Moldova
/VIDEO/ Incendiu la Bălți și scurgere de amoniac la o fabrică din Cahul. Asta au simulat pompierii, în două exerciții de antrenare.
Recent, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI a desfășurat aplicații la protecție civilă în nordul și sudul țării. Aplicațiile au fost desfășurate la Bălți și Cahul.
Conform scenariului la o întreprindere de asamblarea cablajului din Bălți a izbucnit un incendiu de proporții mari. Pompierii au fost alertați să intervină la fața locului pentru a stinge arderea într-un depozit de producția finită. Ajunși salvatorii au evacuat prompt angajații întreprinderii și au localizat incendiul în cel mai scurt timp.
Totodată, pompierii au salvat două persoane din interiorul depozitului cuprins de flăcări, iar medicii și paramedicii SMURD au acordat primul ajutor medical sinistraților. Activitatea a avut drept scop pregătirea angajaților din cadrul întreprinderii să reacționeze corect în situații de risc. Totodată, la Cahul la o fabrică de brânzeturi a fost simulată o scurgere de amoniac. Aici, formațiunile de protecție civilă au conlucrat la lichidarea consecințelor scurgerii în urma unei avarii.
Angajații IGSU au intervenit în comun cu forțele primare din cadrul întreprinderii pentru a evita contaminarea cu substanțe toxice. Astfel de exerciții sunt destinate testării capacităților formațiunilor protecției civile la capitolul desfășurarea acțiunilor de reacționare și intervenție în situații de risc, lichidarea incendiilor, acordarea primului ajutor calificat, dar și evacuarea și salvarea persoanelor. Scopul exercițiului este de a verifica capacitățile și gradul de pregătire a organelor de conducere a instituțiilor și agenților economici de pe sector, dar și evaluarea capacităților de intervenție a formațiunilor protecției civile a acestor obiective.
Potrivit IGSU, astfel de aplicații se desfășoară conform planului anual, iar angajații Inspectoratului evaluează starea de pregătirea și reacționarea a acestora în situații excepționale.
Moldova
/VIDEO/ Taxe ilegale în penitenciar: O rețea ilegală de colectare a banilor, demascată de oamenii legii.
Un sistem ilegal de colectare a banilor, controlat chiar din închisoare, a fost destructurat de oamenii legii. Mai mulți deținuți sunt bănuiți că impuneau taxe altor pușcăriași, pe care îi amenințau cu bătaia dacă refuzau să plătească. Banii ajungeau într-un fond comun folosit de o grupare criminală.
Potrivit poliției, schema funcționa de la începutul anului curent. Deținuți afiliați unei organizații conduse de un individ cunoscut în lumea interlopă drept „Kitaeț” strângeau bani de la alți deținuți, folosind frica și presiunea. Sumele erau folosite pentru a menține influența grupării și a impune reguli neoficiale în penitenciar.
Totul era bine organizat. Liderii grupării, aflați după gratii, dădeau ordinele, iar alți deținuți, desemnați ca „responsabili” pe sectoare, aveau grijă ca fiecare să contribuie. Practic, nimeni nu putea refuza fără consecințe.
În perioada ianuarie–aprilie, oamenii legii au descins de mai multe ori în Penitenciarul nr. 18 din Brănești. În urma perchezițiilor, de la deținuți cu vârste între 25 și 47 de ani au fost ridicate peste 20 de telefoane mobile, cartele SIM, droguri și notițe care arată cum erau gestionați banii. Unele obiecte erau ascunse în locuri special amenajate, ca să nu fie depistate.
Mai mulți deținuți au fost deja recunoscuți ca bănuiți. Ei sunt cercetați pentru mai multe infracțiuni comise chiar în detenție și riscă până la 15 ani de închisoare.
Ancheta continuă. Oamenii legii încearcă să afle câți deținuți au fost forțați să plătească și cine mai face parte din această rețea.
Moldova
Lovită pe trecerea de pietoni: O femeie a ajuns la spital după ce a fost tamponată de o mașină.
O femeie de 75 de ani a ajuns pe patul de spital după ce a fost lovită de o mașină chiar în timp ce traversa regulamentar strada, la o trecere de pietoni dirijată de semafor, în Chișinău.
Accidentul s-a produs pe 30 aprilie, pe strada Vasile Lupu. Potrivit informațiilor preliminare, la volan se afla un bărbat de 82 de ani, care nu ar fi reușit să evite impactul.
Femeia traversa strada la culoarea permisă a semaforului în momentul în care a fost lovită. În urma impactului, aceasta a avut de suferit și a fost preluată de un echipaj medical, fiind transportată la spital pentru investigații.
Poliția a inițiat o anchetă și urmează să stabilească toate circumstanțele producerii accidentului.
Moldova
Imprudența i-a băgat în spital: Doi bărbați, salvați de pompieri dintr-o locuință cuprinsă de flăcări.
Două persoane au fost la un pas de moarte în urma unui incendiu izbucnit într-o locuință din municipiul Bălți. Victimele au fost găsite inconștiente în interiorul casei cuprinse de fum și flăcări, fiind intoxicate cu monoxid de carbon și suferind arsuri pe suprafața corpului.
Totul s-a întâmplat în seara zilei de 29 aprilie, în jurul orei 23:04, pe strada Feroviarilor din oraș. Potrivit primelor informații, focul a izbucnit în interiorul locuinței, unde mai multe bunuri au fost cuprinse de flăcări. La fața locului a intervenit de urgență un echipaj de pompieri și salvatori, care au reușit să pătrundă în casă și să evacueze cele două victime.
Este vorba despre doi bărbați, în vârstă de 38 și 41 de ani, care au fost preluați de medici și transportați la spital pentru îngrijiri medicale.
Potrivit cercetărilor preliminare, incendiul ar fi izbucnit din cauza imprudenței în timpul fumatului.
Datele Inspectoratului General pentru Situații de Urgență arată că, de la începutul anului 2026, au fost înregistrate 653 de incendii în Republica Moldova, soldate cu 63 de decese, inclusiv un copil.
În acest context, salvatorii avertizează populația să evite fumatul în locuințe, mai ales în apropierea materialelor inflamabile, și să respecte regulile de prevenire a incendiilor. În caz de situații de urgență, cetățenii sunt îndemnați să apeleze Serviciul 112.
-
Moldova4 zile în urmăȘoc și groază, în lift: Un recidivist, fiind gol-pușcă, a atacat o femeie și pe fiica ei de 3 ani. Acum va sta după gratii.
-
Moldova4 zile în urmăTentativă de omor la Fălești: Victima se zbate între viață și moarte la spital, iar suspectul a fost reținut.
-
Moldova2 zile în urmă/VIDEO/ Minori certați cu legea: Tinerii au fost reținuți de poliție fiind bănuiți de trafic de narcotice.
-
Moldova4 zile în urmăCrimă dublă în capitală: Două femei au fost găsite fără viață într-un apartament. Acestea ar fi fost ucise de un vecin.
-
Moldova4 zile în urmăVântul a cauzat tragedii: Un bărbat a decedat după ce, din cauza vântului puternic, un copac a căzut peste el.
-
Moldova13 ore în urmă/VIDEO/ Contrabandiști de mașini, deconspirați: Automobilele găsite ar valora peste 3,5 milioane de lei.
-
Moldova2 zile în urmă/VIDEO/ Femeie atacată în scara unui bloc: Victima ar fi fost jefuită și agresată de un bărbat din Glodeni.
-
Moldova13 ore în urmă/VIDEO/Cabinet medical cu iz ilegal: O femeie, suspectată că activa fără autorizații și utiliza echipamente necertificate.
