Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ Trei moldoveni, suspectați că au vrut să treacă frontiera cu acte false

Patru documente străine, ascunse de trei conaționali în bagajul personal, în portmoneu, dar și în lenjeria intimă, s-au depistat pe parcursul zilei de ieri în punctul de trecere Leușeni. În două incidente, cetățenii moldoveni urmau să folosească actele false la muncă în Cehia, iar al treilea documentat a refuzat să coopereze pentru elucidarea cazului.

Publicat

Astfel, în jurul orei 15:00, la ieșirea din țară s-a prezentat în calitate de pasager al unei rute ocazionale un bărbat de 33 de ani. În cadrul verificărilor, tânărul s-a legitimat în baza pașaportului moldovenesc, recent perfectat și a declarat că intenționa să plece în Cehia, la muncă. Aceste aspecte au și constituit motiv de cercetare adițională asupra acestuia. Ca urmare, în lenjeria intimă a pasagerului a fost depistat un buletin, care ar fi emis de autoritățile Bulgariei. În cadrul audierilor, tânărul a relatat că pe rețelele de socializare a luat contactele cu o persoană necunoscută care i-a perfectat documentul, contra unei sume de 300 de euro.
Între timp cât avea loc documentarea cazului, pe aceeași direcție s-a apropiat un alt mijloc de transport, unde a fost identificată o pasageră care avea ca scop să ajungă în Cehia, la muncă. De asemenea fiind supusă controlului suplimentar, polițiștii de frontieră au depistat în portmoneul conaționalei de 28 de ani, cu viza de domiciliu în or. Orhei, un buletin românesc. Vizibil, documentul prezenta semne de falsificare. Același tertip a folosit și tânăra, apelând la serviciile unui necunoscut pe rețelele de socializare și contra sumei de 250 de euro a obținut documentul.
Cel de-al treilea moldovean, care a ascuns la controlul de frontieră două documente dintre care unul contrafăcut, iar altul ce nu-i aparține, a fost dat în vileag la jumătate de oră față de primele cazuri. Mai mult, în cadrul cercetărilor s-a constatat că ambele acte erau eliberate pe numele unui cetățean al Ungariei. Permisul de conducere fals și pașaportul autentic erau ascunse în bagajul conaționalului de 26 de ani. La cele depistate, tânărul a refuzat să dea declarații și să conlucreze cu angajații Poliției de Frontieră.
În toate cazurile actele cu nereguli au fost ridicate și vor fi transmise Direcției Expertiza Documentelor, cercetările sunt continuate de către polițiștii de frontieră din Direcția regional VEST. Dacă vor fi găsite vinovate, persoanele riscă pedeapsă cu amendă în mărime de până la 650 de unităţi convenţionale sau muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 150 la 200 de ore, sau închisoare de până la 2 ani, conform art. 361 al. (1) CP al RM.


Moldova

/VIDEO/ Motocicletă furată, în capitală: Trei tineri din Cahul, printre care și un minor, cercetați pe caz.

O motocicletă în valoare de circa 60 de mii de lei a fost furată din curtea unui bloc din capitală, iar trei tineri din Cahul, doi de 20 de ani și un minor de 16 ani, au ajuns pe mâna poliției.

Publicat

Potrivit oamenilor legii, furtul a avut loc pe timp de noapte, în sectorul Buiucani. Bănuiții ar fi deteriorat sistemul de pornire al motocicletei parcate, după care au plecat cu aceasta într-o direcție necunoscută.

În urma măsurilor operative desfășurate de polițiștii sectorului Buiucani, în comun cu angajații Direcției de Poliție Chișinău, suspecții au fost identificați și reținuți la scurt timp.

Ulterior, în cadrul perchezițiilor autorizate efectuate la domiciliile acestora din Cahul, oamenii legii au depistat și au ridicat motocicleta sustrasă.


Cei doi tineri de 20 de ani au fost reținuți pentru 72 de ore, iar minorul este cercetat în stare de libertate. Dacă vor fi găsiți vinovați, suspecții riscă pedeapsă cu închisoare de până la 7 ani.

Cercetările pe marginea acestui caz continuă.


Citește mai departe

Moldova

Nicanor Ciochină a fost reținut: Fostul primar de la Boldurești este vizat într-o nouă cauză penală.

Fostul primar de la Boldurești Nicanor Ciochină, învinuit că a lovit mortal cu mașina un adolescent de 14 ani, a fost reținut în seara de 29 ianuarie, într-o nouă cauză penală. Potrivit poliției, acesta ar fi agresat și bătut un bărbat acum șase ani, pe când era primar în localitate. Acum acesta este cercetat penal pentru fapte de tortură și tratament inuman.

Publicat

Ciochină a fost reținut imediat de cum s-a pus pe pauză ședința din dosarul în care e învinuit că a tamponat mortal cu mașina un adolescent.
Poliția anunță că fostul edil de la Boldurești a fost reținut pentru 72 de ore, după ce în anul 2020 ar fi bătut și înjurat un bărbat, care avea dificultăți de deplasare.

Menționăm că în data de 29 ianuarie, procurorii au cerut 9 ani de pușcărie pentru Nicanor Ciochină, acuzat că ar fi lovit mortal un copil la Boldurești. Pe lângă aceasta, acuzatorii au solicitat ca fostul primar să nu poată șofa 9 ani și să achite 31.000 de lei prejudiciu statului.

În privința presupusului său complice, Ion Andronache, procurorii cer 3 ani de închisoare într-un penitenciar deschis.


Amintim că Nicanor Ciochină este învinuit că în februarie 2024 ar fi lovit mortal cu mașina un băiat din localitate și ar fi fugit de la locul faptei. Ulterior, ar fi încercat să ascundă urmele accidentului, înscenând o altă coliziune cu implicarea mașinii avariate.

Un medic stomatolog, considerat complice, l-ar fi ajutat să găsească o mașină identică celei implicate în accident și să monteze plăcuța cu numărul de înmatriculare pe o altă mașină. Ciochină susține că este nevinovat și că totul ar avea o motivație politică.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Percheziții la Chișinău: Peste 100 de mașini, ridicate într-un dosar de contrabandă.

Peste 100 de mașini au fost ridicate în urma a patru percheziții efectuate pe 15 ianuarie, în municipiul Chișinău, într-un dosar de contrabandă instrumentat de Serviciul Vamal, sub conducerea PCCOCS.

Publicat

Anchetatorii susțin că un grup format din cetățeni ai Republicii Moldova și ai României, în complicitate cu reprezentanți ai unui agent economic, ar fi introdus din Uniunea Europeană vehicule aparent legal, care ulterior erau dezmembrate și comercializate, cu încălcarea legislației vamale, pentru a evita achitarea taxelor.

Valoarea bunurilor vizate depășește 400 de mii de lei. În urma perchezițiilor au fost ridicate documente, tehnică de calcul și peste 100 de vehicule, atât funcționale, cât și parțial dezmembrate.

Doi bănuiți, cu vârste între 34 și 45 de ani, sunt cercetați penal în stare de libertate, iar investigațiile continuă.



Citește mai departe

topul săptămânii