Moldova
INP: Cei mai mulți șoferi care comit accidente rutiere au vârstele cuprinse între 31 și 64 de ani
Statistică INP: Cei mai mulți șoferi care comit accidente rutiere au vârstele cuprinse între 31 și 64 de ani.
Potrivit analizei Inspectoratului Național de Patrulare, vârsta conducătorilor auto care au comis cele mai multe accidente rutiere, de la începutul acestui an, este cuprinsă între 31 și 64 de ani. Șoferii incluși în această categorie cred că deja au experiență și dispun de o încredere în sine mult prea mare, atunci când efectuează manevre periculoase. Aceștia își motivează încălcările prin faptul că parcurg același traseu de ani de zile, că zilnic sunt la volanul mașinii, că au o reacție bine dezvoltată. Doar că le scapă un aspect, anii nu fac totul. Cu trecerea lor apar indicatoare noi, modificări în legislație și șoferi noi pe trasee.
În acest context, Inspectoratul Național de Patrulare recomandă conducătorilor auto care se cred “experimentați” în conducerea unităților de transport:
– să consulte Regulamentul Circulației Rutiere, în care periodic apar modificări;
– să nu consume alcool, dacă știu că urmează să conducă;
– să respecte limita de viteză în localități și în afara acestora;
– să conducă cu maximă atenție conform condițiilor meteo și de drum;
– să țină cont că niciodată nu poți fi sigur pe tine, atât timp cât ești înconjurat de fiecare dată de zeci de conducători auto diferiți.
Amintim că tragediile nu au vârstă și, atunci când nu respecți regulile de circulație, conștient decizi zeci de destine, pe care le poți schimba într-o secundă. Ofițerii de patrulare, în continuare, nu vor admite încălcări în trafic și vor întreprinde toate măsurile pentru prevenirea accidentelor rutiere.
Moldova
Cadavrul unui bărbat, găsit într-un automobil din parcarea unui centru comercial din Chișinău
Cadavrul unui bărbat a fost găsit zăcând într-un automobil.
Descoperirea macabră ar fi avut loc cu puțin timp în urmă în parcarea unui centru comercial din sectorul Ciocana al capitalei, susțin sursele PulsMedia.MD.
Astfel, potrivit surselor victima ar fi un bărbat în vârstă de 59 de ani, care ar fi activat în calitate de taximetrist. Conform informațiilor preliminare, dânsul s-ar fi sinucis cu ajutorul unui furtun și a gazelor de eșapament ale automobilului de serviciu.
Solicitată telefonic, Svetlana Scripnic, ofițerul de presă al Poliției Capitalei, a confirmat informațiile.
„La fața locului, polițiștii au depistat corpul neînsuflețit al unui bărbat de 59 de ani, care, conform datelor preliminare, s-ar fi intoxicat cu gaze de eșapament. Corpul neînsuflețit a fost transportat pentru expertiza medico-legală, în vederea stabilirii exacte a cauzei decesului. În continuare, se întreprind toate acțiunile necesare pentru a elucida circumstanțele exacte ale cazului”, susțin Scripnic.
Moldova
Pieton lovit de un BMW lângă Circul din Chișinău
Un pieton a fost lovit de un automobil BMW în apropierea Circului din capitală.
UPDATE: Victima este un bărbat în vârstă de 50 de ani.
Acesta a fost lovit de un BMW, condus de un bărbat în vârstă de 40 de ani, în timp ce traversa neregulamentar bulevardul Renașterii.
În urma impactului, pietonul a fost preluat de ambulanță și transportat la Institutul de Medicină Urgentă, unde urmează să fie supus investigațiilor medicale necesare.
Știrea inițială: Martorii spun că victima zăcea pe carosabil, iar lângă ea era sânge. La scurt timp, bărbatul a fost preluat de ambulanță.
Accidentul s-a produs pe a doua bandă de circulație. Cei prezenți la fața locului susțin că pietonul ar fi traversat strada în afara trecerii marcate. Poliția investighează cazul.
Moldova
Carne de pui contaminată cu Salmonella, stopată la intrarea în țară
Un lot de 2305 kg de carne separată mecanic de pui, importată în Republica Moldova, a fost blocat de ANSA după ce analizele de laborator prelevate în PTF Leușeni au confirmat prezența bacteriei Salmonella.
Carnea a fost pusă imediat sub restricție oficială la depozitul importatorului și va fi tratată ca subprodus neadecvat consumului uman, sub supravegherea inspectorilor ANSA.
Instituția reamintește că acest tip de carne nu poate fi folosit în industria alimentară dacă nu respectă criteriile de siguranță prevăzute de lege și îndeamnă consumatorii să cumpere produse doar din locuri autorizate.
-
Moldova6 zile în urmăUrmărire cu final mortal, la Criuleni. Un șofer a decedat după ce s-a izbit cu mașina într-o stație de așteptare
-
Moldova2 zile în urmăCaz șocant la Slobozia: Un copil de 3 ani a căzut într-o fântână
-
Moldova2 zile în urmăDoi șoferi băuți, prinși la Orhei: Au încercat să mituiască polițiștii cu lei și euro
-
Moldova16 ore în urmăUn accident rutier cu implicarea unui microbuz de rută s-a produs în localitatea Malcoci din raionul Ialoveni
-
Moldova5 zile în urmăNeglijență fatală în sala de operație: Medic condamnat pentru decesul unei gravide.
-
Moldova5 zile în urmăEscrocherie de 10 milioane de lei: patru tineri IT-iști, reținuți pentru vânzări fictive de mașini RETRO în SUA
-
Moldova13 ore în urmăAccident periculos în Chișinău: Troleibuz surprins cum trece pe roșu și lovește un automobil
-
Moldova9 ore în urmăCadavrul unui bărbat, găsit într-un automobil din parcarea unui centru comercial din Chișinău
