Moldova
EXCLUSIV // Cazul preotului care și-a „violat” fiica la Cantemir sau istoria unei iubiri interzise
Viol sau iubire interzisă? Povestea iscată între un bărbat de 40 de ani și fiica sa vitregă, o minoră în vârstă de 13 ani, care depășește limitele moralității înrădăcinate în societatea noastră, l-a adus pe bărbat pe banca acuzațiilor.
În pofida faptului că cei doi zic că se iubesc și că nici pe departe nu a fost vorba despre un viol, fapt susținut chiar însăși de mama fetei, fosta concubină a bărbatului, magistrații totuși au decis să-l condamne pe acesta la 12 ani de pușcărie, fiind încătușat direct din sala de judecată.
La începutul săptămânii curente, Procuratura Generală a remis presei un comunicat în care au anunțat despre condamnarea bărbatului.
„Procurorii au demostrat că, în intervalul lunilor ianuarie-august 2016, inculpatul, în vârstă de 40 de ani, care era preot, a abuzat-o sexual, în repetate rânduri, pe fiica concubinei sale, în vârstă de 13 ani, care se afla la întreţinerea sa”, se arată în comunicat.
Cazul a ridicat multe semne de întrebare, bărbatul fiind prezentat public drept „violator”, iar unele voci ale ortodoxiei de pe la noi s-au grăbit să zică că acesta nu a fost preot. Pentru ei era mai important să spele fața creștinismului decât să înțeleagă ce s-a întâmplat de fapt în toată această poveste.
Dincolo de termenii juridici, ceea ce au calificat juriștii drept viol și abuz sexual, pare a fi mai mult o poveste de dragoste interzisă și neînțeleasă. Este drama de viață, trăită de cele trei personae implicate: bărbatul, concubina și fiica acesteia, dar și de urmașii acestora, trei copii minori, care au rămas pentru 12 ani fără ajutorul și susținerea tatălui.
Reporterii Deschide.MD au intrat în posesia hotărârei judecătorești, iar din declarațiile făcute de către cele trei părți implicate în acest dosar, este un caz cu mult mai complicat decât pare la prima vedere.
Dosarul intentat pe numele bărbatului în baza articolului 171 alin 3. Lit. a) și b), a fost examinat de către magistrații de la Judecătoria Cahul, sediul Cantemir, din 17 ianuarie 2018 până în 20 martie 2019, când a fost emisă sentința.
Procurorul a cerut învinuirea în instanță și a pledat pentru condamnarea bărbatului, cu ispășirea pedepsei în penitenciar de timp închis. De altă parte, bărbatul acuzat, apărătorul său, dar și mama fetiței, care era și reprezentatul legal, au solicitat aplicarea unei pedepse non privative de libertate pentru acesta.
Eugen, bărbatul condamnat, a început să trăiască în concubinaj cu Elena, mama fetiței despre care se spune că a fost violată, din anul 2012. Fetiței, în continuare îi îi vom zice Alina, un nume inventat, la fel ca și numele celorlalte două persoane vizate în acest caz, pentru a le păstra adevăratele identități sub protecția anonimatului, dat fiind faptul că este un caz sensibil.
Elena fusese anterior căsătorită cu un alt bărbat, iar din acea căsătorie a rămas cu doi copii, printre care și Alina. Cu Eugen a fost împreună mai bine de patru ani și i-a născut acestuia doi copii, care în prezent au 4, respectiv 6 ani. Însă, după, la rândul ei, la vârsta de 13 anișori, fiica sa Alina a născut o fetiță, a cărei tată era chiar Eugen, concubinul Elenei, cei doi s-au despărțit, iar el a a ales să locuiască cu…Alina. Elena a ajuns chiar să se ia la bătaie cu fiica ei de 13 ani din cauza lui Eugen, dar nici așa nu a putut să o convingă pe fetiță să renunțe la el. Alina i-a zis că-l iubește, același lucru i l-a zis și Eugen, de la care avea deja doi copii.
În ședința de judecată, inculpatul și-a recunoscut parțial vinovăția și a explicat că a întreținut relații sexuale cu minora Alina, fiica concubinei sale Elena, dar nu a violat-o, nu a aplicat violență, constrângere fizică sau psihică față de ea, relațiile sexuale dintre ei fiind benevole cu consimțământul minorei.
„Faptul că minora a născut de la el o fetiță, îl face fericit”
Eugen, în fața magistraților, a declarat că ceea ce s-a întâmplat între el și Alina, fiica Elenei, nicidecum nu a fost un viol.
„Între el și Alina există un sentiment puternic de dragoste, care a apărut din senin și căruia nu i s-a putut opune, deși s-a străduit. A încercat să o distanțeze pe Alina, să evite relațiile sexuale, dar nu a reușit. Relațiile sexuale au avut loc de fiecare dată cu consimțământul minorei. Acuzațiile ce i se aduc, inclusiv acuzațiile martorului (bunica victimei) sunt lipsite de temei, banale și absurde, nu corespund realității. El întotdeauna și-a întreținut familia, nu era bețivan, ci dimpotrivă nu servea băuturi alcoolice. Faptul că minora a născut de la el o fetiță, îl face fericit”, se arată în hotărârea judecătorească, scrisă din declarațiile lui Eugen făcute în fața instanței.
Eugen le-a zis magistraților că este de profesie șofer și lemnar, iar în perioada de referință exercita misiunea de preot, însă a renunțat la această activitate, contștientizând că nu ar fi corect să continuie.
Cunoștea că Alina nu avea vârsta de 14 ani, își dădea seama că putea să fie tras la răspundere pentru relațiile sexuale, dar neținând cont de eforturile făcute de el pentru a evita aceste relații, în final „a ieșit ce a ieșit”. Cei doi ar fi făcut dragoste pentru prima oară după data de 07 ianuarie 2016, adică după postul Crăciunului pe stil vechi. Atunci Alina avea vârstă de 12 ani, dar fizic arăta ca de 16 ani. Minora se afla în grija lui. Inițiativa de a avea relații sexuale a venit din partea ambilor. Relațiile dintre ei erau permanente.
În perioada în care dosarul era examinat la Judecătoria Cahul, sediul Cantemir, Eugen nu se afla în arest și continua să locuiască cu Alina și fiica lor, la Chișinău. Eugen se angajase ca taximetrist și luase cu chirie un apartament din capitală, iar Elena s-a întors acasă la mama sa, împreună cu copilul din prima căsătorie și cu cei doi copii a lui Eugen.
Eugen i-a propus Elenei ajutor material pentru întreținerea celorlalți doi copii ai lui, dar ea nu l-a acceptat.
„Nu s-a gândit niciodată că se va întâmpla așa ceva. A încercat să-și țină sentimentee în frâu, dar nu a reușit. Înțelege că ceea ce s-a întâmplat nu este corect, nici din punct de vedere legal, dar nici din punct de vedere moral. El însuși a suferit enorm și regretă cele întâmplate. Nu s-a gândit la pedeapsa ce ar urma să o primească, dar roagă să nu fie trimis la închisoare, pentru că, în acest caz, copii lui vor rămâne singuri și neajutorați”, se mai arată în declarațiile lui Eugen făcute în fața judecătorilor.
„Eugen s-a mutat cu ei când Alina era clasa 2-a”
Alina, partea vătămată, audiată în condiții speciale la data de 05. 07.2017, a zis că l-a cunoscut pe Eugen de pe vremea când era foarte mică. Mama sa a venit împreună cu el acasă. Dânsul nu locuia la început cu eiă. Aproximativ pe vremea când ea era în clasa a doua, familia lor a început a locui împreună cu bărbatul într-o casă luată cu chirie, dar pe care vroiau să o cumpere. De atunci, au locuit în mai multe case, toți împreună.
„Eugen a început să-i vorbească dulce, a întrebat-o dacă vrea să se culce cu el și ea a fost de acord. Despre relațiile sexuale cu Eugen nu a povestit nimănui, nici măcar mamei sale. Cu alți bărbați în afară de de Eugen nu a mai întreținut relații. Copilul, născut la data de 31martie 2017, l-a conceput în luna iulie 2016. Relațiile sexuale au fost benevole, cu acordul ei și nu au fost făcute în mod pervers”, este menționat în hotărârea judecătorească, din declarațiile făcute de Alina.
„Dacă fiica spune că-l iubește pe Eugen, înseamnă că așa și este cu adevărat”
Mama Alinei, reprezentantul legal, sub jurământ, în calitate de martor, a spus că, despre relația fiicei sale cu Eugen, a aflat după ce a observat că-i crește burtica fetiței.
„A întrebat-o ce s-a întâmplat. La început fiica nu a vrut să-i spună, se temea să nu o certe, dar pe urmă i-a povestit că a avut relații cu Eugen. Fiica i-a spus că ei se iubesc reciproc, că relațiile sexuale au fost din inițiativa ambilor și că la împlinirea vârstei necesare ea se va căsători cu el. De asemena, fiica a rugat-o să-l ierte pe Eugen, de dragul ei, pentru fericirea ei și a copiilor. ”
Elena când a aflat că fiica sa așteaptă un copil de la concubin, nu a întreprins nimic, fiind deja prea târziu.
Când a aflat că Alina așteaptă un copil de la concubinul său, a decis să se mute cu traiul la Chișinău, ca să nu afle familia ei despre acest caz. Ea, împreună cu cei trei copii ai ei, cu Alina și fiica ei, locuiau într-un apartament luat cu chirie, iar Eugen a plecat la muncă în Cehia. Apartamentul era plătit de Eugen. Elena a locuit acolo până în luna august a anului trecut.
„După ce fiica a născut, a mers la maternitate, a luat-o pe fiică si copilul ei acasă, a făcut tutela pe copil. Cât timp Eugena a fost plecat la muncă peste hotare în Cehia, ea, împreună cu toți copiii, au locuit la Chișinău. După ce Eugen s-a întors, împreună cu copiii, a revenit în sat la mama ei. Alina i-a spus că nu mai are nevoie de tutore deoarece copilul ei are tată”.
Eugen știa că fata e născută în anul 2004 și la început se comporta cu ea ca un tată, dar când Alina a mai crescut și, din spusele ei, s-a îndrăgostit de cel care-i era tată vitreg.
Mama a discutat cu Alina, s-au și bătut. I-a spus că este încă un copil și nu înțelege ce este dragostea, dar ea i-a spus categoric că nu vrea să se despartă de Eugen. Alina i-a zis că se împacă bine cu Eugen.
„Spune că acesta nu o obijduiește, că familia are de toate, deoarece Eugen lucrează taximetrist și face bani. Au fost cazuri când mai servea alcool și se mai certau uneori, dar nu în asemenea manieră cum declara mama sa ( bunica Alinei), care are tendința de a exagera lucrurile. Alina i-a declarat că s-a îndrăgostit de Eugen și că relațiile sexuale au fost benevole, deoarece ea îl iubește. O poate caracteriza ca pe o fetiță cu caracter și sinceră. Dacă fiica spune că-l iubește pe Eugen, înseamnă că așa și este cu adevărat”, asta susține Elena în declarațiile făcute în sala de judecată.
Elena le-a mai spus judecătorilor că Eugen ar fi făcut dragoste cu fiica ei, în timp ce ea era plecată la cumpărături sau la biserică.
„Uneori ea lipsea câte jumătate de zi și cei doi aveau timp pentru relații intimie. A încercat să discute cu Eugen despre cazul dat, dar s-a terminat cu ceartă. El i-a spus că o iubește pe Alina și că vor locui împreună. Consideră că trebuie pedepsit pentru fapta sa, dar nu cu închisoarea, astfel încât el să poată să-și crească și întreține copii în continuare. Ea nu are nicio pretenție față de el, doar să aibă grijă de copii”,
„Nepoata ei i-a comunicat că îl place pe Eugen și când va împlini 18 ani se va căsători cu el”.
Mama Elenei, totodată bunica Alinei a fost cea care și-a asumat rolul de martor al acuzării. Din declarațiile făcute de aceasta în instanța de judecată, s-ar părea că a fost unica care a fost deranjată de acest triunghi amoros.
Femeia a declarat în judecată că fostul ei ginere, de când a venit în familia lor, a făcut doar rău. A locuit cu fiica ei mai bine de 5 ani. Fiind preot, avea întotdeauna vin și mai mereu era beat. Prin luna mai, primarul satului a anunțat-o pe nora sa că Alina a născut un copil. Nu a știut că era însărcinată, deoarece Elena cu copii plecaseră la Chișinău. Pe urmă a discutat cu fiica ei despre acest caz, dar ea nu i-a zis mai nimic. A vorbit și cu Alina, nepoata ei, care i-a comunicat că îl place pe Eugen, și când va împlini 18 ani se va căsători cu el.
Cine este Eugen?
Dat fiind faptul că, după condamnare, Mitropolia Chișinăului și a întregii Moldove a emis un comunicat prin care, la fel îl fac vinovat pe bărbat de violul fiicei sale vitrege și neagă că ar fi cleric al Mitropoliei, am încercat să aflăm cine totuși este Eugen.
Parascovia, asistentul social din localitatea din raionul Cantemir, unde s-au consumat evenimentele, ne-a povestit că, într-o margine de sat, este un cimitir al eroilor căzuți în timpul celui de al doilea război mondial, iar acolo este și o mănăstire la care Eugen era călugăr.
„Un cimitir unde sunt îngropați soldați români, bulgari, ruși, iar alături, este o mănăstire mică, acum se construiește una mai mare. Eugen era călugăr acolo, iar Elena cânta în corul bisericesc. Acolo s-au cunoscut. El era un om de aur, mărinimos, iar oamenii de la noi din sat l-au rugat să le fie preot. Noi, în sat, nu aveam biserică și nici preot. Oamenii l-au rugat și pe domnul primar ca Eugen să le fie preot. Au strâns mână de la mână, i-au cumpărat icoane, cărți bisericești, haine și au amenajat o bisericuță mică. Părintele oficia slujbe, botezuri, sfințea casele, iar pentru aceste servicii nu lua taxe. Era om bun și se mulțumea cu ceea ce îi dădeau oamenii fără ca el să ceară. Biserica nu a fost recunoscută oficial, iar el lupta pentru asta…”, zice Parascovia.
Femeia ne-a mai spus că a rămas șocată când a aflat despre acest caz.
„Eu am fost plecată din sat o perioadă, iar când m-am întors am aflat. El se comporta frumos cu fetița și ea îl iubea mult, îi zicea tată. Mereu erau văzuți la magazin, îi cumpără bomboane și înghețată. Nu știu cum s-a ajuns până la așa situație”, ne-a mai spus femeia.
Tot de la oamenii din sat, am aflat că Eugen a făcut parte din Mitropolia Basarabiei până în 2012, când a fost oprit, printr-o decizie mitropolitană, să oficieze serviciul pentru abateri grave de la disciplina și orânduirile bisericești, însă a continuat să oficieze serviciul divin, într-o localitatea din raionul Cantemir.
Moldova
Incendiu tragic în capitală: Un bărbat a decedat în propriul apartament, care a fost mistuit de foc.
Un incendiu puternic s-a produs în seara zilei de 17 martie într-un apartament din municipiul Chișinău, tragedia fiind soldată cu decesul proprietarului locuinței.
Apelul la Serviciul național unic pentru apeluri de urgență 112 a fost recepționat în jurul orei 18:40. Potrivit informațiilor operative, flăcările au izbucnit într-un apartament situat pe strada Independenței, iar fumul dens se răspândea rapid în interiorul locuinței.
La fața locului au fost mobilizate de urgență mai multe echipaje de pompieri și salvatori, inclusiv din cadrul detașamentelor Botanica, Centru și Centrului Republican de Intervenție Operativă. Intervenția a fost una complexă, întrucât incendiul se manifesta cu intensitate în interiorul apartamentului, existând riscul extinderii focului și la alte locuințe din bloc.
În timpul operațiunii de stingere, pompierii au depistat în interiorul apartamentului proprietarul, un bărbat în vârstă de aproximativ 50 de ani, care se afla în stare inconștientă. Acesta a fost evacuat de urgență și predat echipajului de asistență medicală sosit la fața locului. Din păcate, în pofida manevrelor de resuscitare, medicii au fost nevoiți să constate decesul victimei.
În urma incendiului, bunurile materiale din interiorul apartamentului au fost distruse, iar locuința a suferit pagube considerabile. Din fericire, alte persoane nu au avut de suferit.
Pentru documentarea cazului și stabilirea tuturor circumstanțelor, la fața locului s-au deplasat și angajații Direcției situații excepționale a municipiului Chișinău, precum și polițiștii. Aceștia urmează să stabilească cauza exactă a izbucnirii incendiului, dar și valoarea prejudiciului material.
Cazul este în continuare investigat de organele competente, iar toate circumstanțele urmează să fie elucidate în cadrul anchetei. Autoritățile reamintesc cetățenilor importanța respectării regulilor de prevenire a incendiilor, în special în spațiile locative, pentru a evita producerea unor tragedii similare.
Moldova
/VIDEO/Droguri pe bandă rulantă: O femeie a fost prinsă în timp ce plasa narcotice lângă un liceu, la Drochia.
O femeie de 57 de ani din Bălți a fost prinsă în flagrant, la Drochia, în timp ce plasa zeci de doze de droguri în ascunzișuri, chiar în apropierea unui liceu.
Potrivit oamenilor legii, aceasta activa după o schemă bine pusă la punct: ascundea pliculețele cu droguri de tip alfa-PVP, cunoscute drept „sare”, folosind magneți, cu care le fixa de garduri, bănci sau alte suprafețe metalice. Ulterior, fotografia locul și transmitea coordonatele clienților.
În momentul reținerii, femeia avea asupra sa peste 35 de pliculețe cu substanțe interzise. Mai mult, în apartamentul acesteia din Bălți au fost găsiți peste 130 de magneți pregătiți pentru livrări.
Anchetatorii spun că suspecta nu acționa doar la Drochia, ci ar fi livrat droguri în mai multe raioane din nordul și centrul țării, printre care Edineț, Briceni, Râșcani, Soroca sau Ungheni.
Femeia a fost arestată preventiv pentru 30 de zile, iar investigațiile continuă pentru a stabili întreaga rețea și eventualii complici.
Între timp, într-un alt caz, la Edineț, polițiștii au prins un bărbat de 30 de ani chiar în timp ce ridica droguri dintr-un ascunziș, într-un parc din oraș. Alte șase persoane, cu vârste între 25 și 45 de ani, au fost documentate pentru consum de substanțe interzise.
În zonă au fost descoperite și mai multe dispozitive artizanale folosite pentru consum, ridicate pentru expertiză.
Oamenii legii anunță că acțiunile de combatere a traficului și consumului de droguri continuă.
Moldova
/VIDEO/ Consumatori de narcotice, documentați: Un bărbat, reținut pentru întreținerea unei spelunci. Alte peste 15 persoane, prinse de INSP.
Poliția intensifică acțiunile de combatere a consumului și circulației ilegale a drogurilor în capitală, iar rezultatele nu întârzie să apară.
O locuință transformată într-o adevărată speluncă a fost destructurată de polițiștii sectorului Centru. Imobilul era întreținut de un bărbat de 43 de ani, suspectat că ar fi pus la dispoziție spațiul pentru consumul de substanțe narcotice.
În urma perchezițiilor, oamenii legii au depistat în interior două femei și un bărbat, cu vârste cuprinse între 29 și 44 de ani, care prezentau semne evidente de ebrietate narcotică. Aceștia au recunoscut că au consumat droguri chiar în locuință. Polițiștii au ridicat substanțe narcotice de tip marijuana, dar și obiecte artizanale utilizate pentru consum.
Proprietarul a fost reținut pentru 72 de ore și riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la 4 ani, iar toate persoanele implicate sunt cercetate conform legislației în vigoare.
În paralel, polițiștii de patrulare au desfășurat controale ample în mai multe zone ale municipiului Chișinău. În urma verificărilor, peste 15 persoane, cu vârste între 21 și 46 de ani, au fost depistate în stare de ebrietate narcotică.
Pe numele acestora au fost întocmite procese-verbale, iar în unele cazuri, persoanele aveau asupra lor substanțe interzise de tip PVP, fapt care a impus intervenția grupelor operative pentru documentare suplimentară.
Oamenii legii atrag atenția că fenomenul consumului de droguri rămâne unul extrem de periculos și sancționat dur de legislație, iar acțiunile de combatere vor continua pentru a preveni extinderea acestuia și pentru a asigura siguranța publică.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ Beție mortală la Ștefan Vodă: Un recidivist a fost plasat în arest, după ce a ucis în bătaie un bărbat care-l adăpostise.
-
Moldova13 ore în urmăAccident terifiant în nordul țării: Un automobil s-a tamponat cu o camionetă, la Șodănești. Un pasager, la spital.
-
Moldova3 zile în urmă/VIDEO/ Fermă cu iz de narcotice: Circa 40 kg de marijuana, în valoare de peste 14 milioane de lei, ridicate la Anenii Noi.
-
Moldova6 zile în urmăAccident în lanț la Ialoveni: Un șofer băut a lovit trei mașini oprite în trafic.
-
Moldova3 zile în urmăMotociclist rănit în impact: Un tânăr, pe patul de spital, după ce a intrat în coliziune cu o mașină.
-
Moldova15 ore în urmă/VIDEO/ Jefuită în plină stradă: O tânără de 22 de ani, atacată și lăsată fără geantă, în capitală. Suspectul a fost reținut.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/Hoți de combustibil: Un tânăr ar fi furat motorină din mai multe tiruri parcate, la Telenești.
-
Moldova15 ore în urmă/AUDIO/ Primarul de Căușeni, reținut pentru mită: Edilul ar fi ar fi pretins și primit 89 mii de lei pentru a favoriza un agent economic.
