Moldova
Poliția de Frontieră: Recomandări pentru persoanele care planifică traversarea frontierei în zilele de weekend
Din experiența anilor trecuți, începând cu ziua de vineri, după masă, și până duminică noaptea târziu în mai multe puncte de trecere a frontierei se înregistrează valori ridicate a fluxului de persoane și mijloace de transport. Pentru a nu admite apariția blocajelor rutiere sau a coloanelor de așteptare la punctele de trecere, Poliția de Frontieră întreprinde măsuri suplimentare de lucru în acest sens.
Astfel că în week-end, în cele mai solicitate puncte de trecere, referindu-ne la PTF Leușeni, PTF Sculeni, PTF Palanca, PTF Tudora, PTF Giurgiulești-Galați, PTF Criva, PTF Otaci, PTF Cahul, la necesitate:
– se sporește numărul polițiștilor de frontieră,
– se deschid toate benzile de circulație pe teritoriile PTF-urilor,
– se acordă o atenție specială familiilor cu copii și altor categorii de persoane (bătrâni, persoane cu dezabilități, etc.) supuse controlului de frontieră fără rând, precum și redirecționarea acestora pe banda Corpului Diplomatic,
– intervin grupe din cadrul Direcțiilor regionale și sectoarelor Poliției de Frontieră, dotate cu mijloace mobile de control al trecerii frontierei, cu sarcina de a acorda ajutor colegilor și de a comunica cu călătorii vizavi de situația în PTF,
– se intensifică cooperarea cu Serviciul Vamal, întru realizarea unor măsuri specifice de control al trecerii frontierei, implementarea procedurii revers, efectuarea controlului după metoda „One Stop Shop”.
La rândul lor, persoanele care planifică traversarea frontierei de stat trebuie din timp să verifice valabilitatea și statutul documentului de călătorie, pentru a nu ajunge în situația să facă întoarsă la frontieră.
Dacă se planifică o călătorie cu copiii minori să se asigure că au perfectat pașaportul pentru aceștia. Amintim că legislația Republicii Moldova permite unuia din părinți să călătorească cu copilul minor fără a deține împuternicirea notarială din partea celui de-al doilea părinte. Totodată, autoritățile române precizează că în cazul minorilor, cetăţeni români cu domiciliul/reședința în străinătate, care se deplasează însoţiţi în statul în care au domiciliul/reședința, nu mai este necesară prezentarea declarației părinților/tutorilor la ieşirea din România. Dovada domiciliului sau reşedinţei în străinătate a minorului se face cu documente în acest sens, după caz: paşaportul minorului, permisul de rezidenţă, adeverinţe care atesta rezidenţa etc.
La fel, dacă se beneficiază de pluralitatea de cetăţenii, recomandăm la traversarea hotarului să se prezinte paşaportul respectiv (de exemplu, cel românesc) şi un act de identitate eliberat de autorităţile Republicii Moldova. Documentul moldovenesc va servi ca dovada cetăţeniei Republicii Moldova şi va scuti de verificările suplimentare, referitoare la respectarea termenului de şedere și chiar va permite micşorarea timpului de aşteptare pentru efectuarea controlului la trecerea frontierei de stat
Călătoria cu mijlocul de transport obligă conducătorul auto să dețină permisul de conducere perfectat pe numele său și valabil pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, certificatul de înmatriculare, precum şi asigurarea auto externă Carte Verde, valabilă pentru ţara de tranzit şi destinaţie. Atenție, polițiștii de frontieră nu verfică documentele cu privire la modalitatea de deţinere sau folosinţă a autovehiculului (procură, comodat, contract etc).
În scopul susținerii participanților la traficul transfrontalier, Poliția de Frontieră pune la dispoziție un număr de contact: 022 259 717 (LINIA VERDE) disponibil 24/24. De asemnea, fiecare călător cu aces la internet se poate informa despre media timpilor de aşteptare în punctele de trecere a frontierei cu statut rutier, accesând aplicația ”TRAFIC ONLINE”.
Odată aflați în punctul de trecere rugăm înțelegere, răbdare și disciplină, ținând cont de regulile de aflare și traversare a frontierei de stat.
Moldova
Alcool, răpire și impact: Un bărbat, fiind băut, ar fi răpit mașina oaspetelui său după care a ajuns cu ea în șanț.
Un caz mai puțin obișnuit de „răpire a unui automobil” s-a încheiat cu un derapaj spectaculos pe un traseu din raionul Fălești, iar polițiștii investighează acum circumstanțele.
Totul s-a întâmplat în dimineața de 19 martie, în jurul orei 08:50. Proprietarul mașinii, un bărbat de 34 de ani din raionul Telenești, a alertat poliția și a declarat că i-a fost răpită mașina. Potrivit oamenilor legii, bărbatul păgubaș se afla în vizită la un cunoscut din satul Mărăndeni. Se pare că ospitalitatea a avut un efect neașteptat: gazda, în vârstă de 33 de ani, a luat cheile „fără acord” și s-a urcat la volan.
Plimbarea neautorizată s-a încheiat aproape la fel de repede precum a început: în apropierea satului Răuțel, șoferul a pierdut controlul mașinii și a derapat într-un canal de scurgere. Din fericire, nimeni nu a fost rănit.
Testul alcoolscopic a confirmat bănuielile: bărbatul avea 0,95 mg/l alcool în aerul expirat, adică o stare de ebrietate avansată.
Polițiștii continuă să documenteze cazul.

Moldova
/VIDEO/ Descinderi antidrog la Strășeni: Trei bărbați, documentați pentru consum și trafic de narcotice.
Polițiștii din Strășeni au intensificat acțiunile de combatere a traficului și consumului de droguri, fiind documentată activitatea ilegală a trei bărbați cu vârste cuprinse între 25 și 50 de ani. Descinderile au avut loc în localitățile Strășeni, Lozova și Lupa-Recea.
Potrivit oamenilor legii, unul dintre suspecți a fost surprins în flagrant în timp ce ridica o cantitate de marijuana, comandată prin intermediul aplicației Telegram, metodă tot mai des utilizată în distribuirea substanțelor narcotice.
În urma perchezițiilor efectuate la domiciliile acestora, polițiștii au depistat și ridicat mai multe substanțe suspecte, dar și obiecte utilizate pentru consumul de droguri. Toate probele au fost transmise pentru expertiză, în vederea stabilirii exacte a tipului și cantității de substanțe interzise.
Persoanele vizate sunt cercetate în conformitate cu legislația în vigoare, iar polițiștii continuă acțiunile de investigație pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea altor persoane implicate în această activitate ilegală.
Moldova
/VIDEO/ „Tentația” din vitrină: Un tânăr și o minoră, suspectați că ar fi furat din magazine de tehnică.
„Tentația din vitrină i-ar putea trimite după gratii” – este cazul unui tânăr de 21 de ani și al unei minore de 15 ani, ambii din Chișinău, suspectați de comiterea a cel puțin trei furturi din magazine de tehnică.
Potrivit poliției, cei doi ar fi profitat de neatenția angajaților pentru a sustrage telefoane mobile și accesorii, prejudiciul fiind estimat la peste 92 de mii de lei.
Suspecții au fost identificați rapid, iar anchetatorii au stabilit că bunurile furate au fost ulterior vândute.
Tânărul a fost reținut pentru 72 de ore, în timp ce minora este cercetată în stare de libertate, conform prevederilor legale. Dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă până la 4 ani de închisoare.
Poliția continuă investigațiile pentru recuperarea bunurilor sustrase.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ Beție mortală la Ștefan Vodă: Un recidivist a fost plasat în arest, după ce a ucis în bătaie un bărbat care-l adăpostise.
-
Moldovao zi în urmăAccident terifiant în nordul țării: Un automobil s-a tamponat cu o camionetă, la Șodănești. Un pasager, la spital.
-
Moldova3 zile în urmă/VIDEO/ Fermă cu iz de narcotice: Circa 40 kg de marijuana, în valoare de peste 14 milioane de lei, ridicate la Anenii Noi.
-
Moldova6 zile în urmăAccident în lanț la Ialoveni: Un șofer băut a lovit trei mașini oprite în trafic.
-
Moldova3 zile în urmăMotociclist rănit în impact: Un tânăr, pe patul de spital, după ce a intrat în coliziune cu o mașină.
-
Moldova10 ore în urmăAlcool, răpire și impact: Un bărbat, fiind băut, ar fi răpit mașina oaspetelui său după care a ajuns cu ea în șanț.
-
Moldova2 zile în urmă/VIDEO/ Jefuită în plină stradă: O tânără de 22 de ani, atacată și lăsată fără geantă, în capitală. Suspectul a fost reținut.
-
Moldova2 zile în urmă/AUDIO/ Primarul de Căușeni, reținut pentru mită: Edilul ar fi ar fi pretins și primit 89 mii de lei pentru a favoriza un agent economic.
