Rețele de socializare

Ediție TV

/VIDEO/FOTO/ Explozie într-un bloc din Chișinău

Explozia unei butelii cu gaz a ucis patru oameni, printre care un minor de doar patru ani. Șase octombrie 2018, va rămâne cu siguranță o noapte de coșmar pentru locatarii unui bloc de locuit cu 21 de etaje pe de bulevardul Moscova din Chișinău.

Era ora 22.45 când toată lumea se pregătea să meargă la culcare, dar o bubuitură puternică îi trezește și pune pe alertă toată garnizoana de pompieri din Chișinău. Bucăți din pereți, geamuri, mobilă şi electrocasnice au fost aruncate la zeci de metri. La fața locului intervin 16 autospeciale şi 100 de salvatori.

La scurt timp, pe internet apar zeci de filmulețe video în care se vede o gaură imensă în casa de locuit unde a avut loc deflagrația. Ajunși, pompierii stabilesc că explozia a distrus apartamentele de la etajele 14,15,16,17 din scara nr.6 a blocului . Imediat salvatorii și pompierii au început să evacueze toate persoanele din scara blocului.

Un angajat al IGSU a fost rănit după ce peste el a căzut o placă din beton.


La scurt timp, la etajul 14, sub ruine au fost găsite corpurile neînsuflețite ale unei femei și al unui copil. În această dimineață, salvatorii au mai găsit cadavrul unei femei tot de la etajul 14. Aceasta este a patra victimă a exploziei. Printre cei decedați sunt un bărbat de 77 de ani, care s-a stins pe patul de spital. Totodată, alte nouă peroane au avut nevoie de îngrijiri medicale. autoritățile anunță versiunea preliminară. Deflagrația s-a produs din cauza unei butelii cu gaz.

Potrivit medicilor, doar doi din cei opt răniți rămân internați la spital. Este vorba de un pompier și proprietara apartamentului unde s-a produs explozia. Femeia de 32 de ani a fost rănită și transportată la spitalul de Urgență.

Și în aceste ore mai mulți pompieri și salvatori lucrează la fața locului.


Temporar, unii locatari au fost cazați în sala sportivă la Spitalul Sfânta Treime, iar alții la fostul spital al Căilor Ferate. În curtea blocului unde a avut loc tragedia au venit mai multe persoane îndurerate care au aprins lumânări și au adus flori. Tot în curte a fost instalat și un cort, în care un grup de voluntari au adus produse alimentare şi haine pentru sinistrați şi salvatori.  Tot voluntarii au venit și în ajutorul pompierilor care efectuau lucrări de întărire în apartamentele afectate.

echipa.md

Ediție TV

/VIDEO/ A aruncat 100 de euro în mașina INP, ca să nu fie documentată pentru că șofa fără permis de conducere

O tânără șoferiță, prinsă pe traseu fără permis de conducere ar fi încercat să-i mituiască pe agenții de patrulare. Polițiștii nu doar că au refuzat cei 100 de euro, dar i-au evacuat mașina la o parcare specială.

S-a întâmplat în data de 20 august, pe traseul Ungheni-Chișinău. Potrivit INP, agenții de patrulare ar fi observat o mașină care se deplasează neadecvat și au somat-o. La volanul automobilului se afla o tânără care nu avea permis de conducere.

Pentru a nu fi documentată de către oamenii legii, fata le-ar fi propus polițiștilor 100 de euro mită. Oamenii legii ar fi refuzat, continuând să întocmească actele, tânăra însă, le-ar fi aruncat cei 100 de euro în mașină, în speranța că polițiștii se vor răzgândi.

În loc să ia banii, oamenii legii i-au luat mașina și au dus-o la o parcare specială. Mai mult, fata riscă să fie pedepsită și pentru șofatul fără permis de conducere.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Polițiștii cu ochii pe microbuzele de rută

Polițiștii, cu ochii pe microbuzele de rută. 11 șoferi de microbuze au rămas fără plăcuțe de înmatriculare la vehicule, iar alți 31 au fost amendați!

Sancțiunile au fost aplicate, după ce polițiștii au verificat rutele interurbane la Gara Nord din Capitală. După ce au verificat 42 de microbuze, oamenii legii au constatat un șir de nereguli. Unele microbuze aveau numerele de înmatriculare indescifrabile, alte vehicule erau reutilate neautorizat.

De asemenea au găsit parbrize fisurate și cauciucuri uzate, defecțiuni tehnice la faruri și semnalizatoare, precum și în sistemul de frânare. În rezultat, au fost emise 31 de procese-verbale cu aplicarea amenzilor de până la la 600 de lei. Cinci microbuze nu au voie să iasă pe rută până la înlăturarea defecțiunilor, iar la 11 microbuze le-au fost ridicare plăcuțele de înmatriculare, iar doi mecanici au fost amendați cu câte 1500 lei fiecare. Verificările au avut loc în cadrul operațiunii ”Autobuz”, inițiată în data de 12 august și care se va încheia la 6 septembrie, cu scopul de a responsabiliza șoferii şi administratorii rutelor să respecte regulile de exploatare tehnică a vehiculelor.

Și la Orhei au fost verificate 34 de microbuze, care prestează servicii de transportare a călătorilor pe rute urbane din municipiul Orhei.


Polițiștii au verificat starea tehnică vehiculelor, înainte de plecare pe rută. Totodată, conducătorii auto au fost testați la testul de alcoolemie.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Un minor a ajuns victima hoților

Doi minori, de 13 și, respectiv, 17 ani l-ar fi jefuit pe un alt copil, în plină stradă. Momentul în care cei doi aleargă cu lucrurile furate în mână, a fost surprins de camerele de supraveghere din preajmă.

Totul s-a întâmplat în data de 14 august, pe strada Ion Creangă din sectorul Buiucani al capitalei. Minorul de 14 ani, care s-a pomenit victima hoților, a chemat poliția la fața locului. Acesta le-ar fi declarat forțelor de ordine că i-au fost furați 250 de lei, un telefon mobil, dar și o boxă audio.

După ce au ridicat imaginile video, surprinse de camerele de supraveghere instalate în preajmă, polițiștii i-au identificat și reținut pe suspecți. Este vorba despre doi minori, de 13 și 17 ani, originari din raionul Cahul. Aceștia au fost duși la inspectoratul de poliție, unde și-ar fi recunoscut vina.

Potrivit polițiștilor, anterior, minorii au mai fost trași la răspundere pentru alte cazuri similare. Acum, cei doi sunt cercetați penal pentru jaf, iar dacă vina lor va fi dovedită, riscă până la șapte ani de pușcărie.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii