Rețele de socializare

Moldova

Trafic de influență la Sud. O persoană a fost reținută pentru că ar fi pretins 800 de euro pentru organizarea eliberării unui permis de conducere

Un nou caz de trafic de influență a ajuns în vizorul ofițerilor și procurorilor anticorupție. Un bărbat a fost reținut și escortat la CNA pentru audieri. Acesta este bănuit că ar fi pretins și primit 800 de euro pentru organizarea eliberării unui permis de conducere.

Publicat

Potrivit denunțătorului, bănuitul ar fi primit banii sub pretextul că poate influența membrii Comisiei de examinare să evalueze pozitiv cunoștințele și să elibereze carnetul de șofer pentru categoriile B și C.

În după-amiaza zilei de ieri, urmare acumulării materialului probator, ofițerii DGT Sud a CNA au recunoscut bărbatul în calitate de bănuit de comiterea infracțiunii prevăzute la art. 326 Cod penal – trafic de influență și l-au reținut pentru 72 de ore.

Reținere a avut loc în orașul Cantemir, în timp ce bănuitul înapoia denunțătorului actele de finisare a școlii auto, fără a-i rezolva susținerea examenelor.


Dacă va fi găsit vinovat, bănuitul riscă până la 6 ani de închisoare sau amendă de până la 200 000 de lei.

Urmărirea penală este condusă de Serviciul „Sud” al Procuraturii Anticorupție.

ECHIPA.MD


Moldova

Accident grav la Budești: Șoferul unei mașini de asistență medicală primară – transportat la spital.

Un șofer de 68 de ani a fost transportat în stare critică la spital, după ce a pierdut controlul volanului și s-a tamponat cu o altă mașină.

Publicat

Potrivit poliției, accidentul a avut loc pe 9 ianuarie, în localitatea Budești, din municipiul Chișinău. Conform datelor preliminare, șoferul unei mașini de asistență medicală primară, a pierdut controlul mașinii și s-a ciocnit violent cu un alt automobil, condus de un bărbat de 60 de ani. În urma impactului, ambele mașini au fost grav avariate.

Mai mulți martori oculari au tras pe dreapta și au sărit în ajutorul șoferului mașinii de asistență medicală primară, care a suferit multiple traumatisme în urma accidentului. Ulterior, bărbatul a fost transportat de urgență la spital pentru îngrijiri de rigoare.

Poliția urmează să stabilească circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul.



Citește mai departe

Moldova

Pieton tamponat, la Măgdăcești: Bărbatul a fost lovit de o mașină în timp ce traversa strada regulamentar.

Un pieton a ajuns pe patul de spital, după ce a fost lovit de o mașină, în seara zilei de 9 ianuarie, în localitatea Măgdăcești, din raionul Criuleni. Bărbatul a suferit mai multe traumatisme în urma impactului și a fost transportat de urgență la spital pentru îngrijiri medicale.

Publicat

Potrivit informațiilor oferite de poliție, accidentul rutier s-a produs în jurul orei 21:00. Un bărbat în vârstă de 59 de ani, aflat la volanul unui autoturism, se deplasa pe traseul din localitate, iar la un moment dat a lovit un pieton de 50 de ani, care traversa strada regulamentar.

În urma impactului violent, pietonul a fost rănit și a avut nevoie de intervenția medicilor. Acesta a fost preluat de un echipaj de ambulanță și transportat la spital pentru investigații și tratament. Deocamdată nu se cunoaște starea exactă a victimei.

Oamenii legii precizează că șoferul a fost testat alcoolscopic, iar rezultatul a fost negativ. Pe caz a fost inițiată o anchetă pentru a stabili cu exactitate toate circumstanțele producerii accidentului.


Poliția reamintește atât șoferilor, cât și pietonilor, să manifeste maximă prudență, mai ales în orele serii, când vizibilitatea este redusă, pentru a preveni astfel de tragedii.


Citește mai departe

Moldova

O femeie de 73 de ani de ani a căzut în plasa escrocilor: A fost deposedată de jumătate de milion de lei.

O femeie de 73 de ani din capitală a rămas fără 550 de mii de lei, după ce a fost victima unei escrocherii bine puse la punct, în care infractorii s-au dat drept angajați ai instituțiilor de drept. Cazul a fost înregistrat în sectorul Botanica, iar polițiștii au inițiat o anchetă pentru identificarea și reținerea persoanelor implicate.

Publicat

Potrivit poliției, victima a fost contactată telefonic de o femeie vorbitoare de limbă rusă, care s-a prezentat drept reprezentantă a instituțiilor de drept. Aceasta i-a spus că există riscul ca o persoană necunoscută să-i sustragă banii aflați în conturile a două bănci și că, pentru a preveni presupusa fraudă, mijloacele bănești trebuie transmise Băncii Naționale a Moldovei, pentru a fi păstrate „în siguranță”.

Indusă în eroare, femeia a mers la cele două instituții bancare și a solicitat eliberarea banilor. În total, acesteia i-a fost remisă suma de 550 de mii de lei. La scurt timp, la domiciliul victimei s-a prezentat o femeie necunoscută, care a preluat banii, i-a pus într-un rucsac și a plecat într-o direcție necunoscută.

După ce și-a dat seama că a fost înșelată, femeia a alertat polițiștii. Pe acest caz a fost pornită o anchetă penală, iar oamenii legii întreprind acțiuni pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea persoanelor implicate în schemă.


În acest context, poliția reamintește cetățenilor că instituțiile de drept și băncile nu solicită niciodată transferarea sau predarea banilor sub pretextul „verificării” ori „păstrării în siguranță”. Oamenii sunt îndemnați să nu divulge date personale sau bancare, să nu retragă bani la solicitarea unor persoane necunoscute, să închidă apelurile suspecte și să contacteze direct instituțiile prin numere oficiale, iar în caz de suspiciuni să sune imediat la 112.

Poliția face apel în special către persoanele în etate și familiile acestora să manifeste prudență sporită, pentru a nu deveni victime ale escrocilor.


Citește mai departe

topul săptămânii