Rețele de socializare

Moldova

Călărași: Vânzătoare stropită cu acid de concurentă

O vânzătoare de 42 de ani din oraşul Călăraşi a trăit clipe de groază, după ce a fost atacată de o altă comerciantă dintr-un magazin din vecinătate, care o acuză că i-ar fura cumpărătorii.

Publicat

Femeia a fost stropită cu o substanţă necunoscută şi a suferit multiple arsuri pe faţă şi corp, transmite Știri.md cu referire la prime.md.

Ea a fost internată în Centrul de Combustii din Capitală, iar medicii spun că starea ei este grav-medie. Poliţia a deschis în acest caz un dosar penal, iar agresoarea de 70 de ani este cercetată în libertate.

Victima povesteşte că a fost stropită cu o soluție chimică, seara, în momentul în care închidea magazinul.


În urma incidentului, femeia a fost transportată de urgenţă la Spitalul din Călăraşi, iar ulterior – transferată la Centrul de Combustii din Capitală, unde se va afla cel puţin două săptămâni.

„A fost adusă o pacientă tânără, spitalizată cu diagnosticul de arsură chimică de gradul 1, 2, 3 localizată la nivelul feţei, piept, membru superior drept.

Pacienta primeşte tratament medicamentos, infuzional, pansamente septice”, a spus medicul chirurg, Constantin Furtună.


Soţul victimei spune că nu este prima dată când femeia este atacată de bătrână.

„A mai fost înainte tot venea şi îmi spunea că iată tu îmi i-ai cumpărătorii, oamenii mei şi a udat-o cu o căldare cu apă. I-am spus feciorilor că iată, dar feciorii spun că ea este bătrână şi nu-i atrageţi atenţie”, a menționat soșul femeii Alexandru Gaiber.

Locuitorii din preajma magazinului în care lucrează femeia sunt şocaţi de cele întâmplate.


Bătrâna urmează să fie supusă expertizei psihiatrice. Dacă se va dovedi că este în deplinătatea facultăţilor mintale, atunci femeia riscă până la 10 ani de închisoare.

Victima are doi copii minori, de patru şi, respectiv, 12 ani.
stiri.md


Moldova

Incendiu în capitală: foc în bucătăria unui restaurant de pe strada Trandafirilor

Un incendiu a izbucnit în municipiul Chișinău, pe strada Trandafirilor 13, în bucătăria unui restaurant situat într-un bloc de locuințe din sectorul Botanica.

Publicat

Potrivit informațiilor preliminare, focul a afectat bunurile materiale dintr-o încăpere auxiliară a localului, cu o suprafață de aproximativ 6 metri pătrați.

La fața locului au intervenit cinci echipaje de pompieri. Din fericire, victime nu au fost înregistrate. Cauza incendiului a fost stabilită ca fiind un scurtcircuit produs la coșul de evacuare a fumului.


Incidentul a fost intens discutat pe rețelele sociale, unde locatarii din zonă susțin că pizzeria ar activa de mai mulți ani în bloc, în pofida nemulțumirilor acestora. Circumstanțele complete ale cazului urmează să fie clarificate.


Citește mai departe

Moldova

Pericol pe șosea între Gura Camencii și Soroca: carosabilul s-a transformat într-un patinoar

Conducătorii auto avertizează că drumul dintre Gura Camencii și Soroca este extrem de alunecos și pune în pericol circulația.

Publicat

Potrivit șoferilor, material antiderapant a fost împrăștiat doar până la sensul giratoriu din Gura Camencii, iar mai departe carosabilul este „ca gheața”.

Prin urmare, în zonă s-au format ambuteiaje, iar unele vehicule au derapat și au ajuns pe acostament, avariate!


Autoritățile sunt îndemnate să intervină, iar șoferii – să circule cu mare prudență.


Citește mai departe

Moldova

Anchetă de amploare în România: moldoveni vizați într-o rețea de obținere frauduloasă a cetățeniei

Procurorii Parchetului General din România au efectuat joi, 18 decembrie, aproximativ 40 de percheziții într-un dosar ce vizează obținerea cetățeniei române pe baza unor acte falsificate, iar printre beneficiari se numără și cetățeni ai Republicii Moldova, potrivit Antena3 CNN.

Publicat

Ancheta scoate la iveală o rețea bine organizată, în care ar fi implicați avocați din Baroul București, funcționari publici și intermediari.

Potrivit procurorilor, gruparea ar fi activat din 2022 și ar fi folosit documente de stare civilă false pentru a demonstra, în mod fictiv, descendența din foști cetățeni români.


Doar în primele 11 luni ale acestui an ar fi fost depuse peste 900 de cereri suspecte, iar o parte dintre beneficiari au obținut pașapoarte românești și statut de cetățeni ai Uniunii Europene. Ancheta este în desfășurare.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii