Moldova
Un hoț care se ascundea în pădure, prins de câinele poliției de frontieră
Polițiștii de frontieră ai SPF Soroca ajutați de patrupedul Rex au dejucat planurile ilicite ale unui moldovean, reușind să-i identifice ascunzătoarea și să-l rețină. Acesta se afla în căutare pentru sustragerea bunurilor în proporții mari. Incidentul a fost semnalat în după amiaza zilei de ieri, 9 aprilie curent.

Aflați pe sectorul de responsabilitate, patrula mobilă a fost alertată de sunete și urme lăsate de prezența unui individ. În timpul cercetării zonei de frontieră a fost observată o persoană, cea din urmă văzându-se urmărit a fugit spre interiorul pădurii reușind să se ascundă.
Patrupedul Rex aflat și el în misiune a luat urma fugarului găsindu-l la scurt timp. Din documentarea preliminară s-a identificat cetățeanul în vârstă de 32 de ani, fiind locuitor al orașului Soroca. Bărbatul era anunțat în căutare pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 186 al.1 al CP al RM.
Polițiștii de frontieră au întocmit actele necesare pentru ca făptașul să fie tranferat la Inspectoratul de Poliție Soroca, unde vor fi continuate cercetările conform competențelor.
Moldova
Un băiat de 9 ani a murit pe loc, după ce a fost tamponat de un tractor. Copilul ar fi traversat strada neregulamentar.
Poliția stabilește circumstanțele unui accident rutier, produs acum o oră, în satul Cărpineni din raionul Hîncești, în care a decedat un copil de 9 ani.

La fața locului, oamenii legii au stabilit preliminar că un tractor, condus de un bărbat de 67 de ani, a tamponat un minor în timp ce traversa strada în afara trecerii de pietoni.
În urma impactului, băiatul a decedat la fața locului.
Șoferul a fost testat alcoolscopic, rezultatul ieșind negativ. Acesta urmează sǎ fie reținut.
Pe caz a fost inițiată o cauză penală pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.
Moldova
Un bărbat dat în căutare națională a fost prins de polițiști. Acesta avea pachețele suspecte asupra sa.
A încercat să se ascundă și să nu răspundă pentru faptele comise, însă norocul nu a fost de partea sa. Un bărbat de 30 de ani a fost prins de polițiștii din Soroca și plasat în izolator.

Acesta era dat în căutare la nivel național din data de 17 martie curent. Individul în vârstă de 30 de ani încerca să se ascundă de oamenii legii, iar în momentul în care a fost prins de polițișt, acesta avea asupra sa 17 pachețele cu o masă solidă de culoare albă. Acestea au fost ridicate, sigilate conform prevederilor legale și expediate spre expertiză pentru stabilirea naturii substanței.
La moment, individul a fost plasat în izolator pentru 30 de zile, iar oamenii legii continuă cercetările, pentru a documenta întreaga activitate infracțională și a aplica măsurile legale corespunzătoare.
Moldova
/VIDEO/ A luat foc din mers. Un autobuz de rută internațională a fost cuprins de flăcări, la Anenii Noi.
A luat foc din mers. Un autobuz de rută internațională Belgorod Dnestrovsk-Chișinău a fost cuprins de flăcări, chiar pe traseu. Un echipaj de pompieri au intervenit pentru a stinge flăcările.

Potrivit responsabililor de la IGSU, totul s-a întâmplat în dimineața de 15 aprilie, pe drumul de centură din orașul Anenii Noi.
Angajații IGSU au reușit să localizeze arderea la scurt timp după intervanție și după aproape 45 de minute pompierii au lichidat în totalitate incendiul. Potrivit informațiilor oferite de către autorități, în momentul izbucnirii incendiului, în autobuz se aflau patru persoane, care s-au evacuat de unii singuri înainte de sosirea echipei de intervenție. Din fericire, acestea nu au avut de suferit. Urmare a incendiului, flăcările au distrus 80 la sută din autobuzul afectat. În copnsecință, pe caz a fost demarată o anchetă. Cauza și circumstanțele producerii incendiului urmează a fi stabilite de către specialiști.
-
Moldovao zi în urmă
Și-a aflat sentința. Șoferul de 19 ani care a provocat un accident soldat cu trei decese la Rîșcani, condamnat.
-
Moldova4 zile în urmă
„Mama” spălării banilor. O femeie, suspectată că ar fi lichefiat peste 57 de milioane de lei doar într-un an.
-
Moldovao zi în urmă
O mașină în care se aflau trei moldoveni a fost spulberată de tren, în România. Un mort și doi răniți.
-
Moldova4 zile în urmă
/VIDEO/Un bărbat a fost răpit în plină stradă, la Băcioi. S-a întâmplat sub ochii trecătorilor.
-
Moldova3 ore în urmă
Un băiat de 9 ani a murit pe loc, după ce a fost tamponat de un tractor. Copilul ar fi traversat strada neregulamentar.
-
Moldovao zi în urmă
Gelozia, bat-o vina. O femeie fost reținută fiind suspectată de omorul rivalei sale, la Strășeni.
-
Moldova4 zile în urmă
Sfârșit groaznic pentru un șofer. Tânărul de 20 de ani a ajuns cu mașina într-un copac, la Bălți.
-
Moldovao zi în urmă
Bănuiți de corupere pasivă. Doi inspectori de patrulare și un intermediar, reținuți pentru mită.