Rețele de socializare

Moldova

Carte de identitate falsă, descoperită la P.T.F. Albița

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iași au depistat un cetățean din R. Moldova care avea asupra sa o carte de identitate românească falsă.

Publicat

La sfârșitul săptămânii trecute, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa, județul Vaslui, s-a prezentat pentru a intra în ţară, ca pasager într-un microbuz marca Mercedes, cetățeanul din R. Moldova Vasile P., în vârstă de 21 de ani.

La controlul specific, echipa comună formată din poliţişti de frontieră și lucrători vamali a descoperit asupra persoanei în cauză o carte de identitate cu însemnele autorităţilor române, care avea imprimată fotografia acestuia.

Cu ocazia verificărilor specifice efectuate, lucrătorii noştri au stabilit că documentul în cauză nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic, acesta fiind fals.


Cu privire la cele constatate, Vasile P. a declarat că a procurat documentul de la o persoană necunoscută, în schimbul sumei de 150 euro și urma să-l folosească în Germania, pentru a obține cu ușurință un loc de muncă.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.


Moldova

Doi bicicliști s-au tamponat la Țînțăreni: Unul era beat criță, celălalt a ajuns în stare gravă la spital.

Accident cu urmări grave în raionul Telenești. Doi bicicliști nu au putut împărți un drum și, în consecință, s-au tamponat într-o curbă. Unul era beat criță, celălalt a ajuns în stare gravă la spital. Cazul a avut loc în seara de 22 septembrie, în jurul orei 21:50, pe o stradă din satul Țînțăreni.

Publicat

Potrivit poliției, doi bărbați de 39 și respectiv 22 de ani se deplasau cu bicicletele, iar într-o curbă s-au tamponat. Urmările au fost deosebit de grave – biciclistul de 39 de ani a suferit mai multe traumatisme și a fost transportat la spitalul raional Orhei în stare gravă.

Celălalt biciclist de 22 de ani a fost dus de ambulanță la spitalul din Telenești. După investigații, tânărul a fost lăsat să plece acasă.

De menționat că, acesta se afla în stare avansată de ebrietate în momentul producerii accidentului. Oamenii legii l-au testat cu aparatul Drager, iar rezultatul a demonstrat că biciclistul avea o concentrație de 1,23 mg/l alcool în aerul expirat.


De la celălalt biciclist, care se află în stare gravă, au fost prelevate probe biologice pentru stabilirea stării de ebrietate. Polițiștii continuă documentarea cazului pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Scene de groază: Un tânăr a amenințat că se aruncă în gol de la etajul 11 al unui bloc din capitală.

Scene de groază pe bulevardul Decebal din Capitală. Un tânăr de 25 de ani a amenințat că își pune capăt zilelor, fiind surprins atârnând de la fereastra unui apartament situat la etajul 11 al unui bloc de locuit. Situația a pus pe jar serviciile specializate, care au intervenit de urgență pentru a preveni o tragedie.

Publicat

Totul s-a întâmplat în seara de 22 septembrie, în jurul orei 20:45, în sectorul Botanica. La fața locului au ajuns echipaje de poliție, ambulanța și 2 echipe de salvatori. Minute în șir specialiștii au purtat negocieri cu tânărul și au încercat să-l convingă să renunțe la gestul extrem.

Imaginile cu momentul intervenției au fost surprinse de martori și publicate ulterior în mediul online. În secvențele video se vede mobilizarea echipajelor în zona blocului, în timp ce specialiștii încearcă să gestioneze situația și să-l convingă pe tânăr să se retragă de la fereastră.


Într-un final, intervenția s-a încheiat fără o tragedie. Tânărul a renunțat la intenția de a-și pune capăt zilelor intrând în apartament de sine stătător și a fost preluat de serviciile specializate.

Potrivit ofițerului de presă al IGSU, Liliana Pușcașu, nu a fost nevoie de intervenția salvatorilor.

Deocamdată, nu se cunoaște motivul care l-ar fi determinat pe tânăr să recurgă la un asemenea gest disperat. Poliția urmează să stabilească toate circumstanțele cazului.


Citește mai departe

Moldova

Permis auto, cu 1.500 de euro: Un director de școală auto și un intermediar, reținuți pentru trafic de influență.

1.500 de euro pentru un permis de conducere. Atât ar fi cerut directorul unei școli auto din Chișinău și un intermediar de la un candidat. Cei doi sunt suspectați că i-ar fi promis că îi pot „aranja” examenul auto.

Publicat

Directorul școlii auto și intermediarul au fost reținuți în dimineața zilei de 23 septembrie de CNA și procurorii anticorupție. Cei doi sunt cercetați într-un dosar de trafic de influență.

Potrivit anchetei, bănuiții i-ar fi spus candidatului că au influență asupra membrilor Comisiei de examinare din cadrul Secției calificare a conducătorilor auto Chișinău a ASP.

Mai exact, susțineau că pot interveni pentru ca acesta să fie declarat „admis” atât la proba teoretică, cât și la cea practică.


Pentru acest așa zis „ajutor”, cei doi ar fi cerut și primit 1.500 de euro.

Ulterior, oamenii legii au făcut percheziții la domiciliile și în automobilele suspecților. Au fost verificate și încăperile școlii auto.

CNA și PA anunță că au ridicat mai multe probe care urmează să fie analizate în cadrul anchetei.


Cei doi au fost plasați în izolatorul CNA pentru 72 de ore. Procurorii urmează să stabilească toate circumstanțele cazului și să decidă asupra măsurilor care vor fi luate în continuare.

Citește mai departe

topul săptămânii