Moldova
/FOTO/ Anatol, un tânăr care a suferit un microinsult, cere ajutorul oamenilor
Anatol Profir, tânărul de 35 de ani din Leova, care în ianuarie 2019 a suferit un micro insult, provocat de Mielopatia cervicală (Mielopatia cervicală este pierderea treptata a funcției nervoase cauzata de diverse tulburări care afectează coloana vertebrala), cere ajutorul nostru.
Familia, prieteni, oamenii cunoscuți și necunoscuți încearcă să ofere suportul lor pentru Anatol și se roagă pentru recuperarea lui. Dar, chiar și cu un astfel de sprijin, familia singură nu este capabilă să acopere partea financiară a tratamentului.
Anatol este internat la Spitalul Raional Leova. Pentru a respira mai ușor, Anatol are nevoie de un aparat specializat cu oxigen, care costa peste 20000 de lei, bani de care familia lui nu dispune. Anterior prietenii și oameni cu sufletul mare au procurat aparatul de aspirare a plămânilor în sumă de 5500 lei.
Rugăm toți oamenii de bună credință, a căror inimă înțelege durerea acestui copil, să participe la colectarea de fonduri pentru tratamentul lui Anatol Profir. Dacă fiecare din noi ar dona și ar povesti prietenilor despre acest caz, vom reuși să colectăm suma necesară pentru a-i da lui Anatol o șansă!
Persoana de contact: Oxana, o puteți contacta la numărul de telefon: 079439363.
Moldova
Descoperire tragică la Ștefan Vodă: Bărbatul căutat de 3 zile de poliție și rude, găsit strangulat
Și-ar fi pus capăt zilelor. Bărbatul în vârstă de 66 de ani din raionul Ștefan Vodă, care pe 23 aprilie a dispărut fără veste a fost găsit strangulat într-o pădure, la 3 kilometri de propria casă.
Descoperirea macabră a fost făcută în dimineața de 26 aprilie, iar despre tragedie au fost anunțate și rudele bărbatului care-l anunțase în căutare. Amintim că pe 23 aprilie, bărbatul a plecat de acasă, din satul Feștelița, fără să anunțe pe cineva și nu a mai revenit.
Apropiații bărbatului s-au adresat la poliție după ajutor, iar oamenii legii au dat anunțuri inclusiv în presă, pentru a găsi bărbatul.
Din nefericire, când a fost depistat, viața lui nu mai putea fi salvată.
Pe caz a fost inițiată o anchetă, iar dacă se va confirma versiunea de suicid, oamenii legii vor trebui să constate ce l-ar fi făcut pe bărbat să recurgă la acest gest extrem.
Moldova
Cât costă eliberarea de armată în nordul țării? CNA a aflat „tarifele” de la un militar reținut pentru trafic de influență
Pentru 1.400 de euro era gata să scape un tânăr de înrolarea în armată. Un militar din Bălți a fost reținut de ofițerii CNA în momentul când primea mită.
Suspectul activează la Centrul Militar Teritorial Bălți și l-ar fi convins pe un tânăr că ar avea influență asupra persoanelor publice din cadrul Centrului Militar de la Edineț și că i-ar putea convinge să tergiverseze procesul de încorporare în serviciul militar, până când beneficiarul va împlini vârsta limită de 27 ani, cu eliberarea ulterioară a livretul militar.
Pentru acest favor, militarul ar fi cerut suma de 14.000 de euro. Se pare că tânărul a denunțat propunerea suspectului la CNA. Pe 25 decembrie, fără a bănui ceva, militarul s-a întâlnit cu tânărul în cauză pentru a prelua banii, însă a fost reținut în flagrant.
În prezent, el se află în izolatorul de detenție provizorie unde a fost închis pentru 72 de ore.
Procurorii din Bălți conduc urmărirea penală, iar dacă va fi găsit vinovat de trafic de influență, suspectul riscă până la 7 ani privare de libertate.
Moldova
Ar fi comandat asasinarea fostului soț. O femeie din Cahul oferea 20.000 de euro ca bărbatul cărui îi jurase cândva iubire „să nu mai fie”
Ar fi comandat asasinarea fostului soț. O femeie de 50 de ani din Cahul riscă ani grei de pușcărie pentru că a încercat să organizeze un omor.
Potrivit oamenilor legii, la început de aprilie, suspecta a început să caute prin diverse metode un executor al planului ei, oferind în schimb 20.000 de euro.
La începutul acestei săptămâni, ea ar fi găsit un asasin, însă, femeia nu știa că de fapt, a dat peste un agent sub acoperire. Conform planului, fostul soț urma să fie otrăvit, iar în acest scop femeia a transmis executorului un recipient cu substanță toxică.
Totodată, ea l-a informat pe agent privind ora, numărul de înmatriculare al mașinii și itinerarul cu șanse maxime de asasinare a fostului soț.
Pentru ca femeia să nu-și dea seama că este „ajutată” de fapt de un polițist sub acoperire, a fost înscenată moartea fostului soț, iar femeia a fost reținută în flagrant în momentul când transmitea banii executorului.
Bănuita este reținută pe un termen de 72 de ani, iar la ea acasă au fost efectuate percheziții, de unde au fost ridicate înscrisuri de ciornă, bani folosiți la pregătirea omorului, precum și telefoane mobile cu probe ale comiterii infracțiunii. Investigațiile continuă, iar procurorii PCCOCS au cerut judecătoriei Ciocana arestul preventiv al bănuitei.
-
Moldova4 zile în urmă
ZDG oferă primele versiuni ale cauzei morții tinerei de 19 ani, găsită decedată într-o pădure, la 21 km de casa singurului suspect pe caz
-
Moldova2 zile în urmă
Minorele care acum 7 luni au ucis cu bestialitate o bătrână din Telenești, condamnate. Motivul pentru care au săvârșit crima
-
Moldova7 zile în urmă
Poliția face apel către femei, în contextul fetei dispărute la Orhei! Dacă au avut vreun contact cu acest bărbat să apeleze imediat la 112
-
Moldova2 zile în urmă
Accident de coșmar, la Hîncești: O șoferiță de 19 ani scoasă decedată dintre fiarele contorsionate ale mașinii
-
Moldova3 zile în urmă
Caz șocant, la Nisporeni. O bucată de metal a sărit de la un autocamion și a spart nasul unui șofer
-
Moldovao zi în urmă
Tragedia de la Grigoriopol: Mama și cei 5 copii ai săi, morți într-un incendiu, petrecuți pe ultimul drum
-
Moldova7 zile în urmă
Șoferul mașinii în care a urcat tânăra dispărută de o săptămână a fost adus în fața instanței. Între timp, polițiști, vânători și voluntari extind căutările
-
Moldova7 zile în urmă
Șoferul în a cărui mașină a urcat tânăra dispărută de o săptămână, plasat în arest pentru 30 de zile! Așa și nu colaborează cu ancheta