Rețele de socializare

Ediție TV

/VIDEO/ Laborator de droguri la Lipcani

O cantitate de substanțe, bănuite a fi narcotice și psihotrope, cât și instrumente de prelucrare ale acestora au fost reținute de către polițiștii de frontieră din Direcția regională Nord, ca urmare a unei percheziții domiciliare.

Publicat

Trei bărbați din Lipcani, raionul Briceni, au fost încătușați și puși la pământ, după ce polițiștii de frontieră i-au surprins în timp ce preparau droguri. Oamenii legii au descins la sfârșitu săptămânii trecute la domiciliul unui suspect. Când au dat buzna peste ei, bărbații cu vârste de 41, 44 și 46 de ani, preparau o substanță de culoare cafenie închisă, cu miros specific de acetonă și iod. Polițiștii, înarmați, i-au pus la pământ pe cei trei și au început să cerceteze toată locuința.

În casă au găsit un vas cu aproximativ 50 ml cu soluție necunoscută, însă după miros și culoare fiind iod și acetonă. Au mai găsit o seringă de 12 ml cu un lichid de culoare albă, dar și un pachet în care se afla aproximativ 250 gr de canabis. Suspecții au declarat că substanțele narcotice nu le aparțin.

La fel, după percheziționarea corporală a bărbaților au fost ridicate 60 de pastile Tramadol, dar și cânepă. Patrupedul Poliției de Frontieră, Monti, a descoperit ulterior câteva locuri unde se păstrau substanțele narcotice. Din primele cercetări, s-a stabilit că cei trei au avut anterior probleme cu legea, fiind cu antecedente penale. Aceștia urmează să fie supuși unei examinări pentru a stabili dacă sunt consumatori de substanțe narcotice. Totodată, substanțele depistate au vor fi transmise spre expertiză.


Cazul este investigat pentru a stabili toate circumstanțele și pentru a decide cu ce pedeapsă se vor alege cei trei bărbați din Lipcani.

echipa.md


Ediție TV

„Dreptate pentru Ana-Maria”. Zeci de oameni au ieșit în PMAN cerând autorităților să înăsprească pedepsele pentru violența asupra femeilor

Zeci de oameni au ieșit în Piața Marii Adunări Naționale, cerând autorităților să facă dreptate în cazul tinerei de 19 ani, găsită moartă la Telenești, la opt zile după ce a urcat într-o mașină de ocazie în orașul Orhei.

Publicat

Organizatorii acțiunii stradale spun că în acest fel fac apel către instituțiile statului și cer politici eficiente pentru ca oamenii să se simtă în siguranță.

Pe lângă activiști și cetățeni simpli au venit la manifestație. Oamenii spun că trăiesc un sentiment profund de tristețe și frică.

Între timp, oamenii legii continuă investigațiile. Potrivit poliției, Ana-Maria încă era în viață atunci când a fost scoasă din casa suspectului și urcată în portbagajul mașinii. O cauză preliminară a decesului tinerei ar fi o lovitură puternică la cap. La moment, anchetatorii au dispus efectuarea a zeci de expertize pentru a elucida cazul.


Victima, în vârstă de 19 ani, însărcinată în șase luni, a urcat pe 12 aprilie într-o mașină de ocazie la Orhei, după care a dispărut. După opt zile de căutări în care au fost implicați sute de polițiști și voluntari, trupul neînsuflețit a fost găsit într-o pădure, la 21 de kilometri de casa suspectului, în satul Chițcanii Vechi, raionul Telenești.

Șoferul mașinii în care a urcat fata, este deocamdată singurul suspect în acest caz.

Acesta este fost polițist și fost angajat al Administrației Penitenciarelor și a fost reținut la patru zile distanță din ziua dispariției fetei. Bărbatul are statut de învinuit și e plasat în arest preventiv pentru 30 de zile în penitenciar. Acesta nu colaborează cu anchetatorii.


Codul Penal prevede pentru o asemenea infracțiune pușcărie de la 15 până la 20 de ani sau detenție pe viață.

Pe 23 aprilie, Ana-Maria a fost petrecută pe ultimul drum.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

Rezultatele operațiunii „Motociclistul” la Orhei: Opt bărbați au fost documentați, jumătate fiind băuți la ghidon

Operațiunea „Motociclistul” dă primele roade. În primele cinci zile de când polițiștii sunt cu ochii pe motocicliști, doar în raionul Orhei, documentați au fost opt bărbați, majoritatea pentru că se aflau în stare de ebrietate.

Publicat

Printre ei se numără și doi bărbați de 25 și, respectiv 69 de ani, care conduceau motocultoare în satul Susleni. Aceștia aveau concentrații de alcool în de 0,66 și, respectiv, 1,46 mg/l de alcool în aerul expirat.

Alți cinci motocicliști au fost prinși tot pe teritoriul raionul Orhei ghidând vehiculele deși nu dețineau permise de conducere. Mai mult, unul dintre ei era și băut, având o concentrație de alcool de 0.76 mg/l de alcool în aerul expirat.

În aceeași perioadă a fost identificat și un bărbat de 39 de ani care conducea un ATV fără a deține permis de conducere și având o concentrație de 0,79 mg/l alcool în aerul expirat. Toate vehiculele au fost ridicate și duse la parcarea specială, iar bărbații riscă dosare penale.


Menționăm că operațiunea „Motociclistul” a început pe 8 aprilie și va dura până pe 31 octombrie, având drept scop îmbunătățirea nivelului de disciplină rutieră a conducătorilor de motociclete și motorete.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

Un minor de 14 ani a fost îmbătat intenționat de un tânăr, care transmitea totul în direct pe o rețea socială: Ce riscă „bloggerul”

Strigător la cer. Un minor de 14 ani a fost îmbătat intenționat de un tânăr, care transmitea totul în direct pe o rețea socială.

Publicat

Totul a avut loc în noaptea de 8 aprilie, după ora 01.00, într-un sat din raionul Rîșcani. Despre cele întâmplate ne-au relatat urmăritori ai individului. Oamenii au scris la adresa redacției noastre cu scopul de a identifica și pedepsi bărbatul care de dragul like-urilor își bătea joc de copil.

Contactat pentru mai multe detalii, șefa secției Comunicare și Protocol de la IGP, Diana Fetco, ne-a declarat că oamenii legii au fost sesizați chiar în acea noapte despre cele întâmplate, iar la fața locului au intervenit oamenii legii. Aceștia au constatat că minorul are vârsta de 14 ani, iar cel care-i turna alcool are 25 de ani. La fața locului au fost chemați și medicii cu ambulanța care i-au oferit primul ajutor medical copilului, după care l-au predat părinților.

Despre caz a fost sesizată și Autoritatea Publică Locală, iar tânărul de 25 de ani a fost citat la poliție pentru audieri. Acesta riscă pedeapsă pentru Atragerea minorului la consumul ilegal de alcool și expunerea lui în această stare în mediul online. Sancțiuni riscă și părinții băiatului de 14 ani pentru neîndeplinirea obligațiilor de întreținere, de educare și de instruire a copilului. Poliția menționează că minorul este educat într-o familie completă unde cresc încă doi copii.



Citește mai departe

topul săptămânii