Moldova
Droguri, vândute în Moldova pe Telegram, Facebook și Odnoklassniki
Piața online de droguri din Moldova este o afacere înfloritoare, cu un profit și un pericol real pentru tinerii din țară.
Reporterii de la Ziarul de Gardă au realizat un reportaj despre cum circulă drogurile în Moldova, dar și ce fac autoritățile.
Eugen (pseudonim) este un tânăr din Bălți care recent a urmat un curs de reabilitare din cauza dependenței de droguri. Tânărul avea 11 ani când a consumat pentru prima dată droguri ușoare. El spune că, de mai mult timp, era tentat să încerce gustul și efectele drogurilor.
Acum doi ani, Eugen a aflat despre aplicația de mesagerie Telegram, care oferea posibilitatea de a lua legătura cu administratorii magazinelor online de vânzare a drogurilor.
Astfel, pentru el, procesul de cumpărare a drogurilor a devenit rapid, comod, fiind evitate discuțiile telefonice sau întâlnirile cu vânzătorii de droguri.
Oferta de prețuri și droguri în cadrul unui magazin online de droguri
Pe parcursul anilor, serviciul de mesagerie Telegram s-a confruntat cu cenzură sau interdicții în unele țări, în legătură cu acuzațiile potrivit cărora aplicațiile erau utilizate pentru facilitarea unor activități ilegale. În prezent, Telegram este blocat sau parțial blocat în Rusia, China, Iran și Afganistan.
În cadrul aplicației Telegram, sunt chat-uri sau grupuri cu acces limitat din care fac parte vânzătorii și consumatorii de droguri.
În cadrul acestor rețele sunt afișate prețurile și tipurile de droguri comercializate. Persoana indică localitatea sa, drogul și cantitatea solicitată, după care transferă o sumă de bani pe contul administratorului, pe un cont bancar sau pe contul unui portofel electronic.
Transferurile de bani au loc prin intermediul terminalelor de plată sau a bancomatelor. În calitate de confirmare a plății servește poza de pe ecranul terminalului sau a bonului de plată. După transfer, persoana recepționează o adresă juridică, cu o fotografie anexată – locul numit „ascunziș”, de unde va ridica drogul solicitat. Unii administratori de magazine online trimit coordonatele cu o geolocație exactă, cu o imagine atașată, pentru a preciza adresa amplasării drogului.
În opinia sa, persoanele care ajung să consume droguri, o fac din diverse motive. Fie că au probleme în familie, la școală sau în viața personală. Deseori, astfel de oameni ajung să se considere „deșeuri ale societății – pentru că societatea îi ignoră, îi respinge”, opinează acesta.
Ion Țurcanu, șeful Direcției Antidrog din cadrul Inspectoratului Național de Investigații (INI), spune că, inițial, drogurile se vindeau prin intermediul rețelelor de socializare Odnoklassniki, Instagram sau Facebook, pe o anumită pagină fake (din engleză – falsă) cu o adresă IP ascunsă. Acolo era plasată „oferta”, lista și prețurile. Mesajele se transmiteau persoanelor în cadrul rețelei de socializare, în mod aleatoriu. Mai devreme sau mai târziu, informația ajungea la cei interesați, ulterior, fiind distribuită și altor consumatori de droguri.
Potrivit șefului Direcției Antidrog, într-un timp, în R. Moldova, funcționau patru platforme web, deschise și funcționale. A fost nevoie de timp ca aceste pagini să poată fi identificate și blocate. A fost dificil și din cauza birocrației. În prezent, lucrurile s-au simplificat, blocarea sau eliminarea unei pagini web cu o activitate ilegală are loc în 24 de ore, acest fapt datorându-se modificărilor din legislația R. Moldova.
Citește întregul articol pe zdg.md.
Moldova
Val antidrog în centrul țării: consumatori, cultivatori și curieri, prinși într-o singură săptămână
Polițiștii din Ialoveni, Hîncești și Orhei au desfășurat în ultimele zile o serie de operațiuni antidrog care au vizat consumatori, cultivatori și curieri implicați în distribuția substanțelor narcotice în zona de centru a țării.
La Ulmu, polițiștii au descins la patru adrese unde au găsit pachețele cu droguri, folii cu urme de substanțe interzise și dispozitive de consum. Patru persoane, cu vârste între 24 și 39 de ani, au fost testate pozitiv la marijuana. În Molești, oamenii legii au ridicat o cantitate mare de masă vegetală cu miros specific și o armă IJ deținută ilegal, proprietarul de 39 de ani recunoscând că este consumator.
La Cărpineni, un tânăr de 28 de ani a fost reținut după ce ar fi cultivat cannabis procurat de peste hotare, pe care îl distribuia ulterior în cantități mari. Perchezițiile au scos la iveală marijuana hidroponică, semințe, un cântar de precizie și valută, toate trimise la expertiză.
Totodată, la Bulăiești, polițiștii din Orhei au depistat un tânăr de 19 ani care ar fi lucrat ca „curier” pentru un magazin online de droguri pe Telegram, plasând pachete în ascunzișuri din Chișinău. La domiciliul său au fost găsite Ecstasy, heroină, PVP, LSD și materiale de ambalare.
Cei vizați riscă pedepse de până la 7 ani de închisoare, iar anchetele continuă pentru identificarea întregii rețele implicate în traficul de droguri.
Moldova
Un ucrainean, condamnat la 9 ani de închisoare după ce a introdus în Moldova droguri de peste 6 milioane de lei
Un cetățean ucrainean de 38 de ani a fost condamnat la nouă ani de închisoare, după ce procurorii PCCOCS au demonstrat că acesta a introdus prin contrabandă în Republica Moldova peste 12 kilograme de alfa-PVP, droguri sintetice evaluate la peste 6.000.000 de lei.
Bărbatul, originar din Lvov, și-a recunoscut vinovăția, ceea ce a dus la aplicarea unei pedepse mai blânde față de maximul prevăzut de lege.
Potrivit anchetei, faptele au avut loc în primăvara anului 2025. Traficantul a intrat în țară prin punctul de trecere Briceni, la volanul unui Audi Q5, evitând să declare marfa interzisă. În prima cursă, el a transportat aproape șapte kilograme de alfa-PVP, din care un kilogram l-a lăsat într-o locație ascunsă în apropiere de Vatici, iar o altă cantitate similară – într-o fâșie forestieră din zona Susleni, Orhei. Peste o lună, acesta a revenit în Moldova cu alte peste cinci kilograme de droguri, ascunse în torpedoul mașinii, în sistemul de ventilare și sub parbriz.
După documentarea primelor livrări și monitorizarea comunicării suspectului cu complicii prin aplicația Telegram, ofițerii vamali l-au reținut în a doua călătorie. Cele două transporturi însumând circa 12 kilograme de substanțe narcotice au fost ridicate și urmează să fie distruse prin ardere.
Judecătoria Chișinău a dispus și încasarea a 155.000 de lei de la inculpat, reprezentând valoarea Audi-ului folosit la trafic, întrucât mașina aparține altei persoane. Sentința este cu drept de apel.
Moldova
Trei indivizi au vandalizat iluminatul festiv din Bălți. Autoritățile cer ajutorul populației
Iluminatul de sărbătoare din centrul municipiului Bălți a fost vandalizat în noaptea de 10 decembrie, când trei persoane au distrus mai multe elemente ale decorațiunilor festive.
Incidentul a fost surprins de camerele de supraveghere din parcul „Mihai Volontir”, iar imaginile au fost transmise autorităților municipale și poliției.
Primăria Bălți face apel la locuitori să ajute la identificarea făptașilor. Cetățenii care recunosc persoanele din imagini sunt rugați să contacteze de urgență poliția la numărul 112 sau la 0231 2-63-67.
Autoritățile anunță că persoanele vinovate riscă să fie trase la răspundere pentru distrugere intenționată a bunurilor publice.
-
Moldova6 zile în urmăAngajat IGSU, lovit de un șofer beat și drogat pe un traseu din raionul Rîșcani
-
Moldovao zi în urmăȘoferul care a fugit după tragedia de la Mihăileni, prins după 20 de zile. O tânără a murit, alta a supraviețuit
-
Moldova2 zile în urmăIncident grav la frontiera Lopatnic. Un polițist de frontieră și-a tras din întâmplare un glonț din arma din dotare
-
Moldova2 zile în urmăBărbat din raionul Anenii Noi, reținut pentru uciderea mamei sale de 81 de ani
-
Moldova5 zile în urmă/ÎN CĂUTARE/ Căutată cu disperare de rude: Tânăra care apare în imagini a plecat de acasă și nu s-a mai întors.
-
Moldova6 zile în urmăHoți „performanți” prinși la Botanica: instalau camere ascunse și intrau în apartamente cu „culegerea de chei”
-
Moldova5 zile în urmăAu omorât un consătean, apoi au dat foc cadavrului. Un minor și un tânăr de 26 de ani, reținuți
-
Moldovao zi în urmăDoi moldoveni, reținuți la frontiera română. Unul era căutat pentru tentativă de omor, altul – pentru abuzarea unui minor
