Rețele de socializare

Moldova

Ar fi furat scule electrice de circa 12.000 de lei. Un bărbat din regiunea transnistreană, reținut de oamenii legii

Un bărbat de 36 de ani, din satul Sucleia, regiunea transnistreană, ar fi furat mai multe scule electrice în valoare de peste 11 mii de ruble transnistrene sau circa 12 mii de lei, dintr-o casă de locuit de pe strada 9 ianuarie, din Tiraspol.

Potrivit oamenilor legii din regiunea transnistreană, bărbatul ar fi furat o mașină de sudură, o mașină electrică de găurit, o șurubelniță, o bandă, un ferestrău electric și două cabluri. El ar fi încărcat toate acestea într-un cărucior, pe care de asemenea l-ar fi furat. Apoi ar fi plecat acasă, însă nu a ajuns departe pentru că la scurt timp a fost reținut de oamenii legii.

Forțele de ordine au fost anunțate de către o femeie de 49 de ani din orașul Tiraspol. Aceasta locuia într-o casă privată, iar bărbatul ar fi profitat de absența acesteia de la domiciliu și de faptul că lipsea lăcata de la ușă. Femeia a explicat că a plecat pentru o oră, iar când s-a întors, a depistat că sculele electrice lipsesc.

Cu privire la acest caz, oamenii legii au deschis un dosar penal pentru furt.


tv8.md


Moldova

/VIDEO/ Momentul în care un tânăr este spulberat pe trecerea de pietoni. Pietonul a murit pe loc

Momentul în care un tânăr este spulberat pe trecerea de pietoni. Pietonul a murit pe loc.

Totul a avut loc pe o stradā din oraşul Tiraspol, transmite Deschide.md

Presa din stânga Nistrului scrie că la volanul maşinii se afla un şofer de 23 de ani.

La audieri, acesta a declarat că „nu a observat pietonul”.


Impactul a fost atât de puternic, încât victima a „zburat” câțiva metri. Din cauza multiplelor traumatisme, tânărul de 22 de ani a murit pe loc


Citește mai departe

Moldova

Poliția a publicat rezultatul autopsiei copilul găsit mort în toaleta casei din Hâncești

Poliția a publicat rezultatul autopsiei lui Beniamin, copilul care a fost găsit mort în toaleta casei din Hâncești.

În urma autopsiei s-a stabilit că băiatul a suferit asfixie mecanică prin obturarea căilor respiratorii cu lichid, transmite Știri.md.

În plămânii biețelului decedat au fost găsite mase fecale.

Știri.md amintește că Beniamin, băiețelul anunțat dispărut la Hâncești, a fost găsit mort în toaleta din curtea casei în jurul orei 13:20.


Reamintim că minorul a fost dat dispărut marți, 26 mai. Acesta a ieșit din casă și nu a mai fost văzut.

Copilul a fost căutat atât de oamenii legii, cât și de voluntari care s-au mobilizat în urma mediatizării acestui caz.

Ulterior, o clarvăzătoare a fost adusă la locul dispariției băiețelului din Hâncești.


Voluntarii au găsit o pereche de șlapi asemănători cu cei în care micuțul a părăsit casa, ulterior oamenii legii au declarat că șlapii nu i-ar aparține băiatului.

Citește mai departe

Moldova

/FOTO/ Pană de cauciuc: Un șofer s-a inversat cu microbuzul din mers, la Căușeni

Grav accident rutier, în centrul țării. Un micronuz s-a inversat pe porțiunea verde de la marginea drumului.

foto: fb.com/AutomobilistMD

I s-a întâmplat unui șofer de microbuz, în data de 29 mai 2020, în jurul orei 14:50, pe traseul localităților Valea-Perjei – Ecaterinovca din raionul Cimișlia.

Ofițerul de presă de la IP Cimișlia, Cristina Vicol a declarat că la fața locului s-a deplasat grupa operativă din cadrul inspectoratului de poliție Cimișlia. S-a stabilit că un automobil de model Mercedes Sprinter, condus de un bărbat, locuitor al raionului Cimișlia a derapat de pe traseu și automobilul s-a inversat.


Conducătorul nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. Cauza preliminară ar fi din cauza unei pene de cauciuc.

Poliția investighează toate circumstanțele producerii accidentului rutier.


Citește mai departe

topul săptămânii