Rețele de socializare

Moldova

Minoră fotografiată cum fumează NARGHILEA, într-un local din Chișinău. Martorii:”Nu are nici 12 ani”

O minoră a fost fotografiată în timp ce fuma Narghilea într-un local din sectorul Buiucani al capitalei. Imaginea surprinsă într-o cafenea de pe strada Calea Ieșilor, au fost publicate pe o rețea de socializare.

Autorul postării scrie că fata are cel mult 12 ani. Acesta cheamă părinții și autoritățile să ia măsuri.

Internauții s-au împărțit în două tabere și au păreri diferite despre această situație. În timp ce unii acuză părinții de neglijență și iresponsabilitate, alții cred că fata nu trebuie să fie judecată prea dur.

„Amintiți-vă de voi la vârsta ei. Bine că atunci nu se fotografia și nu se filma”, a scris unul dintre internauți.


Deocamdată nu se știe dacă poliția a fost sau nu anunțată.

Conform legislației, fumatul de narghilea este interzis minorilor, deoarece majoritatea plantelor folosite la prepararea acesteia conține tabac. În plus, cercetătorii cred că fumatul la o narghilea este comparabil cu o cantitate de nicotină inhalată din cinci pachete de țigări. În timpul unei sesiuni de narghilea, în plămâni pătrunde atâta fum de tutun, cât ar proveni de la 100 de țigări fumate.

echipa.md

 


Moldova

Cazul tinerei, care s-a plâns de comportamentul inadecvat al unui șofer de microbuz de pe ruta 120. Ce spune ANTA

Agenția Națională Transport Auto s-a autosesizat pe marginea reportajului difuzat de portalul informațional Știri.md, cu referire la tînăra care s-a plîns pe rețelele de socializare de atitudinea conducătorului auto de pe ruta municipală nr.120 din mun. Chișinău, care a oprit microbuzul și a obligat-o să coboare pentru că nu primește bancnote de 200 lei pentru achitarea călătoriei.

Astfel, în cadrul controlului efectuat, conducătorul auto implicat în acest incident a fost identificat. Acesta a recunoscut că a încălcat drepturile consumatorului, iar pentru refuzul nejustificat de a presta un serviciu, a fost tras la răspundere contravențională conform prevederilor art. 273 alin. (10) Cod contravențional, fiindu-i aplicată amendă în mărime de 15 u.c.

Avînd în vedere că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 105 din 13.03.2003 privind protecția consumatorilor, Agenția Națională Transport Auto este abilitată cu funcții de protecție a consumatorilor în domeniul transporturilor, solicităm utilizatorilor serviciilor de transport rutier regulat, ca în cazul situațiilor similare celei susmenționate să se adreseze cu reclamații către organul competent, pentru protejarea drepturilor şi intereselor legitime ale consumatorilor prin mijloacele prevăzute de legislația în vigoare.


Citește mai departe

Moldova

Cazul minorei găsită moartă într-un parc din Chișinău.Ce au descoperit polițiștii în telefonul fetei

Au apărut noi detalii despre minora a cărui trup neînsuflețit a fost găsit în această dimineață spânzurat de creanga unui copac în parcul Rîșcani, din spatele TIR-ului Dinamo.

Minora era elevă în clasa a 9-a a unui liceu din sectorul Rîșcani al capitalei. Aceasta a mers luni dimineață la ore, dar nu s-a mai întors, iar în această dimineață, trupul neînsuflețit al fetei a fost găsit în parc de un bărbat care a alertat poliția.

Oamenii legii iau în calcul versiunea unui suicid, dar încă nu au aflat motivul exact care a făcut-o pe fată să-și pună capăt zilelor.

Surse apropiate anchetei, sub protecția anonimatului, ne-au spus că în telefonul victimei au găsit că aceasta a căutat pe Google cum să facă nod pentru ștreang.


Reprezentanții instituției la care învăța aceasta susțin că nu-și pot explica ce a făcut-o să recurgă la acest gest disperat, dar și faptul că nu au observat ca aceasta să aibă tulburări de comportament în ultima perioadă.

„Era o fetiță responsabilă, sârguincioasă, glumeață, cu un comportament decent pentru o elevă și nu au fost observate careva schimbări în comportamentul său. La noi și-a început studiile din clasa a 7-, iar anul acesta a fost reînmatriculată în clasa 9-a, după ce anul trecut a fost nevoită să-și întrerupă studiile din cauza unei boli”, ne-au spus reprezentanții instituției.

Potrivit unor prieteni de-ai victimei, aceasta face parte dintr-o familie bună, are un frate mai mare, iar cu o zi înainte de a dispărea împreună cu familia au sărbătorit ziua de naștere a acestuia.


Polițiștii au inițiat o anchetă pe marginea acestui caz, pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs tragedia, dar pentru a descoperi ce a determinat-o pe tânără să recurgă la acest gest disperat.

deschide.md


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ A tăiat urechea mătușii pentru a-i fura cerceii din aur. Un tânăr de 26 de ani și-a înjunghiat rudele

Crimă terifiantă în satul Dușmani, raionul Glodeni. Un tânăr de 26 de ani și-a înjunghiat mătușa și unchiul pentru că aceștia nu au dorit să-i dea bani. Într-un moment de furie, nepotul a scos din sertar un cuțit de bucătărie și a tăiat urechea mătușii pentru a-i lua cerceii din aur.

Coșmarul celor doi soți a început în seara zilei de luni, 17 februarie, când la ei în vizită a venit nepotul. Aceștia au servit băuturi alcoolice, iar când tânărul a cerut bani, întrei ei s-a iscat o ceartă. Soții au fost înjunghiați de mai multe ori. De-abia după miezul nopții femeia insângerată a acerut ajutorul vecinilor, care au aletat poliția și ambulanța.

Pe la ora două noaptea m-am trezit cu vecina în coridor, nu am încuiat ușa de la intrare. Când am deschis ușa camerei, m-am speriat. Era tăiată cu cuțitul, abia vorbea, strașnic era, era umflată toată fața. Eu am înțeles de la ea că au fost bătuți mai devreme dar nu au putut să iasă, a spus o vecină.

Cumnatul femeii înjunghiate spune că șoțul ei s-a întors recent de la muncă din Cehia.


Ieri dimineața a venit nepotul și mi-a spus că ei sunt în reanimație. Cum așa? Eu alaltăseară am vorbit cu ea. E nepotul nostru, l-am botezat, nu vă pot explica nimic. Nu am auzit la ei scandal niciodată, să se bată, să se lovească unul pe altul, a povestit bărbatul.
Oamenii din sat sunt șocați de cele întâmplate.

Au spus că i-au bătut, i-au tăiat, urechile. Totul este plin de sânge. Cum a putut să facă asta? Sunt rude. Când a pus mâna pe cuțin nu înțeleg la ce s-a gândit? De fapt, el nu este chiar sănătos la cap, a adăugat altă vecină.

Potrivit autorităților locale, făptașul consuma droguri și ar fi revenit recent din România.


El le este nepot, dar așa barbar s-a comportat cu ei, i-a dezbrăcat, i-a tăiat cu cuțitul, i-a tăiat urechea ei. El consumă iarbă și droguri. Așa parcă este un băiat bun, dar când se droghează, se întâmplă lucruri rele, a declarat Petru Rusu, primarul satului Dușmani.

Victimele au fost transportate la Spitalul Raional Glodeni, starea lor fiind stabilă. Poliția a reținut făptașul pe urme fierbinți. Pe acest caz a fost pornită o cauză penală.

nordnews.md


Citește mai departe

topul săptămânii