Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ Doi soți grav răniți într-un accident. Șoferului i s-a făcut rău și s-a izbit cu mașina într-un copac.

Groaznic accident în raionul Slobozia. Doi soți au ajuns în stare gravă la spital după ce mașina în care se aflau s-a izbit într-un copac de pe marginea drumului. 

Publicat

Totul s-a întâmplat în data de 16 martie, în apropiere de satul Vladimirovca din Slobozia. Potrivit milițeiei din regiune, bărbatul în vârstă de 71 de ani, împreună cu soția sa, se întorceau din Pervomaisk.

La un moment dat, bărbatul a pierdut controlul volanului, a derapat de pe traseu și s-a tamponat cu mașina într-un copac. Martorii oculari care au văzut cum s-a întâmplat totul au chemat imediat ambulanța și miliția. Până la venirea serviciilor specializate, mai mulți șoferi au oprit pentru a le acorda ajutor victimelor.

La fața locului a venit și o echipă de descarcerare, care au deblocat victimele dintre fiarele automobilului. Ulterior,  cei doi soți au fost preluați de medici și transportați la spital. În urma accidentului, bărbatul a suferit o traumă cranio-cerebrală închisă și mai multe răni la antebraț. El va fi tratat în departamentul de vătămare mixtă. Soția acestuia s-a ales cu mai multe oase fracturate și a fost internată în secția de reanimare.


Șoferul mașinii le-ar fi declarat milițienilor din stânga Nistrului că în timp ce conducea automobilul, brusc s-a simțit foarte rău și a pierdut controlul volanului.
Milițienii din regiune stabilesc toate circumstanțele producerii accidentului.

echipa.md


Moldova

Primarul de Boldurești, care ar fi tamponat mortal un copil și a fugit, rămâne după gratii. PCCOCS: Urmează să fie prezentate rezultatele expertizelor

Primarul satului Boldurești din Nisporeni, Nicanor Ciochină, care în seara de 19 februarie a tamponat mortal un adolescent de 14 ani, rămâne în arest preventiv, pentru alte 30 de zile. Procurorii Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS) au solicitat prelungirea măsurii în fața magistraților de la Judecătoria Chișinău (Sediul Ciocana), care le-a acceptat demersul.

Publicat

„Măsura aplicată este necesară în vederea finalizării investigațiilor. Acum, urmează ca procurorilor PCCOCS să le fie prezentate rezultatele expertizelor dispuse, în vederea trimiterii dosarului în judecată”, se arată în comunicatul emis de PCCOCS, transmite Realitatea.MD.

Între timp, bărbatul beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Accidentul tragic a avut loc luni seara, 19 februarie, în localitatea Boldurești, raionul Nisporeni. Șoferul, care ulterior s-a constatat că era primarul localității, a tamponat mortal un minor de 14 ani și a fugit de la fața locului. La scurt timp s-a stabilit că primarul localității se afla la volanul mașinii de serviciu și a încercat să ascundă urmele impactului. Miercuri, 21 februarie, acesta a fost reținut.


A fost identificat și un complice al primarului satului Boldurești, un medic stomatolog. Oamenii legii spun că „acesta l-a ajutat (n.r pe primar) cu găsirea unei mașini identice cu cea implicată în accident”.

După ce în spațiul public au apărut informații precum că primarul de Boldurești și ex-șef IP Nisporeni, Nicanor Ciochină, ar fi fost ajutat de către un factor de decizie din cadrul Procuraturii raionale Nisporeni ca să ducă în eroare ancheta în cazul copilului de 14 ani lovit mortal pe o stradă din satul Boldurești, Consiliul Superior al Procurorilor a anunțat că s-a autosesizat pe acest caz.

Joi, 22 februarie, Procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS) au depus demers de aplicare a arestului preventiv pentru 30 de zile în privința acestuia. În aceeași zi, Nicanor Ciochină a fost plasat în arest preventiv pentru un termen de 30 zile. Arestul preventiv este executat în Penitenciarul nr. 13 din Chișinău.


Avocatul primarului, Dumitru Buliga, declara că clientul său „se află într-o stare de sănătate foarte precară și nu este în stare să discute detalii despre cele întâmplate”. Totodată, avocatul a subliniat faptul că probele publicate de către poliție nu le consideră mijloace de probă.

Inspectoratul General al Poliției (IGP) a emis miercuri, 27 martie, un comunicat de presă în care anunță că în urma accidentului rutier din 19 februarie curent din localitatea Boldurești, raionul Nisporeni, în care a fost tamponat un copil, iar șoferul, care ulterior s-a aflat că este primarul localității a părăsit locul accidentului, a fost demarată o anchetă de serviciu.

În prezent, primarul satului Boldurești din Nisporeni, Nicanor Ciochină, se află în arest preventiv în Penitenciarul nr.13 din Chișinău.


Citește mai departe

Moldova

Șoferul în a cărui mașină a urcat tânăra dispărută de o săptămână, plasat în arest pentru 30 de zile! Așa și nu colaborează cu ancheta

Șoferul mașinii în care a urcat tânăra de 19 ani, dispărută fără urmă de o săptămână a fost plasat în arest preventiv pentru o perioadă de 30 de zile.

Publicat

Decizia aparține magistraților de la Orhei și a fost pronunțată în seara zilei de 19 aprilie. Bărbatul a compărut în fața judecătorilor fiind însoțit de mai mulți polițiști.

Tânăra însărcinată în șase luni, a dispărut în seara de 12 aprilie, după ce a urcat într-o mașină de ocazie. Aceasta se afla într-o stație de așteptare din orașul Orhei în momentul în care un automobil a staționat și fata a urcat.

Timp de patru zile, oamenii legii au verificat zeci de camere de supraveghere și au stopat toate mașinile asemănătoare celei în care a urcat fata, iar în cele din urmă poliția l-a găsit și reținut pe șoferul de 45 de ani. Acesta este originar dintr-o localitate din raionul Telenești și este fost angajat în sistemul penitenciar.


Deși inițial, șoferul a refuzatsă colaboreze cu ancheta, ulterior acesta le-a spus polițiștilor că tânără a coborât din automobilul său după doar 300 de metri, fiindcă și-ar fi dat seama că se află într-o mașină străină. În același timp, pe internet au apărut imagini video în care se vede momentul când tânăra urcă în vehiculul cu pricina.

Între timp, poliția,voluntari, localnici, dar și apropiați ai tinerei continuă căutările în raioanele Orhei și Telenești. Aceștia caută tânăra în toate fâșiile forestiere, bazine acvatice, clădiri părăsite și locuri nepopulate, stațiile de vulcanizare, spălătorii auto, stâne și alte locații în speranța de a da de urmele ei. Mai mult, căutările se desfășoară cu ajutorul bărcilor, dronelor, dar și a ATV-urilor.

Amintim că fata se numește Ana-Maria Guja, este originară din localitatea Susleni, învață la Colegiul Pedagogic „Vasile Lupu” din Orhei și este însărcinată în luna a șasea.


După sărbătorile pascale, urma să se căsătorească cu iubitul ei. Fata are înălțimea de 1.65m, părul șaten și ochii căprui. În momentul dispariției, ea purta pantaloni negri, tricou de culoare albă și o bluză neagră. Persoanele dețin orice detaliu despre tânără sunt rugate să anunțe imediat la unul dintre numerele de telefon 112 sau 078 325 001. Orice informație poate fi utilă.


Citește mai departe

Moldova

Șoferul mașinii în care a urcat tânăra dispărută de o săptămână a fost adus în fața instanței. Între timp, polițiști, vânători și voluntari extind căutările

Astăzi, șoferul mașinii în care a urcat tânăra dispărută de o săptămână a fost adus în fața instanței.

Publicat

Magistrații urmează să examineze demersul procurorilor, care au cerut pe numele acestuia 30 de zile de arest. Potrivit oamenilor legii, paralel, căutările fetei au fost extinse și în raionul Telenești.

Tânără de 19 ani, însărcinată în şase luni, e de negăsit de o săptămână. Ultima dată a fost observată în timp ce urca într-o maşină de ocazie pe o stradă din Orhei. După patru zile, oamenii legii l-au reţinut pe şoferul automobilului. Acesta este un bărbat de 45 de ani, originar din raionul Teleneşti.

Potrivit Poliţiei, automobilul a pornit din stația de autobuz spre o zonă industrială din orașul Orhei, unde a staționat aproximativ opt minute. După aceasta, a plecat într-o direcție necunoscută. Au fost ridicate imaginile video de pe câteva camere de supraveghere cu tânăra care urcă în maşină, dar pe niciuna nu se vede momentul în care tânăra dispare.


Oamenii legii continuă investigarea cazului, iar șoferul mașinii în care a urcat fata este în custodia poliției și refuză în continuare să colaboreze cu ancheta.

Totodată, au apărut noi circumstanțe care au determinat Poliția să extindă căutările și în raionul Telenești.


Citește mai departe

topul săptămânii