Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Șeful sectorului de poliție care și-a amenajat apartament la locul de muncă a ajuns sub lupa Autorității Naționale de Integritate

Nicolae Cornescu, șeful Sectorului de Poliție nr. 1 din sectorul Buiucani, mun. Chișinău, care a fost subiectul unei anchete a Centrului de Investigații Jurnalistice pentru că și-a amenajat un apartament în sediul instituției pe care o conduce, a ajuns în vizorul Autorității Naționale de Integritate (ANI).

Publicat

În răspunsul oferit Centrului de Investigații Jurnalistice, Rodica Antoci, președinta ANI, susține că în privința lui Nicolae Cornescu „s-a inițiat controlul averii și al intereselor personale”.

Amintim că la 12 aprilie curent, Centrul de Investigații Jurnalistice din Moldova a publicat o investigație care arată că Nicolae Cornescu a acaparat un spațiu de 38 de metri pătrați din imobilul care găzduiește secția de poliție, unde și-a amenajat un apartament cu toate comoditățile. Imobilul acaparat abuziv, dar nu fără acordul tacit al superiorilor, se află în centrul istoric al Chișinăului și nu este înregistrat la Cadastru.

Cu toate acestea, polițistul, în grad de maior, care conduce Sectorul de poliție, locuiește nestingherit, cu familia sa, de cel puțin zece ani în acest imobil. Investigarea acestui subiect a pornit de la o sesizare pe Harta Corupției. După publicarea investigației, am primit mai multe reacții din partea cititorilor, care ne-au comunicat că maiorul Cornescu conduce un automobil de lux de model BMW încredințat prin procură.


În Declarația de avere și interese personale semnată de Nicolae Cornescu pentru 2018 nu se regăsesc nici locuința din sectorul de poliție și nici automobilul de lux.

anticorupție.md


Moldova

/VIDEO/ Escroci plasați în arest: Șase bărbați, inclusiv cetățeni străini, ar fi înșelat victimele de peste un milion de lei.

O nouă schemă de escrocherie a fost destructurată în capitală, după o serie de investigații desfășurate de polițiști și procurori din mai multe sectoare ale municipiului Chișinău.

Publicat

Oamenii legii au documentat activitatea mai multor grupări infracționale, implicate în înșelăciuni prin telefon, care au provocat un prejudiciu estimat la peste un milion de lei.

Potrivit anchetei, suspecții își contactau victimele, pretinzând că sunt angajați ai unor instituții bancare, ai poliției sau ai operatorilor de telecomunicații. Sub pretextul unor presupuse tentative de fraudă asupra conturilor bancare, aceștia convingeau victimele să își retragă economiile și să le transmită unor persoane „de încredere” sau să divulge datele confidențiale ale cardurilor.

În urma acțiunilor desfășurate, polițiștii au reținut șase bărbați cu vârste cuprinse între 19 și 33 de ani, inclusiv cetățeni străini. În timpul perchezițiilor, asupra acestora au fost depistate carduri bancare, telefoane mobile, înscrisuri cu date de acces, dar și sume de bani a căror proveniență urmează să fie stabilită.


Suspecții au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile. Dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă pedepse cu închisoarea de până la 8 ani.

Investigațiile continuă pentru identificarea tuturor persoanelor implicate și stabilirea întregii arii a prejudiciului. Poliția reiterează apelul către cetățeni să nu ofere date personale sau bancare prin telefon și să verifice întotdeauna identitatea celor care solicită astfel de informații.


Citește mai departe

Moldova

A abuzat sexual doi copii: Un bărbat din sudul țării va petrece următorii 21 de ani în închisoare.

Sentință dură pronunțată de magistrații din sudul țării. Un bărbat de 45 de ani a fost condamnat la 21 de ani de detenție, după ce a fost găsit vinovat de abuzarea sexuală a doi minori, viol și răspândire de pornografie infantilă. Deși dovezile administrate de procurori sunt covârșitoare, inculpatul, care are antecedente penale, își susține în continuare nevinovăția.

Publicat

Potrivit actului de acuzare, ororile au început după ce inculpatul a adăpostit o tânără de 16 ani care nu avea o locuință, însă gestul aparent binevoitor s-a transformat într-un coșmar. Timp de două luni, adolescenta a fost agresată constant, iar în februarie 2025 ar fi fost violată. Mai mult, bărbatul a fotografiat victima fără haine și a folosit imaginile pentru a o șantaja, ulterior distribuindu-le pe o rețea de socializare.

Șirul abuzurilor nu s-a oprit aici. În luna mai a aceluiași an, individul a sechestrat timp de două zile un băiat de 12 ani, fratele fostei sale partenere, asupra căruia a comis acțiuni cu caracter sexual. Copilul a fost eliberat doar după intervenția forțelor de ordine, după ce bărbatul refuzase să îl predea mamei și surorii sale.

Magistrații au decis ca acesta să își execute pedeapsa de 21 de ani într-un penitenciar de tip închis. Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Șofer teribilist, sancționat: Un tânăr de 20 de ani s-a filmat conducând cu aproape 200 km/h pe bulevardul Dacia.

Un tânăr de 20 de ani a fost sancționat de polițiști, după ce s-a filmat în timp ce conducea cu aproximativ 200 de kilometri pe oră și manifesta un comportament agresiv în trafic, pe bulevardul Dacia din capitală.

Publicat

Cazul a ajuns în atenția oamenilor legii după ce, în mediul online, au apărut imagini video în care șoferul ignoră prevederile Regulamentului circulației rutiere și pune în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic. În urma apariției secvențelor, poliția s-a autosesizat și a demarat verificări.

În cadrul măsurilor întreprinse, polițiștii de patrulare au reușit să identifice individul aflat la volan. Este vorba despre un tânăr de 20 de ani, originar din Ungheni.

Din imaginile apărute online se vede cum acesta se filmează în timp ce conduce cu viteză excesivă, mișcând volanul dintr-o parte în alta, în timp ce pe scaunul din dreapta se afla și un pasager.


Pentru încălcările comise, tânărul a fost sancționat contravențional pentru comportament agresiv în trafic, crearea unei situații de accident, dar și pentru conducerea unui vehicul fără a deține permis de conducere.

Poliția reamintește că abaterile de la regulile de circulație pot avea consecințe grave și pot pune în pericol viața tuturor participanților la trafic, îndemnând șoferii să manifeste responsabilitate la volan.


Citește mai departe

topul săptămânii