Buiucani. Bănuiții ar fi deteriorat sistemul de pornire al motocicletei parcate, după care au plecat cu aceasta într-o direcție necunoscută.

În urma măsurilor operative desfășurate de polițiștii sectorului Buiucani, în comun cu angajații Direcției de Poliție Chișinău, suspecții au fost identificați și reținuți la scurt timp.

Ulterior, în cadrul perchezițiilor autorizate efectuate la domiciliile acestora din Cahul, oamenii legii au depistat și au ridicat motocicleta sustrasă.


Cei doi tineri de 20 de ani au fost reținuți pentru 72 de ore, iar minorul este cercetat în stare de libertate. Dacă vor fi găsiți vinovați, suspecții riscă pedeapsă cu închisoare de până la 7 ani.

Cercetările pe marginea acestui caz continuă.


Citește mai departe

Moldova

Nicanor Ciochină a fost reținut: Fostul primar de la Boldurești este vizat într-o nouă cauză penală.

Fostul primar de la Boldurești Nicanor Ciochină, învinuit că a lovit mortal cu mașina un adolescent de 14 ani, a fost reținut în seara de 29 ianuarie, într-o nouă cauză penală. Potrivit poliției, acesta ar fi agresat și bătut un bărbat acum șase ani, pe când era primar în localitate. Acum acesta este cercetat penal pentru fapte de tortură și tratament inuman.

Publicat

Ciochină a fost reținut imediat de cum s-a pus pe pauză ședința din dosarul în care e învinuit că a tamponat mortal cu mașina un adolescent.
Poliția anunță că fostul edil de la Boldurești a fost reținut pentru 72 de ore, după ce în anul 2020 ar fi bătut și înjurat un bărbat, care avea dificultăți de deplasare.

Menționăm că în data de 29 ianuarie, procurorii au cerut 9 ani de pușcărie pentru Nicanor Ciochină, acuzat că ar fi lovit mortal un copil la Boldurești. Pe lângă aceasta, acuzatorii au solicitat ca fostul primar să nu poată șofa 9 ani și să achite 31.000 de lei prejudiciu statului.

În privința presupusului său complice, Ion Andronache, procurorii cer 3 ani de închisoare într-un penitenciar deschis.


Amintim că Nicanor Ciochină este învinuit că în februarie 2024 ar fi lovit mortal cu mașina un băiat din localitate și ar fi fugit de la locul faptei. Ulterior, ar fi încercat să ascundă urmele accidentului, înscenând o altă coliziune cu implicarea mașinii avariate.

Un medic stomatolog, considerat complice, l-ar fi ajutat să găsească o mașină identică celei implicate în accident și să monteze plăcuța cu numărul de înmatriculare pe o altă mașină. Ciochină susține că este nevinovat și că totul ar avea o motivație politică.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Percheziții la Chișinău: Peste 100 de mașini, ridicate într-un dosar de contrabandă.

Peste 100 de mașini au fost ridicate în urma a patru percheziții efectuate pe 15 ianuarie, în municipiul Chișinău, într-un dosar de contrabandă instrumentat de Serviciul Vamal, sub conducerea PCCOCS.

Publicat

Anchetatorii susțin că un grup format din cetățeni ai Republicii Moldova și ai României, în complicitate cu reprezentanți ai unui agent economic, ar fi introdus din Uniunea Europeană vehicule aparent legal, care ulterior erau dezmembrate și comercializate, cu încălcarea legislației vamale, pentru a evita achitarea taxelor.

Valoarea bunurilor vizate depășește 400 de mii de lei. În urma perchezițiilor au fost ridicate documente, tehnică de calcul și peste 100 de vehicule, atât funcționale, cât și parțial dezmembrate.

Doi bănuiți, cu vârste între 34 și 45 de ani, sunt cercetați penal în stare de libertate, iar investigațiile continuă.



Citește mai departe

topul săptămânii