Rețele de socializare

Moldova

Judecătorii au emis o sentință în cazul omorului copilului de 6 ani de la Verejeni

Tânărul de 14 ani care a omorât un copil de 6 de șase ani în toamna anului trecut a primit permisiunea procurorului Petru Zmuncilă să plece peste hotare cu mama sa. La rândul său, tatăl adolescentului și-a aflat sentința definitivă. Curtea de Apel Chișinău a menținut decizia primei instanțe – un an de închisoare în penitenciar de tip deschis, pentru păstrare neglijentă a armei de foc. Părinții băiatului ucis afirmă că pedeapsa este prea blândă. Ancheta omorului încă nu este terminată, transmite JurnalTV.

Publicat

După pronunțarea deciziei, mama băiețelului ucis, Lucia Popescu, nu și-a putut stăpâni lacrimile, iar tatăl minorului decedat a afirmat că nu este de acord cu sentința. Avocatul familiei Popescu a explicat că Vasile Cazacu, tatăl adolescentului de 14 ani, a fost condamnat la un an de închisoare pentru păstrarea neglijentă a armelor de foc şi a muniţiilor, iar cercetarea omorului copilului de șase ani nu s-a încheiat. Procurorul de caz nu a putut să comenteze decizia Curții de Apel, fiind într-o altă ședință de judecată.

Amintim că nenorocirea de la Verejeni s-a întâmplat la 19 noiembrie 2017. Un băiat de şase ani a dispărut de acasă. Corpul său neînsuflețit a fost găsit, a doua zi dimineața, într-o fântână din apropierea casei. Cel care a tras, un adolescent de 14 ani, a recunoscut că l-a rănit, neintenționat, pe copil în umăr, cu arma de vânătoare a tatălui său.

Expertiza medico-legală a arătat că băiatul a decedat din cauza hemoragiei, fapt confirmat de medicul legist, Veaceslav Năstas. „Copilul a decedat la câteva minute după ce a fost împușcat cu o armă cu alice. Toate alicele au intrat în interiorul corpului. A urmat o hemoragie internă masivă și acută. Decesul a survenit în urma leziunii ambilor plămâni şi ale vaselor subclaviculare stângi”, a indicat el.


Tânărul de 14 ani, învinuit de omor din imprudenţă, a primit permisiunea procurorului Petru Zmuncilă să plece peste hotare, cu mama sa. Gestul a fost criticat de către avocatul părții vătămate, care a depus cerere de recuzare pe numele acuzatorului, pe motiv că băiatul ar putea să se eschiveze de la anchetă. Niciuna dintre părțile implicate în acest caz nu știe dacă elevul s-a întors sau nu acasă.

Valeriu Popescu, şase ani, a fost găsit a doua zi, 20 noiembrie, mort într-o fântână din apropierea casei sale. Copilul a fost condus pe ultimul drum de către colegi de clasă, rude și vecini la 22 noiembrie 2017. A fost înmormântat chiar de ziua lui de naștere. Era elev în clasa întâi la gimnaziul din sat.

jc.md


Moldova

Au refuzat să livreze droguri în Germania, dar au fost „sancționați” cu 5.000 euro. Doi bărbați din Căușeni – reținuți

I-ar fi chemat la muncă în Germania în calitate de curieri, însă nu au specificat ce anume urmează să livreze. Doi bărbați de 23 și 31 de ani din Căușeni au fost reținuți de poliție și sunt cercetați pentru că ar fi cerut prin șantaj cinci mii de euro de la doi tineri, originari din același oraș.

Publicat

Totul s-a întâmplat pe teritoriul Germaniei, după ce inculpații le-ar fi propus tinerilor cu vârste de 21 și 23 de ani o ofertă de muncă greu de refuzat. Ultimii urmau să ajungă în Germania și să muncească în calitate de curieri pentru diverse mărfuri, însă nu a mers totul conform planurilor.

Ajunși la Berlin, chiar din prima zi de muncă, tinerii au observat că în pachetul adus de către doi albanezi și destinat spre transportare erau de fapt ascunse droguri de diferite tipuri. Fără a sta mult pe gânduri, cei doi au lăsat în parcare mașina de serviciu, cu drogurile în ea, și au revenit în Moldova.

După cele întâmplate, bărbații care i-au recrutat ar fi început să-i amenințe. Aceștia ar fi cerut ca tinerii să le achite cinci mii de euro, iar fiecare lună de întârziere iar fi costat pe victime câte o mie de euro în plus. Mai mult, inculpații ar fi luat fără știre mașina uneia dintre victime și ar fi vândut-o la o stație de dezmembrare a automobilelor, asta în contul datoriei inventate.


În urma amenințărilor, tinerii s-au adresat la poliție, iar o dată ce bănuiții au revenit în țară, la domiciliile lor au avut loc percheziții. Acolo au fost găsite telefoane mobile, suporturi cu informații de interes, substanțe asemănătoare drogurilor, dar și numărul de înmatriculare a automobilului vândut ilegal.

Astfel, cei doi suspecți au fost reținuți, unul dintre aceștia fiind anterior în vizorul poliției pentru alte infracțiuni.


echipa.md

Citește mai departe

Moldova

Patru indivizi ar fi estorcat 900.000 de lei prin schema cu „ruda implicată în accident”. Unul din bănuiți este minor

Polițiștii Direcției de poliție a mun.Chișinău în comun cu cei ai Inspectoratului de poliție Centru au identificat 4 suspecți implicați în infracțiunile de escrocherie săvârșite recent prin metoda ,,ruda implicată în accidentul rutier”.

Publicat

Suspecții sunt originari din municipiul Bălți. Trei au vârsta de 18 și 19 ani, iar unul dintre ei este minor.

Se prezumă că aceștia sunt implicați în cinci cazuri de escrocherie înregistrate în ultima săptămână de către Poliție, inclusiv în ultimele două infracțiuni comise în sectorul Botanica al capitalei.

Prejudiciul total cauzat victimelor este de aproximativ 900 mii de lei.


Trei dintre suspecți au fost reținuți pentru 72 de ore, iar minorul este cercetat în stare de libertate.

Dacă vinovația acestora va fi demonstrată, tinerii riscă închisoare de la 4 la 8 ani.


Citește mai departe

Ediție TV

Exercițiu de simulare: Pompierii au intervenit după ce mai multe persoane au murit în urma unui accident chimic

Mai multe persoane au murit, iar altele s-au intoxicat în urma unui accident chimic la un depozit cu substanțe extrem de periculoase.

Publicat

Din fericire, nu este o realitate, ci un exercițiu de simulare în cadrul căruia au fost implicați zeci de pompieri, salvatori, dar și angajați ai Agenției Naționale pentru Sănătate Publică. În timpul simulării care a avut loc în localitatea Răzeni, raionul Ialoveni, pompierii au făcut demonstrații și și-au testat abilitățile, pentru a fi bine pregătiți în cazul unui accident chimic real.

În același timp, reprezentanții IGSU au explicat care sunt primii pași de intervenție.

Pe parcursul a trei zile, zeci de pompieri demonstrează cât de pregătiți sunt în timpul unor intervenții de tip excepțional, cum ar fi seisme, accidente chimice, biologice, radiologice sau nucleare.


Agenția Națională pentru Sănătate Publică a participat la demonstrații cu laboratoare mobile, care permit detectarea substanțelor extrem de periculoase într-un timp scurt. Responsabilii ANSP spun că în cazul unui real pericol, instituția este suficient de pregătită pentru a interveni.

Pe parcursul ultimilor cinci ani au fost organizate 18 cursuri, în urma cărora au fost instruiți circa 50 de pompieri și salvatori, care pot interveni în cazul unui accident de natură chimică, radiologice sau nucleare.


Citește mai departe

topul săptămânii