Rețele de socializare

Ediție TV

/VIDEO/Și-ar fi fracturat clavicula la tobogan

Victima aduce acuzații grave la adresa unui Aqua Parc și spune că timp de 40 de minute nimeni din angajații parcului nu i-au acordat nici un fel de ajutor.

Publicat

Odihna la un Aqua Park din raionul Ialoveni s-a transformat într-un adevărat coșmar. O femeie care s-a dus în parcul acvatic împreună cu copilul ei a scris pe o rețea de socializare că și-ar fi fracturat clavicula în timp ce se dădea de pe un tobogan.

Victima aduce acuzații grave la adresa administrației parcului și spune că timp de 40 de minute nimeni din angajații parcului nu i-au acordat nici un fel de ajutor. Supărată, aceasta a postat pe internet mai multe înregistrări video, care ar confirma cele întâmplate.

– Domnișoară, ați chemat ambulanța?


– Da, dar ei spun că sunt ocupați, nu știu cât timp va mai dura.

– Aici e aquapark, unde sunt copii și tobogane.

– Noi avem medic, însă noi nu suntem vinovați.


– Unde e medicul?

– Iată, se apropie domnișoara.

– A venit peste jumătate de oră, fata asta în pantaloni scurți este medic?


 

Într-un final, a venit și tânăra care s-a prezentat drept medic, iar în mână avea o injecție. Femeia scrie pe rețelele sociale că a fost nevoită să-și administreze de una singură injecția, deoarece avea dubii în privința studiilor medicale ale tinerei. La scurt timp a venit și o ambulanță care a dus-o pe femeie la spital.


 

Înțelegeți, am clavicula fracturată în două locuri, am avut noroc că nu am atins nici o arteră. În acest an, medicii de la urgență au intervenit aici de nenumărate ori. Unii dintre vizitatori s-au ales chiar și cu fracturi deschise.

După ce i-a fost acordat ajutorul medical necesar, femeia s-a întors pentru a vorbi cu cineva din administrația Aqua Park-ului, însă nimeni n-ar fi vrut să discute cu ea.

– Eu am nevoie de administrator. Eu am venit de la spital.

Contactați telefonic, reprezentanții parcului acvatic ne-au spus că femeia ar fi refuzat ajutorul medicului de serviciu și ar fi spus că așteaptă ambulanța.

echipa.md

Ediție TV

Exercițiu de simulare: Pompierii au intervenit după ce mai multe persoane au murit în urma unui accident chimic

Mai multe persoane au murit, iar altele s-au intoxicat în urma unui accident chimic la un depozit cu substanțe extrem de periculoase.

Publicat

Din fericire, nu este o realitate, ci un exercițiu de simulare în cadrul căruia au fost implicați zeci de pompieri, salvatori, dar și angajați ai Agenției Naționale pentru Sănătate Publică. În timpul simulării care a avut loc în localitatea Răzeni, raionul Ialoveni, pompierii au făcut demonstrații și și-au testat abilitățile, pentru a fi bine pregătiți în cazul unui accident chimic real.

În același timp, reprezentanții IGSU au explicat care sunt primii pași de intervenție.

Pe parcursul a trei zile, zeci de pompieri demonstrează cât de pregătiți sunt în timpul unor intervenții de tip excepțional, cum ar fi seisme, accidente chimice, biologice, radiologice sau nucleare.


Agenția Națională pentru Sănătate Publică a participat la demonstrații cu laboratoare mobile, care permit detectarea substanțelor extrem de periculoase într-un timp scurt. Responsabilii ANSP spun că în cazul unui real pericol, instituția este suficient de pregătită pentru a interveni.

Pe parcursul ultimilor cinci ani au fost organizate 18 cursuri, în urma cărora au fost instruiți circa 50 de pompieri și salvatori, care pot interveni în cazul unui accident de natură chimică, radiologice sau nucleare.


Citește mai departe

Ediție TV

Schema cu „ruda implicată în accident” continuă să facă victime. În câteva minute, escrocii au făcut 360.000 de lei

Publicat

Doar aseară Poliția a înregistrat două infracțiuni în sectorul Botanica al capitalei. Victime în ambele cazuri sunt femei vârstnice, de 76 și 78 de ani.

În jurul orei 20:00, acestea au fost telefonate de către un bărbat necunoscut și, sub pretextul că fiicele lor au fost implicate într-un accident rutier, le-a solicitat sume mari de bani.

În câteva minute, escrocii au reușit să delapideze victimele de circa 360 mii de lei.


Poliția atenționează repetat:

    • Fiți prudenți! Nu vă lăsați manipulați de infractori!
    • Ce faci dacă ești apelat de persoane dubioase care îți prezintă un scenariu similar?
    • Închizi apelul, iei legătura cu rudele și verifici minuțios informația prezentată. Ulterior să apelezi la 112.


Citește mai departe

Ediție TV

Starețul Mănăstirii Cosăuți, înjunghiat în spate de un sătean, transferat cu Aviasan-ul la Chișinău. Starea lui rămâne extrem de gravă

Starețul mănăstirii „Acoperământul Maicii Domnului” din Cosăuți, găsit înjunghiat în curtea lăcașului sfânt a fost transportat la Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga” din Chișinău.

Publicat

Acesta este în stare extrem de gravă, dar stabilă și se află sub monitorizarea medicilor din secția de terapie intensivă a spitalului.

MARINA ZIBLIUC, PURTĂTOR DE CUVÂNT, SCR „TIMOFEI MOȘNEAGA”: „Pacientul a fost internat la Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga” în data de 11 martie. I-a fost acordat tot ajutorul necesar. La moment se află în secția de Terapie Intensivă, în stare extrem de gravă. Este conștient, conectat la aparatul de ventilare artificială cu mască CPAP”. 

BETA: Starețul mănăstirii Cosăuți a fost găsit cu un cuțit înfipt în spate în curtea lăcașului sfânt, în data de 10 martie. Preotul a fost depistat de către alți slujitori ai bisericii, care au chemat de urgență ambulanța și poliția. Principalul suspect în acest caz a fost găsit ulterior, strangulat într-o pădure din apropiere. Oamenii legii spun că presupusul făptaș s-a dovedit a fi un localnic, care timp de un an a frecventat mereu slujba preotului. Sătenii au declarat pentru presa locală că bănuitul avea probleme mintale.


Starețul mănăstirii a fost dus la spital și operat de urgență de medicii din Soroca împreună cu o echipă de doctori venită la Chișinău. Însă, întrucât starea pacientului rămâne în continuare extrem de gravă a fost luată decizia ca acesta să fie transferat în capitală, prin intermediul liniei AVIASAN.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii