Rețele de socializare

Moldova

Semincer și diferite soiuri de plante, transportate fără acte de însoțire

În zona de responsabilitate a Sectorului Poliției de Frontieră Briceni a fost identificat un locuitor al sat. Grimăncăuți care transporta un lot impunător de culturi agricole fără acte de însoțire. Bunurile au fost reținute până la elucidarea circumstanțelor pe caz.

Publicat

La sfârșitul săptămânii trecute, patrula Poliției de Frontieră aflată în misiuni de serviciu a oprit pe traseul Grimăncăuți – Briceni un mijloc de transport de model Mercedes Vito 115 CDI, cu numere de înmatriculare moldovenești.

Autovehiculul era condus de un cetățean moldovean de 45 de ani, legitimat ca locuitor al satului Grimăncăuți, raionul Briceni.

Conform informațiilor operative, vehiculul a fost supus unor verificări amănunțite. Ca urmare, în portbagaj și pe bancheta din spate a mașinii, polițiștii de frontieră au depistat mai mulți saci și genți pline cu materiale semincer și plante cu destinație agricolă.


În cadrul cercetărilor primare conducătorul auto nu a putut prezenta actele de însoțire pentru lotul de marfă transportat, deși a confirmat că era destinat comercializării pe teritoriul Republicii Moldova.

Cazul este în continuare examinat sub toate aspectele legale, iar până la luarea unei decizii pe faptul dat marfa va fi reținută în SPF Briceni.


Moldova

Descoperire șocantă, în capitală: Un bărbat s-ar fi sinucis prin strangulare. Cadavrul a fost găsit de trecători.

Ar fi decis să-și încheie socotelile cu viața. Un bărbat de 54 de ani și-ar fi pus capăt zilelor într-o fâșie forestieră din capitală. Corpul neînsuflețit al acestuia, agățat de un copac, a fost descoperit de trecători, în dimineața zilei de 23 mai, în pădurea de pe strada Florilor.

Publicat

Oamenii au alertat imediat toate serviciile specializate, așa că la fața locului au intervenit rapid atât polițiștii, cât și o ambulanță. Din nefericire, bărbatul era decedat. Cadavrul acestuia a fost examinat la fața locului de un medic legist, care a stabilit preliminar că, nu sunt semne de moarte violentă pe corpul neînsuflețit bărbatului. Acesta a fost transportat spre expertiza medico-legală, în cadrul căreia vor fi stabilite toate circumstanțele exacte.
La moment, poliția examinează versiunea unui posibil suicid, dar și ce l-ar fi făcut pe bărbat să recurgă la acest gest disperat.
În cazul în care detaliile expuse în acest material vă neliniștesc, aveți nevoie de ajutor emoțional sau vă faceți griji pentru un apropiat, puteți apela după ajutor la Linia Verde Antisuicid, contactând numărul de telefon 060 806 623, sau puteți lăsa un email la adresa ajutor@pentruviata.md.


Citește mai departe

Moldova

Pericol lângă grădiniță: O femeie, surprinsă cum săpa cu un cuțit lângă gard, în căutare de droguri

Scene îngrijorătoare au fost observate în capitală, în apropierea Grădiniței nr. 130, de pe strada Petru Zadnipru, sectorul Ciocana.

Publicat

Timp de mai multe zile, o femeie a fost văzută săpând pământul cu un cuțit, de-a lungul gardului instituției. Înregistrările video, distribuite pe rețelele sociale, arată că femeia căuta pachețele suspecte, presupuse a conține droguri.

Persoana care a publicat materialul susține că femeia, înarmată cu un cuțit, repetă acest comportament în fiecare zi, în preajma copiilor care frecventează grădinița. Mai mulți locuitori din zonă au confirmat aceste scene, menționând că situația le provoacă îngrijorare.


Contactați pentru o reacție, reprezentanții Inspectoratului General de Poliție au declarat că, în urma mai multor sesizări din partea cetățenilor, un echipaj a intervenit la fața locului și a reținut femeia.

Aceasta este suspectată de deținerea sau consumul de substanțe narcotice și, conform informațiilor oficiale, a mai fost cercetată penal pentru fapte similare.

Potrivit articolului 217 din Codul penal al Republicii Moldova, femeia riscă o pedeapsă cu închisoarea. Autoritățile continuă investigarea circumstanțelor cazului.


Citește mai departe

Moldova

1000 de euro l-ar putea costa libertatea: Un bărbat ar fi luat mită în schimbul unui permis de conducere.

1000 de euro- atât ar putea costa libertatea pentru un bărbat din Hîncești, care a ajuns pe mâna ofițerilor anticorupție și este cercetat pentru trafic de influență.

Publicat

Bărbatul este bănuit că ar fi promis că poate facilita obținerea unui permis de conducere pentru categoria B, iar pentru acest serviciu ar fi cerut și primit 1000 de euro.
Potrivit declarațiilor denunțătorului, bărbatul ar fi afirmat că are influență asupra funcționarilor publici din cadrul Secției Înmatriculare Vehicule și Documentare a Conducătorilor Auto din Hîncești. Acesta ar fi dat de înțeles că poate interveni pentru ca feciorul denunțătorului să fie favorizat în cadrul probelor teoretice și practice.
În scopul documentării cazului, sub conducerea procurorilor din Cahul, ofițerii anticorupție au efectuat percheziții atât la domiciliul bănuitului, cât și în autoturismul acestuia. Au fost identificate și ridicate probe relevante pentru investigație, iar bărbatul a fost reținut pentru un termen de 72 de ore.
Reamintim că, potrivit legii, orice persoană este prezumată nevinovată până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.


Citește mai departe

topul săptămânii