Rețele de socializare

Moldova

REȚINERI LA CANTEMIR. Polițiștii bănuiesc doi bărbați că se dădeau drept inspectori pentru protecția consumatorilor

S-au prezentat drept inspectori ai Agenţii Naţională pentru Siguranţa Alimentelor şi au pretins o amendă de 5 mii de lei de la proprietara unui magazin din satul Plopi, raionul Cantemir. 

Publicat

Este vorba despre doi bărbaţi de 45 şi 50 de ani din oraşul Chişinău, care au fost reţinuţi, în data de 10 mai, de poliţie, pe urme fierbinţi, chiar după ce au luat banii de la victimă.

Potrivit oamenilor legii, cei doi bărbaţi au intrat în magazinul din localitate, au prezentat nişte legitimaţii false şi au solicitat de la proprietară, mai multe acte de proveniență a mărfii. Ulterior, aceştia au invocat faptul că potrivit documentelor în magazin nu pot fi vândute băuturi alcoolice la pahar şi i-au spus femeii că îi vor aplica o amendă în valoare de 25 de mii de lei. I-au dat însă de înţeles că sancţiunea poate fi anulată, dacă aceasta le va oferi o sumă drept recompensă pentru tăcere.

„Prezentându-se în incinta unui magazin mixt, şi cerând să li se ofere contra plată 50 de grame de rachiu. După prezentarea mărfii, s-au prezentat ambii drept angajaţi ai ANSA. Spunându-le că le aplică 5 mii de lei. Proprietara spunând că nu are bani, şi adică nu le-a aplicat 5 mii de lei, dar au însuşit 1600 de lei”.

În scurt timp, proprietara şi-a dat seama de înşelăciune şi a alertat poliţia, care i-a reţinut pe urme fierbinţi pe indivizi. Potrivit oamenilor legii, cei doi bărbaţi sunt suspectaţi că ar mai fi implicaţi cel puţin într-un caz similar, produs acum o săptămână în satul Iepureni, tot din Cantemir. Atunci, acţionând după un scenariu similar, aceştia ar fi perceput 6000 de lei de la proprietarul unui magazin din localitate. La scurt timp, cu precizări l acest subiect au venit şi reprezentanţii Agenţiei Pentru Protecţia Consumatorului şi Supravegherea Pieţei. Potrivit lor, asupra celor doi reţinuţi au fost găsite două legitimaţii pe care scriau că de fapt, aceştia sunt inspectori ai Agenţiei „Protecţia Dreptului Consumatorului”, o instituţie care de fapt, nici nu există.


„Un anumit grup de persoane îşi crează ca şi cum o asociaţie obştească şi îi dau denumirea de care vor ei important să fie aceste cuvinte protecţie consumatorului”, a spus IURIE EREMIA, director Agenţia pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea.

Atfel, cetăţenii sunt îndemnaţi să fie mai precauţi atunci când li se cer anumite plăţi sau când li se solicită să accepte anumite controale.

„Un inspector când merge la un control, el deţine o legitimaţie creată de către Agenţie. Eu pot să vă arăt o legitimaţie cum arată la noi. Este o legitimaţie tip. Fiecare inspector din cadrul Agenţiei pentru Protecţia Consumatorului o are de aşa tip, iar deja cei de la Asociaţiile obşteşti o fac cum vor ei. Orice inspector trebuie să aibă o delegaţie semnată de către conducere”, a spus IURIE EREMIA, director Agenţia pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea.


Bărbaţii au fost reţinuţi pentru 72 de ore pentru escrocherie. Ei riscă o amendă de până la 67 de mii 500 de lei sau până la 6 ani de puşcărie.

publika.md


Moldova

Spulberată pe zebră: O femeie, tamponată de un taxi în timp ce traversa strada regulamentar.

O femeie de 34 de ani a ajuns la spital, după ce a fost lovită de un automobil în timp ce traversa regulamentar strada pe o trecere de pietoni din sectorul Buiucani al capitalei.

Publicat

Accidentul s-a produs în seara zilei de 6 august, în jurul orei 20:05, pe strada Ion Creangă. Potrivit informațiilor preliminare oferite de Poliție, un automobil, condus de un bărbat, a tamponat femeia în timp ce aceasta traversa regulamentar carosabilul.

Momentul accidentului a fost surprins de camera de bord a unui alt automobil parcat în apropiere. Din imagini se observă impactul dintre autoturism și pieton. Totodată, se poate vedea că automobilul implicat în accident activa în regim de taxi.

Circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul urmează să fie stabilite de oamenii legii.


Pe rețelele de socializare au apărut și imagini filmate imediat după accident. În acestea, femeia este surprinsă întinsă pe carosabil, în timp ce martorii îi acordă ajutor și așteaptă intervenția echipajului medical.

În urma impactului, victima a suferit traumatisme și a fost transportată la spital pentru investigații medicale.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului rutier.


Citește mai departe

Moldova

Drochia: 150 de baloți de paie au fost mistuiți de un incendiu provocat, cel mai probabil, de descărcările electrice.

Furtuna care s-a abătut pe 6 august asupra mai multor raioane ale țării s-a lăsat nu doar cu arbori doborâți și acoperișuri smulse de vânt, ci și cu incendii provocate, cel mai probabil, de descărcările electrice. Un astfel de caz a fost înregistrat în satul Șuri, raionul Drochia, unde aproximativ 150 de baloți de paie au fost cuprinși de flăcări.

Publicat

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 15:53. La fața locului a intervenit un echipaj de pompieri, care a reușit să localizeze incendiul la ora 16:56 și să lichideze complet focarul la ora 19:23.

Potrivit informațiilor publicate de reprezentanții comunității locale, incendiul ar fi izbucnit chiar înainte de ploaie și ar fi fost provocat de un fulger. Cauza exactă urmează însă să fie stabilită de specialiști.

Conform unui post de televiziune local, până la sosirea pompierilor, localnicii s-au mobilizat și au încercat să împiedice extinderea flăcărilor, alertând autoritățile și supraveghind zona. Ulterior, mai mulți săteni au participat la intervenție, punând la dispoziția salvatorilor tehnică agricolă și transportând apă pentru stingerea incendiului.


Din fericire, nimeni nu a avut de suferit, iar reprezentanții comunității au mulțumit atât pompierilor din Drochia, cât și localnicilor care au intervenit prompt și au contribuit la limitarea pagubelor.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ O barcă și doi metri steri de salcie: Un bărbat, amendat după ce a fost prins cu lemn tăiat ilegal în zona de frontieră, la Manta.

Tăierile ilegale de arbori continuă să fie depistate inclusiv în zona de frontieră. Un nou caz a fost documentat de un echipaj mixt format din carabinieri și angajați ai Poliției de Frontieră, în apropierea localității Manta, raionul Cahul, în timpul unei misiuni comune de patrulare și supraveghere.

Publicat

Oamenii legii au intervenit după ce au observat activități suspecte în apropierea lacului Manta, iar verificările au scos la iveală o cantitate importantă de masă lemnoasă tăiată ilegal.

La fața locului au fost identificați aproximativ doi metri steri de lemn de salcie tăiat, iar oamenii legii au constatat că masa lemnoasă era transportată pe apă cu ajutorul unor bărci din lemn, metodă folosită, cel mai probabil, pentru a evita depistarea.

În timpul cercetărilor, în apropierea lemnului tăiat a fost identificat un bărbat în vârstă de 59 de ani, care nu avea asupra sa acte de identitate. Acesta urmează să fie verificat, iar autoritățile încearcă să stabilească dacă este implicat în tăierea și transportarea ilegală a arborilor.


Materialele acumulate au fost transmise organelor competente pentru documentarea cazului, iar toate circumstanțele urmează să fie stabilite în cadrul anchetei. Dacă vor fi constatate încălcări ale legislației, persoanele responsabile vor fi trase la răspundere conform prevederilor legale.


Citește mai departe

topul săptămânii