Ciochină a fost reținut imediat de cum s-a pus pe pauză ședința din dosarul în care e învinuit că a tamponat mortal cu mașina un adolescent.
Poliția anunță că fostul edil de la Boldurești a fost reținut pentru 72 de ore, după ce în anul 2020 ar fi bătut și înjurat un bărbat, care avea dificultăți de deplasare.
Menționăm că în data de 29 ianuarie, procurorii au cerut 9 ani de pușcărie pentru Nicanor Ciochină, acuzat că ar fi lovit mortal un copil la Boldurești. Pe lângă aceasta, acuzatorii au solicitat ca fostul primar să nu poată șofa 9 ani și să achite 31.000 de lei prejudiciu statului.
În privința presupusului său complice, Ion Andronache, procurorii cer 3 ani de închisoare într-un penitenciar deschis.
Amintim că Nicanor Ciochină este învinuit că în februarie 2024 ar fi lovit mortal cu mașina un băiat din localitate și ar fi fugit de la locul faptei. Ulterior, ar fi încercat să ascundă urmele accidentului, înscenând o altă coliziune cu implicarea mașinii avariate.
Un medic stomatolog, considerat complice, l-ar fi ajutat să găsească o mașină identică celei implicate în accident și să monteze plăcuța cu numărul de înmatriculare pe o altă mașină. Ciochină susține că este nevinovat și că totul ar avea o motivație politică.