Rețele de socializare

Moldova

Hoţ de acumulatoare electrice de la lift reţinut de Poliţia Capitalei

Un bărbat în vârstă de 30 ani, originar din mun. Chișinău, este cercetat penal pentru furt.

Publicat

Bărbatul a fost observat de un echipaj mobil al Batalionului de patrulare și reacționare operativă din cadrul Direcției de Poliție mun. Chișinău, în această noapte, pe bd. Dacia din sectorul Botanica, în timp ce manifesta un comportament suspect.

Bărbatul a fost condus în Inspectoratul de Poliție a sectorului Botanica, pentru documentare și stabilirea circumstanțelor. Ca urmare a percheziției, în rucsacul pe care îl avea asupra sa, polițiștii au depistat două acumulatoare electrice de la lift, o rangă metalică și mai multe instrumente. În urma audierii, bărbatul a recunoscut că a pătruns la etajul ethnic a blocului locativ de pe bd. Dacia, prin forțarea lacătului de la ușă și a sustras acumulatoarele care ulterior, urma să le vândă pentru a obține un profit. Astfel, prin acțiunile sale a cauzat un prejudiciu în sumă de 3260 lei. Este de menționat că individul anterior a mai fost judecat pe infracțiuni similare.

La moment, bărbatul este cercetaț  în libertate. Totodată, sunt demarate activități de investigaţii în acest sens, privind complicitatea lui în alte cazuri analogice săvârşite pe teritoriul capitalei. Conform legislaţiei în vigoare individul  riscă amendă în mărime de la 32 500 lei la 67 000 lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore sau închisoare de până la 4 ani.


Poliţia Capitalei avertizeazăt toţi agenţii economici, să informeze la serviciul unic 112 în momentul în care persoane necunoscute intenţionează să comercializeze piese de acest tip.

politiacapitalei.md


Moldova

/VIDEO/S-a lăsat cu sancțiuni: Mai mulți șoferi au fost prinși în stare de ebrietate la volan.

Controale nocturne în nordul și centrul țării. Inspectorii de patrulare au inițiat acțiuni de verificare a respectării regulilor rutiere, iar în urma acestora au descoperit mai multe cazuri de conducere sub influența alcoolului.

Publicat

În raionul Sîngerei, un bărbat de 34 de ani, a fost depistat cu 1,23 mg/l alcool în aerul expirat, ceea ce reprezintă o concentrație de circa opt ori peste limita legală admisă. În raionul Glodeni, polițiștii au oprit un șofer de 63 de ani, care avea 1,09 mg/l alcool în aerul expirat. Tot în noaptea de 22 august, o femeie de 40 de ani, din Bălți, a fost surprinsă conducând pe traseul din localitatea Ulmu cu 0,91 mg/l alcool. În același timp, în satul Pojoreni, un bărbat de 56 de ani, aflat la ghidonul unui ATV, a fost testat cu aparatul Drager și avea 0,97 mg/l alcool în aerul expirat.

Toate unitățile de transport au fost ridicate și duse la parcarea specială a poliției, pentru a fi supuse măsurilor legale necesare. Trei dintre șoferi sunt cercetați penal pentru conducerea vehiculului în stare de ebrietate avansată, în timp ce conducătorul ATV-ului urmează a fi sancționat contravențional.


Citește mai departe

Moldova

Urmărire ca-n filme la Vulcănești: Un șofer beat, prins cu sute de haine de contrabandă.

Scene ca în filmele de acțiune în raionul Vulcănești, în apropierea satului Cișmichioi. Un șofer de 39 de ani a pus pe jar ofițerii Echipelor Mobile ale Serviciului Vamal, după ce a refuzat să oprească la somațiile funcționarilor vamali.

Publicat

În loc să tragă pe dreapta, individul a accelerat și a încercat să scape de vameși. Cursa periculoasă s-a încheiat brusc, după ce vehiculul a fost proiectat într-un șanț, în afara carosabilului.

Mașina a fost escortată la postul vamal Cahul, unde, în urma verificărilor, inspectorii au descoperit aproximativ 450 de articole vestimentare cu inscripții de brand. Produsele erau transportate în cantități comerciale, însă fără documente de proveniență legală. Întreaga marfă a fost ridicată și este pasibilă de confiscare, iar automobilul a fost reținut și plasat într-o parcare specială.

Pe lângă riscul de sancțiuni contravenționale pentru contrabandă, șoferul s-a ales și cu un alt dosar. La fața locului a fost chemat un echipaj al Inspectoratului Național de Patrulare, care a constatat că bărbatul se afla în stare de ebrietate în momentul incidentului.


Autoritățile urmează să stabilească toate circumstanțele și să decidă măsurile legale care se impun.



Citește mai departe

Moldova

Accident grav în capitală: Un motociclist de 24 de ani a ajuns la spital

O manevră riscantă l-a dus direct pe patul de spital. Un motociclist în vârstă de 24 de ani a avut nevoie de asistență medicală în urma unui accident rutier.

Publicat

Totul a avut loc în seara de 21 august, puțin după ora 20.00, pe Bulevardul Traian din sectorul Botanica al capitalei. Martorii de la fața locului spun că totul s-ar fi întâmplat după ce motociclistul ar fi încercat să depășească o mașină, dar s-a lovit în alta.

„Unul cu motocicleta a vrut să-l întreacă pe acesta cu Porche-ul negru, s-a lovit în el și l-a aruncat în al Porche. Un băiat tânăr, văd că! În șlapi la volan. Au sărit șlapii din picioare! ”, a declarat unul dintre martori care a filmat consecințele impactului cu telefonul și a distribuit imaginile pe rețelele sociale.


La fața locului a intervenit un echipaj al poliției, dar și ambulanța. Potrivit datelor oferite de către ofițerul de presă al Poliției Capitalei, Cristina Talpă, la ghidonul motocicletei se afla un tânăr de 24 de ani, care s-a tamponat cu un automobil condus de un bărbat de 55 de ani. În urma impactului motociclistul a fost transportat la spital pentru investigații medicale. Toate circumstanțele producerii accidentului urmează a fi stabilite.

 


Citește mai departe

topul săptămânii