Moldova
Și-a cumpărat un permis fals acum patru ani și se plimba cu el pn lume. Moldovean, cercetat pentru uz de fals în acte.
Un conațional riscă să fie cercetat penal pentru prezentarea la controlul de frontieră a permisului de conducere falsificat. Polițiștii de frontieră din punctul de trecere Criva au înregistrat cazul în prima parte a zilei de astăzi, 9 iulie curent și continuă cercetările până la elucidarea circumstanțelor.
La linia de control, pe direcția intrare în R. Moldova s-a apropiat un mijloc de transport de model Peugeot 306, cu plăcuțele de înmatriculare eliberate de către autoritățile ruse. Printre documentele necesare autorizației de traversare se regăsea și permisul de conducere moldovenesc. Angajatul PF a sesizat lipsa unor elemente esențiale privind veridicitatea actului, examinându-l ulterior cu ajutorul tehnicii din dotare, a constatat că permisul prezenta mai multe abateri ilegale referitor la caracteristicile acestuia.
Audiat, locuitorul satului Colicăuți, raionul Briceni a afirmat că a intrat în posesia documentului cu pricina prin intermediul unui necunoscut, iar până în prezent, timp de patru ani nu a avut nici o situație de acest gen.
Pe numele bărbatului a fost deschis dosar penal cu trimitere la prevederile art.361 al.1 CP al RM, conform căruia riscă o amendă în mărime de până la 650 unităţi convenționale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 150 la 200 de ore, sau cu închisoare de până la 2 ani.
Moldova
/VIDEO/ S-au făcut „afaceriști”. Patru persoane sunt suspectate de comercializarea substanțelor narcotice, la Drochia.
S-au făcut afaceriști, doar că iliciți. Este vorba despre patru persoane suspectate de punerea în circulație a substanțelor narcotice și psihotrope pe teritoriul raionului Drochia.
Mai exact, conform materialelor anchetei, oamenii legii au stabilit că cei patru bănuiți, cu vârste cuprinse între 25 și 57 de ani, comercializau droguri atât de la domiciliu, cât și prin plasarea acestora în diverse locații, implicând persoane terțe pe baza unor înțelegeri prealabile. Astel, ofițerii de investigație au descins la domiciliile complicilor unde au depistat și ridicat masă vegetală mărunțită, asemănătoare cu marijuana, echipamente confecționate artizanal pentru consumul de droguri, dar și un pistol de model neidentificat. Conform estimărilor efectuate de oamenii legii valoarea drogurilor ridicate se ridică la aproximativ 60.000 de lei. Prin urmare atât substanețele susceptibile a fi marijuana, cât și arma au fost transmise spre Centrul tehnico-criminalistic și expertize judiciare al IGP pentru efectuarea expertizelor necesare. Dacă vinovăția celor patru complici va fi demonstrată, ei riscă pedeapsă sub formă de privațiune de liberate pe un termen de până la 7 ani. Poliția continuă cercetările pentru a identifica eventuali suspecți sau membri ai rețelei implicate în activitatea ilegală.
Moldova
Coliziune soldată cu deces. Un șofer a murit, după ce mașina pe care o conducea a fost tamponată frontal de un alt automobil.
O manevră neasigurată a dus la decesul unei persoane. Tragedia s-a produs în dimineața de 17 ianuarie, în nordul țării. Conform informaților preliminare oferite de către oamenii legii, în jurul orei 07:00 a parvenit un apel la serviciul unic 112 prin care s-a comunicat că pe traseu între localitățile Corlăteni din raionul Rîșcani și Pelinia din raionul Drochia s-a produs un accident rutier soldat cu victime.
La fața locului imediat s-au deplasat serviciile de resort. Ajunși, polițiștii au stabilit preliminar că, un bărbat de 36 de ani, deplasându-se la volanul unui automobil, nu s-ar fi asigurat corespunzător la efectuarea manevrei de depășire și a intrat în coliziune frontal cu o mașină ce se deplasa regulamentar pe banda de sens opus. La volanul celui de-al doilea automobil se afla un șofer în vârstă de 57 de ani. Impactul a fost atât de puternic încât ambele vehicule au fost făcute zob, iar din nefericire, șoferul care se deplasa regulamentar a decedat la fața locului, până la sosirea medicilor. De menționat că, șoferul care s-ar face vinovat de producerea accidentului rutier a fost testat alcoolscopic, rezultatul aparatului Drager arătând că acesta nu se afla sub influiența băuturilor alcoolice la momentul impactului. Șoferul de 36 de ani urmează a fi reținut pentru 72 de ore conform codului de procedură penală. Prin urmare, pe marginea acestui caz a fost pornită o anchetă în cadrul căreia urmează a fi stabilite toate circumstațele celor întâmplate.
Moldova
Le-a ars casa ca o torță. O familie a rămas fără acoperiș deasupra capului, în plină iarnă.
O familie cu trei copiii a rămas fără acoperiș deasupra capului, în plină iarnă, după ce casa le-a ars ca o torță. Totul s-a întâmplat în data de 15 ianuarie, în satul Alexăndreni, din raionul Edineț. Incendiul a cuprins rapid gospodăria și în scurt timp a transformat în scrum bunurile din interiorul locuinței.
La fața locului au intervenit două echipaje de pompieri, care au depus tot efortul pentru a lichida rapid incendiul. Cu toate acestea, flăcările au distrus casa în care locuiau cei doi soți și copiii acestora.
În urma incendiului, mai multe persoane au inițiat pe rețelele de socializare o campanie de sensibilizare și îndeamnă oamenii să sară în ajutorul familiei rămase fără adăpost.
-
Moldova21 de ore în urmă
Le-a ars casa ca o torță. O familie a rămas fără acoperiș deasupra capului, în plină iarnă.
-
Moldova23 de ore în urmă
/VDEO/ Căutat prin Interpol. Un moldovean s-a ascuns de autorițăti timp de 17 ani.
-
Moldova4 zile în urmă
/VIDEO/ Trei indivizi ar fi furat un milion și jumătate de lei dintr-un oficiu, după care au fugit într-o direcție necunoscută.
-
Diaspora4 zile în urmă
/VIDEO/ Trafic de persoane în secolul XXI. Trei indivizi ar fi pus la cale o schemă criminală de recrutare a șoferilor moldoveni.
-
Moldova4 zile în urmă
/VIDEO/ La un pas de tragedie. Un copil a fost salvat, după ce a rămas blocat pe o plută de lemn în mijlocul unui iaz.
-
Moldova3 zile în urmă
/VIDEO/ Reținuți pe urme fierbinți. Doi indivizi ar fi sustras peste 5.000 de lei din geanta unei tinere și au fugit.
-
Moldova3 zile în urmă
Au vrut să se răzbune. Un bărbat cu dizabilități, bătut până la moarte de doi consăteni.
-
Moldova23 de ore în urmă
/VIDEO/ Un bărbat ar fi furat instrumente muzicale și echipamente de sunet în valoare de 360.000 de lei.