Rețele de socializare

Economice

Şeful Uniunii Conducătorilor Auto din Cimișlia, reținut a doua oară pentru mită

Nu și-a învățat lecția din prima! Şeful Uniunii Conducătorilor Auto din Cimișlia a ajuns, din nou, pe mâna poliției pentru luare de mită. În data de 3 iunie, funcționarul a fost prins în flagrant de către de ofițerii CNA și procurorii anticorupție luând mită repetat.

Acesta ar fi primit 600 de euro pentru a-l ajuta pe un bărbat să treacă cu brio examenul la șoferie. Suspectul i-ar fi spus că are legături în rândul colegilor de la Hâncești şi că i-ar putea influența așa încât să-l favorizeze la susținerea cu succes a examenelor de calificare auto.  În prezent, funcționarul se află în spatele gratiilor pentru următoarele 72 de ore, iar dacă va fi găsit vinovat riscă până la 6 ani de pușcărie sau o amendă de până la jumătate de milion de lei. Menționăm că, acesta nu este la prima abatere de acest fel.

Anterior, oamenii legii l-ar fi suspectat că ar fi primit 1.800 de euro pentru a facilita obţinerea unui permis de conducere. Funcționarul și-a recunoscut vina și a fost cercetat în libertate.

Acum însă procurorii vor să ceară mandat de arest pentru 30 de zile.

echipa.md


Economice

/VIDEO/ Opt inspectori vamali, trimiși în jdecată

Setea de bani i-a costat funcțiile! Este vorba despre opt inspectori vamali de la punctul de trecere Leușeni-Albița care urmează să compară în fața magistraților pentru luare de mită.

Oamenii legii au pus la dispoziție imagini video cu inspectorii vamali care ar fi luat mită. Suspecții ar fi fost filați pe durata anului 2018, perioadă în care s-a demonstrat că angajații ar fi pretins și primit bani de la călători, pentru devamarea bunurilor care le aveau asupra lor. Serviciul protecție internă și anticorupție al MAI a instalat o cameră video ascunsă, în punctul vamal Leușeni-Albița și i-a filmat pe mai mulți inspector. Din imagini apar diverși inspectori vamali cum intră într-un ghișeu, ba cu un dosar, ba cu actele oameni, în care se afla niște bani, pe care ulterior, îi bagă în buzunar. 02.14-

Acesta lucru se repetă de câteva ori. În imagini apare momentul cum vameșii primesc atât lei, cât și euro.

Potrivit oamenilor legii, suma ridicată ilegal varia de la 200 de lei până la 50 de euro în funcție de situație. Mai mult, în rezultatul acțiunilor întreprinse de structurile abilitate au fost documentate acțiunile ilicite atât ale celor opt inspectori vamali, cât şi a mai bine de 20 de persoane fizice care au fost prinse dând șpagă. Procuratura Anticorupție a finalizat urmărirea penală şi a expediat dosarul de învinuire a celor opt în judecată.


Dacă cei opt vameși vor fi găsiți vinovați, ei riscă amendă de până la 100.000 de lei, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate timp de cinci ani.

echipa.md


Citește mai departe

Economice

/VIDEO/ Corupție și contrabandă la Biroul Vamal Sud. Doi inspectori vamali, reținuți

Doi inspectori vamali din cadrul Biroului Vamal Sud au fost reținuți la 6 august curent de către procurorii din cadrul Procuraturii Cahul și ofițerii Serviciului protecție internă și anticorupție (SPIA) al Ministerului Afacerilor Interne, fiind bănuiți de implicare într-un dosar de contrabandă cu țigări.

Cauza penală a fost pornită ca urmare a stabilirii de către Direcția Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) din România a existenței unui grup infracțional organizat, specializat pe introducerea și valorificarea pe teritoriul României în mod ilegal a unor cantități importante de produse de tutun.

Amintim că, la 31 iulie curent, șeful Postului vamal Cahul de la frontiera cu România a fost reţinut în același dosar.

Cercetările continuă în vederea identificării și atragerii la răspundere a tuturor persoanelor implicate în filiera de contrabandă deconspirată.


După cum a anunțat anterior viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Interne Andrei Năstase, un obiectiv principal al noii guvernări îl reprezintă combaterea fermă a tuturor formelor de contrabandă și o politică de toleranță zero în raport cu actele de corupție săvârșite la frontiera de stat a Republicii Moldova.


Citește mai departe

Economice

/VIDEO/ Individ aflat în căutare în raionul Orhei, reținut pentru furt de către Poliția Capitalei

La data de 20 aprilie, Inspectoratul de Poliței Râșcani al Direcției de Poliție a mun. Chișinău, a fost alertat de către un bărbat, locuitor a comunei Grătiești, comunicând că din locuință i-au fost sustrase mijloace bănești.

Forțele de ordine imediat au reacționat deplasându-se la fața locului pentru stabilirea tuturor circumstanțelor. La locul faptei proprietarul în vârstă de 36 ani, a comunicat polițiștilor că s-a întors la domiciliu și a observat geamul din termopan de la nivelul doi forțat, ulterior a depistat lipsa mijloacelor bănești în sumă de 6 700 lei.

În acest context ofițerii de investigație au demarat un șir de acțiuni de investigație și urmărire penală, pentru stabilirea și reținerea făptașului. Astfel în urma măsurilor întreprinse de forțele de ordine individul a fost localizat și reținut fiind escortat la inspectorat pentru audieri. Acesta s-a dovedit a fi în vârstă de 30 ani, originar din r-nul. Orhei. În cadrul acțiunilor procesual penale suspectul și-a recunoscut vinovăția, iar referitor la banii sustrași din locuință, a declarat că au fost cheltuiți pe necesități personale.

Totodată ofițerii de investigație au stabilit că individul anterior a mai fost cercetat penal și la momentul reținerii acesta se afla în căutare de către Inspectoratul de Poliție Orhei, pentru infracțiuni analogice.


Bărbatul este cercetat penal pentru furt, faptă care conform legislației în vigoare se pedepsește cu amendă în mărime de la 32 500 lei la 67 500 lei ,muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore sau cu închisoare de până la 4 ani.


Citește mai departe

topul săptămânii