Moldova
Uz de fals în acte și transport ilicit de bunuri, încălcări semnalate în PTF Tudora
Documente falsificate și bunuri fără acte de proveniență, reținute de polițiștii de frontieră din punctul de trecere Tudora. Cazurile au fost înregistrate în ultimele 72 de ore, fiind documentați doi cetățeni moldoveni și un ucrainean.
La sfârșitul săptămânii trecute, pe sensul de ieșire din țară s-a prezentat pentru formalitățile de control al frontierei un Mercedes 315CDI, cu numere de înmatriculare moldovenești. Microbuzul era condus de un cetățean moldovean de 57 de ani, locuitor al mun. Chișinău. Printre documentele transmise spre verificare, angajații Poliției de Frontieră au identificat certificatul de înmatriculare al vehiculului cu semne vizibile de falsificare. La cercetarea amănunțită, cu ajutorul tehnicii speciale, s-a constatat că documentul este total fals. Despre cele depistate conducătorul auto nu cunoștea, deoarece documentele au fost înmânate de reprezentanții unei firme în care activează în calitate de șofer. Totodată, în cadrul cercetărilor, moldoveanul a prezentat cel de-al doilea certificat de înmatriculare, original, în baza căruia s-a permis trecere frontierei de stat. Actul fals a fost ridicat și transmis spre expertiză, iar polițiștii de frontieră continuă cercetările pe faptul constatării infracţiunii prevăzute de art. 361 al. 1 Cod Penal al RM.
La scurt timp față de încălcarea dată, polițiștii de frontieră în comun cu angajații vamali au dejucat o tentativă de trecere ilegală a mărfurilor de larg consum fără acte de proveniență. Pe cazul dat este cercetat un locuitor al or. Criuleni, care în portbagajul automobilului a încercat să introducă în țară bunuri nedeclarate.
Cea de-a treia încălcare a fost semnalată ieri, 2 iulie a.c., la intrarea în Republica Moldova. Pentru formalitățile de trecere a frontierei de stat s-a prezentat un cetățean al Ucrainei, la volanul unui camion de model MAN cu semiremorcă VAN HOOL. În timpul verificării documentelor s-a stabilit că cele două asigurări auto Cartea verde nu corespund documentelor originale, fiind identificate mai multe elemente de falsificare. Din declarațiile conducătorului auto s-a aflat că vehiculul i-ar aparține, însă are ca angajat un șofer de schimb, care a și perfectat asigurările auto. Și în cazul dat, polițiștii de frontieră au întocmit act de constatare a infracţiunii prevăzute de art. 361 al. 1 Cod Penal al RM, conform căruia persoanele vinovate riscă amendă în mărime de până la 650 unităţi convenţionale sau muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 150 la 200 de ore, sau închisoare de până la 2 ani.
Moldova
/AUDIO/ Primarul de Căușeni, reținut pentru mită: Edilul ar fi ar fi pretins și primit 89 mii de lei pentru a favoriza un agent economic.
Primarul orașului Căușeni a fost reținut de ofițerii anticorupție, fiind suspectat că ar fi luat mită zeci de mii de lei pentru atribuirea unui contract de lucrări.
Potrivit anchetatorilor, edilul ar fi pretins, acceptat și primit peste 89 mii de lei – echivalentul a 50 la sută din valoarea unui contract câștigat anterior de o companie. Banii ar fi fost ceruți în schimbul favorizării agentului economic.
În dimineața de 18 martie, ofițerii Centrului Național Anticorupție, împreună cu procurorii din Chișinău, au descins la Primăria Căușeni. Perchezițiile au avut loc inclusiv în biroul primarului, dar și la alți angajați ai instituției și la sediile unor companii vizate în dosar.
De la fața locului au fost ridicate documente, dispozitive de stocare și alte probe importante pentru anchetă.
În același dosar a fost reținut și un reprezentant al unui agent economic. Ambii suspecți urmează să fie audiați și plasați în izolator pentru 72 de ore.
Cazul face parte dintr-o investigație mai amplă ce vizează fapte de abuz în serviciu și corupție în cadrul administrației publice locale din Căușeni.
Ancheta continuă.
Moldova
/VIDEO/ Jefuită în plină stradă: O tânără de 22 de ani, atacată și lăsată fără geantă, în capitală. Suspectul a fost reținut.
O tânără de 22 de ani a trăit clipe de coșmar, după ce a fost atacată și jefuită în plină stradă, în sectorul Ciocana al capitalei.
Potrivit poliției, atacatorul ar fi fost un bărbat de 38 de ani, locuitor al Chișinăului. Acesta s-ar fi apropiat de tânără și i-ar fi aplicat mai multe lovituri, după care i-a smuls geanta în care se aflau bani, un ceas, carduri bancare și acte personale. Prejudiciul cauzat depășește 11 mii de lei.
În urma măsurilor speciale de investigație, suspectul a fost localizat pe teritoriul raionului Orhei și reținut de polițiști cu sprijinul mascaților de la „Fulger”.
Bărbatul a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile. Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă până la 8 ani de închisoare.
Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cazului.
Moldova
/VIDEO/ Mașini de lux, aduse ilegal din UE: Grupare criminală, destructurată. Patru bărbați sunt cercetați penal.
O grupare criminală implicată în contrabandă cu mașini de lux, furate din state ale Uniunii Europene și aduse ilegal în Republica Moldova, a fost destructurată de oamenii legii.
Ofițerii Direcției investigare criminalitate transfrontalieră a Poliției de Frontieră, sub conducerea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, au documentat activitatea a patru bărbați, cu vârste între 22 și 37 de ani, originari din raioanele Strășeni și Hîncești.
Potrivit anchetei, suspecții au înregistrat o companie de construcții în Belgia, la Bruxelles, folosind acte și identități false. Prin intermediul firmei, aceștia ar fi luat în leasing mai multe automobile de lux, pe care ulterior le-au introdus fraudulos în țară. Cel puțin trei dintre acestea au fost scoase la vânzare pe platforme online.
În urma perchezițiilor efectuate la domiciliile și în mijloacele de transport ale suspecților, oamenii legii au ridicat probe care confirmă implicarea acestora în schema ilegală. Automobilele, anunțate anterior în căutare internațională, au fost depistate și plasate în parcarea specială a IGPF.
Deși sunt cercetați în stare de libertate, bărbații riscă pedepse cu închisoarea de la 4 la 10 ani, dacă vor fi găsiți vinovați de contraband cu mărfuri accizate.
Ancheta continuă pentru identificarea tuturor persoanelor implicate și a altor mașini introduse ilegal în Republica Moldova.
-
Moldova5 zile în urmă/VIDEO/ Beție mortală la Ștefan Vodă: Un recidivist a fost plasat în arest, după ce a ucis în bătaie un bărbat care-l adăpostise.
-
Moldova2 zile în urmă/VIDEO/ Fermă cu iz de narcotice: Circa 40 kg de marijuana, în valoare de peste 14 milioane de lei, ridicate la Anenii Noi.
-
Moldova5 zile în urmăAccident în lanț la Ialoveni: Un șofer băut a lovit trei mașini oprite în trafic.
-
Moldova7 zile în urmăSchemă internațională de droguri: Două ucrainence, reținute la Chișinău cu narcotice de 1,5 milioane de lei
-
Moldova2 zile în urmăMotociclist rănit în impact: Un tânăr, pe patul de spital, după ce a intrat în coliziune cu o mașină.
-
Moldova5 zile în urmă/VIDEO/Hoți de combustibil: Un tânăr ar fi furat motorină din mai multe tiruri parcate, la Telenești.
-
Moldova5 zile în urmă/VIDEO/ Colet „specific”, depistat în vamă: Un șofer de autocar, reținut după ce în vehicul au fost găsite circa 6 kg de „sare”.
-
Moldova5 zile în urmă/VIDEO/ Găsită și amendată: O șoferiță, sancționată după ce nu a acordat prioritate legală pietonilor.
