Rețele de socializare

Moldova

Accident pe traseul Chișinău-Hâncești: doi soți și-au pierdut bebelușul nou-născut

Ieri, pe 24 iunie, a avut loc un accident pe traseul Chișinău-Hâncești, lângă satul Fundul-Galbenei, raionul Hâncești, în urma căruia a murit un nou-născut.

Publicat

Potrivit poliției, șoferul, locuitor al capitalei, în vârstă de 31 de ani, care conducea un Mercedes, a pierdut controlul volanului, a intrat pe contrasens și a lovit un camion condus de un șofer de 40 de ani, din satul Caplan, raionul Ștefan-Vodă.

Pe lângă șofer, în mașină se mai aflau soția și copilul cuplului, născut în 2019. După accident, micuțul a fost spitalizat, dar a murit ca rezultat al traumatismelor.

unica.md


Moldova

Pieton lovit de un BMW lângă Circul din Chișinău

Un pieton a fost lovit de un automobil BMW în apropierea Circului din capitală.

Publicat

UPDATE: Victima este un bărbat în vârstă de 50 de ani.

Acesta a fost lovit de un BMW, condus de un bărbat în vârstă de 40 de ani, în timp ce traversa neregulamentar bulevardul Renașterii.


În urma impactului, pietonul a fost preluat de ambulanță și transportat la Institutul de Medicină Urgentă, unde urmează să fie supus investigațiilor medicale necesare.

 


Știrea inițială: Martorii spun că victima zăcea pe carosabil, iar lângă ea era sânge. La scurt timp, bărbatul a fost preluat de ambulanță.

Accidentul s-a produs pe a doua bandă de circulație. Cei prezenți la fața locului susțin că pietonul ar fi traversat strada în afara trecerii marcate. Poliția investighează cazul.


Citește mai departe

Moldova

Carne de pui contaminată cu Salmonella, stopată la intrarea în țară

Un lot de 2305 kg de carne separată mecanic de pui, importată în Republica Moldova, a fost blocat de ANSA după ce analizele de laborator prelevate în PTF Leușeni au confirmat prezența bacteriei Salmonella.

Publicat

Carnea a fost pusă imediat sub restricție oficială la depozitul importatorului și va fi tratată ca subprodus neadecvat consumului uman, sub supravegherea inspectorilor ANSA.

Instituția reamintește că acest tip de carne nu poate fi folosit în industria alimentară dacă nu respectă criteriile de siguranță prevăzute de lege și îndeamnă consumatorii să cumpere produse doar din locuri autorizate.


Citește mai departe

Moldova

Accident periculos în Chișinău: Troleibuz surprins cum trece pe roșu și lovește un automobil

Accident periculos surprins de o cameră de bord într-o intersecție din Chișinău: un troleibuz ar fi trecut la culoarea roșie a semaforului, iar în cele din urmă a lovit în plin un automobil.

Publicat

Coliziunea care putea avea urmări grave s-a produs în seara de 1 decembrie, la intersecția străzilor Ion Creangă și Eugen Coca. În imaginile surprinse de o cameră de bord se observă cum un troleibuz intră în intersecție, deși semaforul arată culoarea roșie, și lovește un autoturism care circula regulamentar.

Incidentul a avut loc la ora 18:30, într-una dintre cele mai aglomerate zone ale orașului. Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită, însă impactul a blocat pentru câteva minute circulația în zonă.


Poliția a intervenit pentru documentarea cazului.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii