Rețele de socializare

Ediție TV

/VIDEO/ Tânăr surprins cum fură biciclete

Nici lacătele nu-i stau în cale. Un tânăr a fost surprins de camerele de supraveghere, în timp ce fură o bicicletă din scara unui bloc de locuit. Acum, poliția încearcă să-i dea de urmă.

Potrivit oamenilor legii, pe parcursul lunilor martie – aprilie, suspectul ar fi furat cel puțin trei biciclete, în valoare totală de peste 33 de mii de lei, din scara mai multor blocuri de locuit din  sectorul Botanica al capitalei. Unul dintre cazuri a fost surprins de camerele de supraveghere. Din imagini se vede cum suspectul desface lacătul, care ar fi trebuit să protejeze bicicleta de furt, după care ia bunul și iese din bloc.

Totodată persoanele care l-au recunoscut, sunt rugate să comunice informaţiile la 112 sau la numărul de contact: 068 673 137. Dacă va fi identificat și găsit vinovat, suspectul riscă amendă de până la 67.500 de lei sau până la patru ani de pușcărie.

Confidenţialitatea surselor de informare este garantată.

echipa.md


Ediție TV

/VIDEO/ Fumau marijuana în zona de frontieră

Doi amici din Taraclia au fost prinși în timp ce fumau marijuana în zona de frontieră, iar un bărbat din Durlești, încerca deja a doua oară să ajungă ilegal în Ucraina.

Ambele incidente au avut loc la sfârșitul săptămânii trecute. În primul caz, polițiștii de frontieră au primit o informație despre o mașină, aflată în zona de frontieră, pe direcția Taraclia-Petrovca. La fața locului s-a deplasat o echipă de polițiști, care i-au prins pe doi bărbați, în timp ce inhalau marijuana cu un aparat confecționat dintr-o butelie din plastic. Audiați, cei doi prieteni, de 29 și respectiv, 39 de ani, au declarat că au cumpărat drogurile de la o persoană necunoscută.

Acum, ei sunt cercetați pentru încălcarea regimului de frontieră, iar dacă expertiza va demonstra că cei doi consumau narcotice, vor fi documentați și pentru consum de droguri. În celălalt caz, un bărbat de 31 de ani, din orășelul Durlești, a fost reținut la 50 m de la linia de frontieră, pe direcția Crocmaz – Starokazacie.

În timpul documentării, polițiștii de frontieră au constatat că este deja pentru a doua oară când bărbatul încearcă să ajungă ilegal în Ucraina. Acum, el riscă să fie amendat pentru tentativa de trecere ilegală a frontierei de stat.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Tânără dispărută de o lună de zile

O tânără de 22 de ani din Grigoriopol  a dispărut de aproape o lună de zile, iar rudele nu mai știu cum să-i dea de urmă.

Acestea s-au adresat milițienilor din regiune, însă, până la moment, căutările nu au dat niciun rezultat. Anna Lupașco are înălțimea de 1.65m-1.70m, corpolența slabă, părul șaten și ochii căprui. Fata are o cicatrice pe burtă, îi lipsește un dinte din față, iar pe mâna stângă are tatuat semnul infinitului. În ziua dispariției, purta o rochie roz, combinat cu negru și o pereche de papuci negri.

Persoanele care au recunoscut-o pe tânăra din imagini și dețin informații despre locul unde s-ar putea afla sunt rugate să anunțe la 102, 112, sau la 021 032 980.

Orice informație poate fi utilă.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Vindeau droguri în cluburile din Chișinău

Trei tineri originari din Călărași, cu vârstele cuprinse între 19 ani și respectiv 25 ani, au fost reținuți și arestați preventiv pentru 30 de zile, suspectați de trafic de droguri.

Potrivit poliției, tinerii vindeau droguri în cluburile de noapte din Chișinău. Aceștia au fost urmăriți aproximativ o lună de zile, perioadă în care oamenii legii au făcut două achiziții de control. Suspecții au fost reținuți în flagrant și încătușați de către forțele de ordine.

În urma perchezițiilor corporale, la domiciliile acestora, dar și într-un automobile, poliţiştii au depistat şi ridicat 229 de pastile „Extasy”, în care se conţin droguri „MDMA”, pachete speciale de ambalare a drogurilor.

Totodată, au găsit bani marcaţi, transmişi anterior sub controlul poliţiştilor, precum şi telefoane mobile. Drogurile depistate urmau să ajungă în cluburile de noapte din Chișinău, iar dacă reușeau să vândă substanțele narcotice, aceștia urmau să obșinp peste 60.000 de lei. Probele depistate au fost expediate la expertiză.


Acum, suspecții sunt plasați în arest preventiv pentru 30 de zile și sunt cercetați penal. Dacă vor fi găsiți vinovați ei riscă până la 15 ani de puțcărie. Cercetările continuă, pentru a identifica eventualii complici în acest caz.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii