Rețele de socializare

Moldova

Intoxicație în masă la o nuntă din Sângera: 21 de persoane, spitalizate

Mai multe persoane au ajuns la spital după ce au participat la o nuntă în orașul Sângera.

Publicat

Potrivit medicilor, pacienții au fost internați cu intoxicație alimentară, transmite Știri.md.

Deocamdată nu se cunoaște numărul exact al victimelor.

Ofițerul de presă al Poliției Capitalei, Natalia Stati, a menționat că poliția a fost sesizată cu privire la acest caz.


„IP al sectorului Botanica a fost sesizat la data de 17 iunie de către medicii de la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Toma Ciorbă”. În total 21 de persoane s-au intoxicat la o ceremonie organizată într-un local din satul Revaca. Reprezentanții ANSA cercetează cazul”, a precizat Natalia Stati.

Vicedirectorul medical al Spitalului Clinic Municipal de Boli Contagioase pentru Copii, Stela Cornilova, a declarat pentru Știri.md, că pentru moment în instituție sunt internați 4 pacienți.

„Este vorba despre 3 copii și mama unui micuț de doar un an. Starea acestora este de gravitate medie, cu dinamică pozitivă, comparativ cu ziua spitalizării”, a declarat Stela Cornilova.


Potrivit medicului, doi pacienți au fost spitalizați pe 16 iunie, iar alți doi pe 17 iunie.

Moldova

/VIDEO/ Scene de groază: Un tânăr a amenințat că se aruncă în gol de la etajul 11 al unui bloc din capitală.

Scene de groază pe bulevardul Decebal din Capitală. Un tânăr de 25 de ani a amenințat că își pune capăt zilelor, fiind surprins atârnând de la fereastra unui apartament situat la etajul 11 al unui bloc de locuit. Situația a pus pe jar serviciile specializate, care au intervenit de urgență pentru a preveni o tragedie.

Publicat

Totul s-a întâmplat în seara de 22 septembrie, în jurul orei 20:45, în sectorul Botanica. La fața locului au ajuns echipaje de poliție, ambulanța și 2 echipe de salvatori. Minute în șir specialiștii au purtat negocieri cu tânărul și au încercat să-l convingă să renunțe la gestul extrem.

Imaginile cu momentul intervenției au fost surprinse de martori și publicate ulterior în mediul online. În secvențele video se vede mobilizarea echipajelor în zona blocului, în timp ce specialiștii încearcă să gestioneze situația și să-l convingă pe tânăr să se retragă de la fereastră.


Într-un final, intervenția s-a încheiat fără o tragedie. Tânărul a renunțat la intenția de a-și pune capăt zilelor intrând în apartament de sine stătător și a fost preluat de serviciile specializate.

Potrivit ofițerului de presă al IGSU, Liliana Pușcașu, nu a fost nevoie de intervenția salvatorilor.

Deocamdată, nu se cunoaște motivul care l-ar fi determinat pe tânăr să recurgă la un asemenea gest disperat. Poliția urmează să stabilească toate circumstanțele cazului.


Citește mai departe

Moldova

Permis auto, cu 1.500 de euro: Un director de școală auto și un intermediar, reținuți pentru trafic de influență.

1.500 de euro pentru un permis de conducere. Atât ar fi cerut directorul unei școli auto din Chișinău și un intermediar de la un candidat. Cei doi sunt suspectați că i-ar fi promis că îi pot „aranja” examenul auto.

Publicat

Directorul școlii auto și intermediarul au fost reținuți în dimineața zilei de 23 septembrie de CNA și procurorii anticorupție. Cei doi sunt cercetați într-un dosar de trafic de influență.

Potrivit anchetei, bănuiții i-ar fi spus candidatului că au influență asupra membrilor Comisiei de examinare din cadrul Secției calificare a conducătorilor auto Chișinău a ASP.

Mai exact, susțineau că pot interveni pentru ca acesta să fie declarat „admis” atât la proba teoretică, cât și la cea practică.


Pentru acest așa zis „ajutor”, cei doi ar fi cerut și primit 1.500 de euro.

Ulterior, oamenii legii au făcut percheziții la domiciliile și în automobilele suspecților. Au fost verificate și încăperile școlii auto.

CNA și PA anunță că au ridicat mai multe probe care urmează să fie analizate în cadrul anchetei.


Cei doi au fost plasați în izolatorul CNA pentru 72 de ore. Procurorii urmează să stabilească toate circumstanțele cazului și să decidă asupra măsurilor care vor fi luate în continuare.

Citește mai departe

Moldova

Copaci tăiați ilegal, la Briceni: Un bărbat ar fi defrișat mai mulți arbori. Acum riscă amendă.

Mai mulți arbori ar fi fost tăiați ilegal în zona de frontieră din nordul țării. Cazul a fost semnalat de un localnic, care a observat copacii doborâți și o persoană ce transporta material lemnos cu un motocultor și o remorcă.

Publicat

Sesizarea a fost făcută în timp ce bărbatul se afla în zona localităților Șirăuți și Mirocani, raionul Briceni. Acesta a alertat polițiștii de frontieră, după ce a observat mai mulți arbori tăiați, dar și persoana care se deplasa cu lemnele.

La fața locului a ajuns o patrulă a Sectorului Poliției de Frontieră Lipcani. Pentru a stabili dacă arborii au fost tăiați ilegal și cine se face responsabil, polițiștii de frontieră au solicitat intervenția colegilor de la Inspectoratul de Poliție Briceni.

Cazul a fost înregistrat, iar oamenii legii urmează să stabilească toate circumstanțele, inclusiv proveniența materialului lemnos și legalitatea tăierii arborilor.



Citește mai departe

topul săptămânii