Moldova
Șoferi REEDUCAȚI la morgă. Au spălat cadavre și au participat la autopsie pentru a-și recupera permisele de conducere
Statul a dat start programului de reeducare a şoferilor prinşi beţi la volan. Şaşe bărbaţi care vor să-şi recapete dreptul de a conduce vehicule au fost astăzi la morga din Chişinău.
Ei au participat la procesul de autopsie şi chiar au spălat cadavrele, dar şi locurile de păstrare a acestora. Programul de reeducare va dura trei luni, timp în care participanţii vor mai merge şi în spitale pentru a acorda asistenţă victimelor accidentelor rutiere şi vor prticipa la diverse instruiri privind riscurile consumului de băuturi spirtoase.
De dimineaţă, cei şase bărbaţi şi-au dat întâlnire la Centrul de Medicină Legală de pe strada Korolenko din Capitală. Aceştia sunt de diferite vârste, dar îi leagă o problemă comună.
„Am urcat beat la volan şi mi-au suspendat permisul de conducere”, a spus unul dintre şoferi.
Mânaţi de dorinţa de a urca din nou la volan, au intrat în morgă. Unul dintre şoferi însă a ieşit afară glonţ, după câteva minute, pentru că i s-a făcut rău. Bărbatul a plecat acasă, fapt pentru care a fost exclus din program. El însă va mai avea ulterior încă o şansă să participe la programul anti – alcool, cu un alt gup.
Ceilalţi cinci şoferi care au rezistat etapei de astăzi, spun că au rămas marcaţi pentru tot restul vieţii:
„M-a încurajat ca să nu mai consum băuturi alcoolice. Niciun strop toată viaţa. De atâta că eu nu vreau să ajung degrabă încoace”.
„Ceea ce vezi aici, experinţa de la morgă rămâne ca o lecţie, ca o dezalcoolizare. După acest curs, persoana nu mai are nevoie de dezalcoolizare. El înţelege consecinţele acoolului”.
Vizita la morgă a bărbaţilor, al căror permis de conducere a fost suspendat a durat aproximativ cinci ore. Pe lângă faptul că au participat la necropsie şi toaleta cadavrelor, aceştia au spălat sălile de autopsie şi au adunat gunoiul de pe teritoriul instituţiei.
„Va fi un impact psihologic foarte mare pentru că nu toţi rezistă. Numai mirosul şi vederea cadavrului şi deja este impact psihologic asupra persoanei”, a precizat Valeriu Savciuc, directorul Centrului de Medicină Legală.
„Pentru a ajunge, a disciplina aceşti subiecţi este nevoie de un impact maxim, pentru ca aceştia să ‘resoacializeze’, să devină mult mai disciplinaţi şi în trafic. Pentru a conştientiza, care este problema. Cum au ajuns în această situaţie şi pentru a nu repeta”, a declarat Andrei Iavorschi, şeful Inspectoratului Naţional de Probaţiune.
Programul durează până la trei luni şi costă patru mii de lei, bani achitaţi de şoferi. Acesta prevede 12 sesiuni. Trei sunt individuale, iar nouă – de grup, printre care o vizită la spital, unde vor acorda asistenţă victimelor accidentelor rutiere. În prezent, 24 de persoane participă la program.
Noul model de reabilitare a şoferilor prinşi băuţi la volan este parte a pachetului de legi anti-alcool, aprobat anul trecut de Guvern.
Potrivit documentului, cei care urcă la volan în stare de ebrietate, rămân fără permise de conducere până la pronunțarea hotărârii judecătorești. În cazul în care instanţa supsendă carnetul, aceştia îşi pot recupera permisul numai după ce trec programul. Cei cărora li se anulează permisul, pe lângă program, mai trebuie să susţină din nou şi examenele auto.
Moldova
Spulberată pe zebră: O femeie, tamponată de un taxi în timp ce traversa strada regulamentar.
O femeie de 34 de ani a ajuns la spital, după ce a fost lovită de un automobil în timp ce traversa regulamentar strada pe o trecere de pietoni din sectorul Buiucani al capitalei.
Accidentul s-a produs în seara zilei de 6 august, în jurul orei 20:05, pe strada Ion Creangă. Potrivit informațiilor preliminare oferite de Poliție, un automobil, condus de un bărbat, a tamponat femeia în timp ce aceasta traversa regulamentar carosabilul.
Momentul accidentului a fost surprins de camera de bord a unui alt automobil parcat în apropiere. Din imagini se observă impactul dintre autoturism și pieton. Totodată, se poate vedea că automobilul implicat în accident activa în regim de taxi.
Circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul urmează să fie stabilite de oamenii legii.
Pe rețelele de socializare au apărut și imagini filmate imediat după accident. În acestea, femeia este surprinsă întinsă pe carosabil, în timp ce martorii îi acordă ajutor și așteaptă intervenția echipajului medical.
În urma impactului, victima a suferit traumatisme și a fost transportată la spital pentru investigații medicale.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului rutier.
Moldova
Drochia: 150 de baloți de paie au fost mistuiți de un incendiu provocat, cel mai probabil, de descărcările electrice.
Furtuna care s-a abătut pe 6 august asupra mai multor raioane ale țării s-a lăsat nu doar cu arbori doborâți și acoperișuri smulse de vânt, ci și cu incendii provocate, cel mai probabil, de descărcările electrice. Un astfel de caz a fost înregistrat în satul Șuri, raionul Drochia, unde aproximativ 150 de baloți de paie au fost cuprinși de flăcări.
Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 15:53. La fața locului a intervenit un echipaj de pompieri, care a reușit să localizeze incendiul la ora 16:56 și să lichideze complet focarul la ora 19:23.
Potrivit informațiilor publicate de reprezentanții comunității locale, incendiul ar fi izbucnit chiar înainte de ploaie și ar fi fost provocat de un fulger. Cauza exactă urmează însă să fie stabilită de specialiști.
Conform unui post de televiziune local, până la sosirea pompierilor, localnicii s-au mobilizat și au încercat să împiedice extinderea flăcărilor, alertând autoritățile și supraveghind zona. Ulterior, mai mulți săteni au participat la intervenție, punând la dispoziția salvatorilor tehnică agricolă și transportând apă pentru stingerea incendiului.
Din fericire, nimeni nu a avut de suferit, iar reprezentanții comunității au mulțumit atât pompierilor din Drochia, cât și localnicilor care au intervenit prompt și au contribuit la limitarea pagubelor.


Moldova
/VIDEO/ O barcă și doi metri steri de salcie: Un bărbat, amendat după ce a fost prins cu lemn tăiat ilegal în zona de frontieră, la Manta.
Tăierile ilegale de arbori continuă să fie depistate inclusiv în zona de frontieră. Un nou caz a fost documentat de un echipaj mixt format din carabinieri și angajați ai Poliției de Frontieră, în apropierea localității Manta, raionul Cahul, în timpul unei misiuni comune de patrulare și supraveghere.
Oamenii legii au intervenit după ce au observat activități suspecte în apropierea lacului Manta, iar verificările au scos la iveală o cantitate importantă de masă lemnoasă tăiată ilegal.
La fața locului au fost identificați aproximativ doi metri steri de lemn de salcie tăiat, iar oamenii legii au constatat că masa lemnoasă era transportată pe apă cu ajutorul unor bărci din lemn, metodă folosită, cel mai probabil, pentru a evita depistarea.
În timpul cercetărilor, în apropierea lemnului tăiat a fost identificat un bărbat în vârstă de 59 de ani, care nu avea asupra sa acte de identitate. Acesta urmează să fie verificat, iar autoritățile încearcă să stabilească dacă este implicat în tăierea și transportarea ilegală a arborilor.
Materialele acumulate au fost transmise organelor competente pentru documentarea cazului, iar toate circumstanțele urmează să fie stabilite în cadrul anchetei. Dacă vor fi constatate încălcări ale legislației, persoanele responsabile vor fi trase la răspundere conform prevederilor legale.
-
Moldova6 zile în urmăAccident mortal la Orhei: Două persoane au murit după un impact frontal între o mașină și un autocar plin cu pasageri.
-
Moldova5 zile în urmăAccident mortal în Chișinău: Un motociclist de 25 de ani, ucis într-un impact în lanț.
-
Moldova7 zile în urmă„Vestul sălbatic” la Chișinău: Trei bătăi în doar două zile, cu pumni, picioare și oameni răniți.
-
Moldova7 zile în urmăȚara arde la propriu: zeci de hectare de vegetație au fost mistuite de flăcări în mai multe raioane.
-
Moldova7 zile în urmă/VIDEO/ A murit salvând doi copii: Un moldovean s-a înecat într-un râu din Italia.
-
Moldova4 zile în urmăMoldovean decedat în Polonia: Bărbatul și-a pierdut viața într-un grav accident de circulație.
-
Moldova7 zile în urmă/VIDEO/ De la piață, direct în izolator. Un bărbat a fost reținut după ce a scos un pistol și a amenințat o femeie în plină zi, într-o piață din Strășeni.
-
Moldova4 zile în urmă/ÎN CĂUTARE/ Dispărut de mai bine de o săptămână: Un minor de 15 ani a plecat de acasă. Mama și poliția solicită ajutorul cetățenilor.
