Moldova
/VIDEO/ Doi tineri, tunși forțat la o benzinărie din Călărași. Un grup de persoane i-au înjurat pentru că aveau părul lung
Doi tineri în vârstă de 19 ani au fost înjurați și agresați verbal și fizic pentru că aveau părul lung. Incidentul a avut loc la începutul lunii august, la o benzinărie din orașul Călărași. Cei doi tineri au fost tunși forțat de un grup de persoane necunoscute, care ar fi fost sub influența băuturilor alcoolice.
Contactată de ZdG, una dintre victime a povestit că imediat ce a intrat în magazinul de la benzinărie a fost înjurată de un grup de persoane necunoscute pentru simplul fapt că… avea părul lung.
„Au început să spună că nu e frumos și nu e la modă să ai părul lung. Eu le-am zis că nu vreau să mă tundă și ei m-au agresat, dar nu m-au bătut pentru că acolo câțiva oameni le ziceau să nu ne bată”,povestește unul dintre băieți.
Din imaginile video remise în adresa redacției ZdG, se vede cum cei doi tineri sunt tunși forțat cu o foarfecă pe care făptașii ar fi cerut-o de la vânzătorul din magazin.
„Facem „причоскэ” (tunsoare). Nu trebuie „лысый” (chel), trebuie să faci o „причоскэ” bărbătește”,spune unul dintre făptași în timp ce îi tunde părul unui tânăr.
Pentru că ulterior unul dintre tineri a refuzat să se supună, acesta a fost agresat verbal, iar la un moment dat a fost lovit chiar și cu piciorul: „Vino încoa să îți tăiem o gâță. O gâță numa. Oprește-te. „Причоска” dă să ți-o facem. „Любая” (oricare) gâță dă”.
Tânărul ne-a mai povestit că nu a depus o plângere la poliție pentru că îi este frică: „Ei ne-au întrebat unde locuim ca să vină să verifice dacă ne-am tuns. Ulterior i-am întâlnit în stradă și m-au întrebat dacă am apelat la poliție”.
Totul s-ar fi întâmplat în vizorul camerelor de filmat din interiorul benzinăriei, însă imaginile video nu au ajuns pe mâna poliției pe motiv că acestea sunt păstrate doar timp de o săptămână. Mai mult decât atât, angajatul magazinului nu ar fi intervenit să aplaneze conflictul și nici nu a chemat poliția.
Administratorul benzinăriei din Călărași susține că vânzătorului i-ar fi fost frică să apeleze la poliție pentru că grupul de persoane era agresiv.
„Din câte știu, acolo erau mai multe persoane un pic servite. Erau mai mulți agresivi și incidentul a fost rapid, vreo 10 minute. Poliția m-a contactat câteva zile în urmă și m-a întrebat dacă nu îi cunosc pe cei doi tineri”, a menționat administratorul benzinăriei pentru ZdG.
Deși anterior poliția a refuzat să ne ofere detalii pe acest caz, ulterior am reușit să luăm legătura cu Marin Cernei, șef adjunct al Inspectoratului de Poliție Călărași.
„Întâmplător am intrat în posesia filmulețului în cauză și ne-am autosesizat. Nu ne-a contactat nimeni. Toți făptașii au fost identificați, cu excepția celor doi tineri. Urmează investigarea cauzelor și inițierea unei cauze penale”, a menționat Cernei.
Șeful adjunct de la IP Călărași nu a putut să ne ofere mai multe informații, precizând că nu este executorul materialului și că este prematur, la momentul actual, să ne ofere detalii.
Moldova
/VIDEO/ Ar fi comercializat marijuana: Bărbat reținut pentru trafic de droguri în raionul Ștefan Vodă.
Un bărbat de 33 de ani a fost reținut de polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale Est, sub coordonarea Procuraturii Căușeni, fiind suspectat de implicare în comercializarea substanțelor narcotice pe teritoriul raionului Ștefan Vodă. Măsurile au fost luate în urma unor investigații complexe desfășurate de autorități, menite să documenteze întreaga activitate ilegală a suspectului.

În cadrul perchezițiilor și măsurilor speciale de investigație, au fost ridicate substanțe narcotice de tip marijuana, dar și o armă pneumatică deținută fără acte legale. În urma acțiunilor poliției de frontieră, acesta a fost reținut pentru 72 de ore, în așteptarea măsurilor procesuale ulterioare.
În prezent, autoritățile continuă investigațiile pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a desfășurat activitatea infracțională, precum și pentru identificarea altor persoane care ar putea fi implicate.
Polițiștii de frontieră reamintesc că persoana vizată beneficiază de prezumția nevinovăției până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive. Totodată, autoritățile recomandă cetățenilor să evite orice implicare în astfel de activități ilegale, să fie atenți la comportamentul adolescenților și să sesizeze autoritățile în cazul observării unor acțiuni suspecte.
Moldova
S-au trezit cu mașinile sparte: O serie de jafuri nocturne s-a produs în satul Elizaveta.
O serie de jafuri a avut loc în noaptea de 20 august în satul Elizaveta din municipiul Bălți. Potrivit declarațiilor victimelor și imaginilor surprinse de camerele de supraveghere, hoții ar fi spart mai multe automobile folosind o șurubelniță. Mai mult, aceștia ar fi acționat cu rapiditate și fără teamă de a fi prinși.

Într-unul dintre cazuri, făptașii ar fi spart geamul unei mașini și ar fi furat din interior o geantă cu documente și bani. În total, în doar câteva ore, au fost raportate cel puțin trei incidente similare.
Contactată pentru o reacție, ofițerul de presă al Inspectoratului de Poliție Bălți, Lilia Harea, a confirmat că un asemenea caz este înregistrat.
Între timp, oamenii legii desfășoară acțiuni de investigație pentru identificarea și reținerea suspecților. Totodată, poliția recomandă proprietarilor de vehicule să evite lăsarea obiectelor de valoare la vedere și să parcheze, pe cât posibil, în locuri bine iluminate.
Moldova
A murit de mâna „prietenilor”: Doi bărbați, condamnați pentru un omor cu deosebită cruzime, la Rîșcani.
Doi bărbați de 36 și 42 de ani au fost condamnați la ani grei de închisoare, după ce au fost găsiți vinovați de comiterea unui omor cu deosebită cruzime. Sentința a fost pronunțată de către Judecătoria Drochia, sediul Rîșcani.

Potrivit procurorilor, crima a avut loc în octombrie 2024, într-o comună din raionul Rîșcani. Cei doi inculpați ar fi consumat băuturi alcoolice împreună cu victima, iar la un moment dat între ei ar fi izbucnit un conflict. În cele din urmă situația a degenerat, iar cei doi ar fi început să lovească victima cu pumnii și picioarele, atât în locuință, cât și în curte.
Ulterior, bărbatul ar fi fost sugrumat și strangulat cu un laț, decesul survenind pe loc.
Dar grozăvia nu s-a oprit aici. Unul dintre atacatori a fost recunoscut vinovat și de profanarea cadavrului, după ce ar fi încercat să ascundă urmele crimei, incendiind trupul neînsuflețit al victimei.
Prin hotărârea instanței, cei doi au primit pedepse de 19 și, respectiv, 20 de ani de detenție. Procuratura precizează că ambii inculpați nu se află la prima abatere. Totodată, aceștia și-au recunoscut doar parțial vina.
De menționat că, procurorii consideră pedeapsa prea blândă și au anunțat că vor contesta sentința la Curtea de Apel.
-
Moldova8 ore în urmă
Momentul accidentului teribil de la Strășeni, în care a murit violonista de 24 de ani, surprins de camere. Șoferul microbuzului – plasat în arest preventiv
-
Moldova6 zile în urmă
Și-a găsit sfârșitul la scăldat: O femeie s-a înecat în iazul din satul Bușila.
-
Moldova6 zile în urmă
Crimă mușamalizată șapte ani: Un primar din florești, un medic legist și doi complici- reținuți.
-
Moldova5 zile în urmă
Accident grav în raionul Orhei: Un tânăr se zbate între viață și moarte. Alte trei persoane, la fel, au fost rănite.
-
Moldova2 zile în urmă
/VIDEO/ Deposedată de 100 de mii de lei: O femeie a căzut în plasa escrocilor, după ce i-au fost promise câștiguri fabuloase, în mediul online.
-
Moldovao zi în urmă
Alcoolul la scăldat a mai făcut o victimă: Un tânăr a murit în timpul scăldatului într-un iaz din orașul Sîngerei.
-
Moldova2 zile în urmă
Nu avea lumini și vestă reflectorizantă: Un conducător de tricicletă a murit, fiind tamponat din spate de un camion.
-
Moldova5 zile în urmă
Accidentele se țin lanț: Un minor a fost rănit în urma unui carambol cu trei mașini, la Orhei.